Dileme si Trileme: Puzzle cu trileme, lectii de la adolescenti si resetarea lui Kissinger

Ieri am avut acasa o mica petrecere de nepot refugiat la mine, impreuna cu cativa colegi de clasa. S-au jucat pe unul dintre calculatoare, s-au uitat la un filmulet, au comentat vrute si nevrute .. iar eu, asteptand finalul „petrecerii”, m-am apucat de citit stiri / bloguri, diverse.

Am vazut pe blogul lui Savatie  un articol preluat de el de pe Hotnews si, recunosc, nu m-a uimit mesajul rabinului Shmuel Rabinovitch către papa Benedict:

Crucile sunt simboluri care jignesc sentimentele evreilor

Mi-am amintit de interviul rabinului Dr. Pinchas Hayman , publicat in Australian Jewish News 26 iulie, 1996 Melbourne Edition (Vol. 62, no. 43, p. 9) si totul pare o continuare „fireasca” .. adica evreii au fost consecventi, ca de obicei.

Am deschis ambele texte si am citit in paralel. Cateva chestii „interesante” din interviu (relatat aici ) + un comentariu propriu pe ici pe colo.

CRESTINII trebuie sa aleaga – “fie isi pastreaza actualul sistem de credinta si sunt antisemiti sau formeaza un parteneriat cu poporul evreu” Aceasta este viziunea rabinului Dr. Pinchas Hayman care este activ in dialogul evreu – crestin si incurajeaza crestinismul modern sa se intoarca la radacinile sale evreiesti (???) observand / aderand la “cele 7 legi ale lui Noe”.

Atat timp cat crestinii il pastreaza pe Iisus ca Dumnezeu, ei vor fi antisemitici pentru ca aceasta credinta trebuie sa-i conduca spre a crede ca cei care il refuza pe Iisus il neaga pe Dumnezeu.” declara rabinul pentru Australian Jewish News

„As long as Christians keep Jesus as God, they will be antisemitic because that belief must lead them to believe that those who reject Jesus reject God,” he told the Australian Jewish News.

“astfel a pornit procesul satanizarii evreilor. Aceasta credinta este radacina care a 1500 de ani de antisemitism idolatru crestin care a condus la holocaust

„That’s how the process of satanising the Jews began. That belief is the root cause of 1500 years of the Christian idolatrous antisemitism which led to the Holocaust.”

Specializat in studii legate de Noul Testament si greaca clasica, Dr. Hayman remarca faptul ca cel putin 5 biserici americane au renuntat la credinta lor in Iisus”. […]

“Separarea dintre biserica si stat este un concept vestic bazat pe presupunerea ca iudaismul este o religie. Dar asta este fals. Iudaismul este identitatea noastra nationala si Halacha este sistemul legal iudeic national. Sistemul de guvernamant al Israelului este imprumutat de la natiunile non-iudaice”. „[…]

Societatea evreiasca este spirituala si obiectivul sau este orientat pe valori “ [..]

„Revendicarea Tarii lui Isrel este bazata pe faptul ca identitatea noastra iudaica ne cere sa creem o societate iudaica de inalta etica, nu doar o alta democratie seculara” Dr. Hayman a subliniat ca iudaismul nu este represiv, argumentand ca o societate bazata pe Halakha ar trebui implementata gradual in Israel “ asa incat sa nu socheze pe nimeni” [..]

=

Nepotul meu: Ce faci? Ce citesti?

Eu: uite, am gasit articolul asta, mi-am amintit de interviul asta .. si ma uitam ca nu inteleg unele chestii. De exemplu ce este cu cele 7 legi ale lui Noe, cum se leaga cu Talmudul oficial si partea controversata … si multe altele; nu prea am citit despre iudaism.

S-au adunat si restul pustilor si au citit documentele deschise, apoi au inceput discutiile intre ei. Habar nu aveam ca ei stiu, la cei 15-16 ani, atat de multe pe acest subiect. Unul dintre ei ( Adi) m-a dumirit cum este cu legile lui Noe si mi-a pus in fata citatul de mai jos:

 Conducatorii illuminati-lor îsi bateau joc în secret de clericii care-i urmau.

Într-o scrisoare catre colaboratorul lui principal, Baronul von Knigge (alias Philo), Weishaupt se lauda cu felul în care i-a prostit pe clerici: „Cel mai fascinant lucru e ca mari teologi protestanti si reformati care ne apartin noua illuminati-lor înca mai cred ca dogma religioasa a iluminismului contine spiritul adevarat si autentic al religiei crestine. Omule, omule, ce nu te putem face sa crezi! N-am crezut c-am sa ma vad si fondând o noua religie”.

Convingând clerul iluminist ca absenta religiei e religia cea adevarata si ca anti-crestinismul este adevaratul crestinism, Weishaupt a avut mare succes în Bavaria si-a izgonit toti profesorii ne-iluministi de la universitatea din Ingolstadt unde era el. Controla scolarizarea, îsi plasase clerul lui iluminist în „locuri bune si la curte” si zicea ca în curând va pune mâna pe seminariile teologice si „va furniza preoti de care trebuie în toata Bavaria”.

