Sah la regina

Membrii Parlamentului (britanic) nu vor mai trebui să jure supunere reginei daca reformele constituţionale propuse de către unul dintre cei mai apropiati consilieri ai lui Gordon Brown vor deveni realitate. Planul propus de catre consilierul special al Primul Ministru, dl. Michael Jacobs, ar transforma britanicii în „cetăţeni”, în loc de „subiecte / supusi „, şi ar putea chiar duce la sfârşitul monarhiei in Anglia.


Noaptea trecuta ( data publicarii – 15 iulie 2007) Downing Street s-a distantat de aceste idei controversate, spunand ca nu au existat astfel de planuri in curs de adoptare. Un purtător de cuvânt a declarat ca dl Jacobs l-a sfătuit pe primul-ministru mai degrabă pe probleme de mediu decât afaceri constituţionale. Dar criticii au subliniat faptul că, domnul Brown a efectuat deja mutari rapide pentru a adopta părţi cheie ale planului Jacobs, inclusiv incheierea prerogativelor regale şi impunerea ca prezentarea programului  Guvernului sa fie facuta de Primul Ministru în Camera Comunelor, mai degrabă decât de Regina la deschiderea anuală de stat a sesiunii Parlamentului.

Surse regale au declarat ca regina a fost deja alarmata de ritmul schimbărilor din perioada regimului Brown.Istoricul regal Kenneth Rose, un prieten apropiat al Reginei Mama si al Printesei Margareta, a spus ca a fost „o constantă presiune a  limitelor a ceea ce face Guvernul şi ceea ce se consideră ca ar trebui sa faca Regina”. El a adăugat: „Toate aceste lucruri trateaza regina cu o anumita lipsa de respect. Este o ofensa la adresa reginei şi este intentionata. Va fi furioasa „.

Rose a mai spus ca schimbările ar putea de asemenea provoca teama reginei pentru viitorul familiei regale. „Ea realizeaza că oamenii vor spune:” Dacă regina nu are obligatii constituţionale, de ce ar trebui să aibă privilegii constituţionale? ”

Tory MP Mark Pritchard a spus ca au existat semne de crestere ale unui „inspaimantator republicanism”, în perioada guvernului Brown. El a adăugat: ” ajutata şi incurajata de instituţiile anti-britanice şi republicane din interiorul BBC, se pare că in inima Guvernului există o ordine de zi ce dicteaza :  ” mai degrabă degradaţi monarhia până la punctul în care Regina devine un exponent al unei monarhii depasite şi un trofeu de turism , decât o stimaţi şi respectaţi ca sef de stat. „

De cand a preluat conducerea dl Brown a aratat ca are planuri vaste legate de modificări ale Constituţiei, inclusiv modificari de a  încheia prerogativele regale. Aceste planuri dau prim-miniştrilor ( care acţionează, teoretic) în numele reginei, puteri zdrobitoare de a declara război, sa semneze tratate şi sa dizolve Parlamentul.

În această săptămână, Primul Ministru a marginalizat EFECTIV discursul Reginei anunţând el insusi programul guvernului pentru următoarea sesiune a Parlamentului cu patru luni înainte de deschiderea de stat. Primul-ministru a lansat, de asemenea, o consultare privind o „declaraţie a valorilor britanice”, care ar putea conduce la o constituţie scrisă. Consultarea va fi condusa de Secretarul Justiţiei Jack Straw, care se evidentiaza ca fiind în favoarea unei monarhii slabite, de tipul scandinav.

Dl Brown a dat putine indicatii despre ceea ce ar putea contine o  constituţie, dar domnul Jacobs, care a fost angajat de către domnul Brown ca un consilier pentru mai mult de trei ani, are deja conturat un scenariu posibil – căderea monarhiei. Scris pe parcursul timpului petrecut ca şef al aripii de stânga a think tank-ului Fabian Society, dl Jacobs a spus:
  „Rolul unui sef de stat modern trebuie să fie separat de puterile istorice ale unui monarh.

„În acest sens, constituţia poate fi corect democratizata. Realizarea unei astfel de constituţii ar duce la garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ar face din britanici cetateni, nu subiecte.” 

„Supunerea fata de noua Constitutie ar urma apoi să înlocuiască respectarea jurământului în faţa Parlamentului si al reginei. Discursul reginei ar fi înlocuit de programul guvernului citit de primul ministru, anunţat în Camera Comunelor si nu a Lorzilor. Purtatorul de cuvant al Camerei Comunelor ar putea prelua puterea monarhiei de a adjudeca în cazul in care este necesara clarificarea rezultatelor alegerilor generale, precum si in cazul avizarilor pentru a genera o lege noua sau o noua interpretare a legii.”

„Puterea ar putea trece catre miniştri, în Parlament. Nu ar fi exclusa impunerea unui nou imn naţional.

„Odată ce aceste aspecte sunt atinse, devine mai uşor sa stapanesti si sa potolesti persoanele şi functionarii publici pe orice teme legate de monarhie”.

„Noi aranjamente se pot face pentru aspecte precum statutul regal de proprietate, starea de finanţare a familiei regale şi taxele pe care trebuie sa le plătească”.

„Anomalii, cum ar fi interzicerea catolicilor şi preferinţa de gen în succesiune pot fi eliminate. Şi s-ar permite o analiză fundamentală a relaţiei dintre Biserica Anglicana, stat si monarhie. ”

Domnul Jacobs, care susţine ca aceste modificări ar consolida monarhia pe termen lung, este unul dintre cei mai apropiati consilieri ai Primului Ministru.

El este creditat pe scară largă ca fiind cel care l-a convins pe dl Brown să „pună un bănuţ” pe Naţionala de Asigurări pentru a finanţa extinderea NHS după alegerile din 2001.

Downing Street a insistat seara trecuta ca nu a fost in planurile sale de a adopta idei despre monarhie. Un purtător de cuvânt a spus: „Domnule Jacobs este un consilier pe politica de mediu nu constitutional . Indiferent ce idei a avansat într-un loc de munca precedent, nu exista nici o influenţă asupra directiilor trasate de Guvern şi nici nu vor fi.”


Cu toate acestea, surse regale au declarat că exista presiuni ce se  adăuga la un tot mai mare sentiment de asediu al Palatului Buckingham.

Rose a declarat ca exista un alt exemplu al lipsei de respect a Guvernului condus de dl.Gordon Brown: reginei i-a fost refuzata suma necesara platii reparatiilor pentru castele. Ultima lună a arătat că exista o zbatere creata de lipsa de fonduri. Miniştrii refuza sa  suplimenteze fondurile de reparatii chiar dacă proprietatile regale au realizat mai mult de 200 milioane de lire sterline profit pentru Trezorerie. De asemenea, miniştrii au elaborat planuri secrete să „degradeze” Privy Council, un punct cheie de contact între monarhie şi guvern.

Rose a spus ca regina va fi  într-o dificultate deosebita pentru că singura persoană cu care ea poate discuta propunerile lui Brown este secretarul privat al ei, Sir Robin Janvrin, care este pe cale de a se pensiona. „Toate s-au adunat intr-un moment dificil pentru ea.”

sursa: http://www.tpuc.org/node/65

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s