Cea mai semnificativa asemanare dintre iluminismul lui Weishaupt, comunism si politica iudaismului cu privire la goimi, este atacul împotriva religiei. „Legea” iudaica zice ca goimii n-au dreptul la alta religie decât religia naturala si-a ratiunii pe care le propovaduia Weishaupt. Moses Mendelsohn scria cu 200 de ani în urma ca „religia noastra este numai pentru neamul nostru… Noi credem ca toate celelalte neamuri din lume Dumnezeu le-a ordonat sa n-aiba alta religie decât legile naturii… cei care traiesc dupa preceptele acestei religii a naturii si ratiunii sunt oamenii virtuosi ai celorlalte neamuri”.

La fel, în 1955 un tânar rabi reformist din Statele Unite, Jakob Petuchowski, a propus ca toti ne-evreii sa fie convertiti la „cele sapte legi ale lui Noe” si nu la miile de precepte si regulamente ale Talmudului atribuite lui Iehova în „legea mozaica”.

Astfel neamurile inferioare vor primi de la iudaism „religia naturii si-a ratiunii” pe care le recomanda pentru ele Moses Mendelsohn si Adam Weishaupt.

Daca se cred „iudaici”, asta e cum îsi luau sclavii negri numele de familie al stapânului lor, ramânând însa tot niste sclavi.

Nota rezumatorului: In Martie 1991 Congresul american a votat legea Public Law 102-14 prin care consfinteste ziua Educatiei în Statele Unite ca fiind ziua de nastere a rabinului Manechem Mendel Schneerson, conducatorul miscarii Lubavitch, care a daruit Americii „Cele 7 legi ale lui Noe” ca principiu etico-religios. „Cele 7 legi ale lui Noe” este descrierea data în Talmud la 7 legi biblice date lui Adam si Noe înainte ca Iehova sa se fi dezvaluit lui Moise pe muntele Sinai. Talmudul babilonian are 6 legi în Facerea 2:16, la care se adauga a saptea data lui Noe dupa potop (Facerea 9:4). Ele nu sunt o religie adevarata ci un fel de etica naturala, caci Dumnezeu nu s-a revelat decât lui Moise, numai „poporului ales”.

Enciclopedia americana scrie ca „de secole Legile lui Noe au fost considerate ca legatura dintre iudaism si crestinism”, fara sa indice de când si de catre cine.

Cat am citit eu fragmentul de mai sus si alte portiuni din link, pustii au dezbatut problema si devenisera destul de agitati si patimasi in discutie. Ma uitam la ei, pregatindu-ma sa inchei discutia cumva, parea ca patima ia locul ratiunii. Si mi-a luat-o Adi inainte:

Adi: Mah .. voi sunteti pe miriste. Ia ganditi-va: toata chestia este bazata pe o pretinsa superioritate a evreilor fata de alte neamuri. Din toate legile lor lipseste iubirea. Pai, nene, e la mintea cocosului .. fac tot ce fac sa NU existe iubire. Ia uite cum ne-am aprins si am ajuns sa ne certam. Hello .. aveti neuronii acasa?

Nepotu’meu: si acum ce vrei, sa-i iubim?

Adi: hmm .. stii cand am fost in spital in coma, mama si tot familionul s-au rugat pentru mine si eu am stiu asta chiar daca zaceam acolo. Si mama nu m-a crezut cand i-am spus ca stiu ca s-au rugat, asa ca i-am spus ce rugaciune zicea si cum s-a suparat soru’mea ca nu o baga nimeni in seama si ca s-a rugat profa de istorie pentru mine si i-am spus pe toti din familie si i-am spus si ca am simtit si cand a dat de pomana pentru mine si multe altele .. (ganditor ..) stii, rugaciunile lor m-au adus inapoi, ca medicii dadeau din umeri, le era mila de mine dar nu stiau ce sa faca.

[nota: am aflat ulterior ca acum cativa ani a suferit un traumatism cranio cerebral serios, din descriere a fost in coma o perioada de timp]

Una dintre pustoaice: lasa-ma cu fazele astea. Ti-ai revenit ca ti-ai revenit.

Adi: .. nuuu .. iubirea alor mei m-a tinut. Mai, gandeste-te un pic, e logic: prin negarea lui Iisus si toata faza cu aducerea crestinilor la iudaism ei urmaresc abandonarea iubirii, iertarii si ne fac sa uram, sa fim patimasi, sa judecam permanent orice si pe oricine.

Uita-te la noi ca mai aveam un pic si ne luam de par. Ca si cum atata vreme cat exista astea ei isi trag puterea din ele, din ura si cearta si toate alea. Ca si cum le-ar fi frica de iubire si iertare, de fapt nici nu recunosc ca Iisus asta a adus. Si cum omori o credinta? Facandu-i pe ceilalti sa NU FIE, sa nu se comporte asa cum spune credinta lor.

Pustoaica: si daca te rogi rezolvi ceva, crezi ca se fac buni asa .. miraculos ? ( cu un zambet superior)

Nepota-miu: si daca te rogi pentru Kissinger crezi ca-i trec bubele de pe creier? du-te maa..

Adi: nu stiu, dar cred ca o sa-l reseteze cumva Dumnezeu.

Eu: sa-l reseteze???

Adi: pai nu stiu, ori se lumineaza deci se reseteaza de la task-urile lui acum ori il ia Dumnezeu si-l reseteteaza “dincolo”. Aaaa .. resetare, pai dai ctr-alt-delete🙂

Alt pusti: ok .. deci incepem jocul “resetarea lui kissinger si gasca lui” . Da’ ce ne rugam, adica ce rugaciune? Tatal Nostru, Crezul .. ca nici nu stiu altele.

Adi: nu, mai bine Canonul de Pocainta al Domnului Nostru Iisus .. ( incetisor ) .. ca asta citea bunica atunci si era multa lumina.

Eu: cand?

Adi: cand am fost in spital; am auzit-o cum se ruga, citea Canonul pentru ea, adica asa cum este textul si apoi citea pentru familion. “Miluieste-i, Dumnezeule, miluieste-i” si era totul declinat, adica citea pentru ei.

Unul dintre pusti: gata, deal, game “resetarea lui Kissinger si gasca lui”, citim chestia aia, dar cand citim si cum stim ca am castigat?

Adi: pai io zic sa citim noaptea, de pe la 11.30. Incepem sambata? Nu ne ia mult, vreo 30 minute. Pai daca are efect atunci se reseteaza, nu ? ( cu un zambet cat toate zilele pe fata). Las’ ca stie Doamne Doamne cum sa faca asta; noi ne rugam, deschidem drum sa vina lumina Lui si se face treaba, nu ne batem capul cu asta. Tu ce faci ?

Eu: ok, I’m in, imi place jocul. Cat ne rugam?

Adi: pai 40 de zile, nu?

Pustimea; moaama .. 40 de zile.

Pustoaica: si daca uit sau n-am timp?

Adi: pai cam ce se intampla cand incerci sa urci un bolovan la deal si nu mergi chiar pana la capat? Cade bolovanul peste tine. Poti sa dai vina pe bolovan, pe deal sau sa pricepi ca n-ai mers pana la capat, deci totul depinde de tine. Si gata🙂

…… Au mai discutat despre diverse inca vreo 2 ore apoi au spart gasca. Inainte de plecare m-au „pus la punct”:

– Pariu ca nu stii la ce a ajutat inteligenta serviciilor noastre?

Eu: ??????

unul dintre pusti: uite aici  apare mentionat la  ora 21:09 „Report: Romanian intelligence foiled attack on Israeli target” dar link-ul nu mai este buna. Gasesti continutul chestiei aici  la MORE ON THE TALMUD THEY DIDN’T FIND  si aici http://www.apfn.net/messageboard/5-09-03/discussion.cgi.35.html     ca sa vezi ce cautau prin Bagdad in 2003. 

Si-am ramas gandindu-ma la intelepciunea pustilor si la cat de aiurea i-am judecat pana atunci, cate aberatii am emis despre muzica lor, hainele lor, tunsoarea nepotului meu, atitudinea pustoaicelor etc etc. Si rationalul meu voia sa o sune pe mama lui Adi, sa-mi confirme femeia ce a spus copilul. Si mi-am dat seama ca mi-e inima si neuronul plin de suspiciune, neincredere. Practic am presupus .. din start ca un copil m-a mintit. Mi-am amintit si de faza cu noul cod civil, chestia cu schimbatul religiei copilului , apoi am avut cumva un sentiment apropiat de liniste .. daca mai sunt pusti care gandesc asa, poate nu-i totul pierdut. 

Si am abandonat sunatul, am ales sa-l cred si sa joc jocul pe care l-au inventat. Mai scoate cate un neuron capul si-si cere portia de logica si emite portia de neincredere, dar il resetez rapid😀

Si incepand cu sambata, joc un joc nou: “resetarea lui Kissinger si gasca lui” – armele principale iubirea , iertarea si Canonul de Pocainta. Sa vedem ce iese :))

6 responses to “Dileme si Trileme: Puzzle cu trileme, lectii de la adolescenti si resetarea lui Kissinger

  1. Vezi ca mai este unu cu trileme. In genera trilemele lui sunt sa arate ca A e acelasi lucru cu B care de fapt nu e acelasi lucru cu A. Foarte intelectual. Sa zicem ca A e o ascutitoare de creioare roz si B e conceptul de levitatie. Sunt acelasi lucru, ca amandoua au fost facute de oameni. Boom ciaca laca.

  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Salvatorul de suflete/Feriti-va capul cand basica va exploda! (Noutati 27 martie 2009)

  3. Nostrabrucane,dak-i p bune ceea c zici tu aici apai nu-i totul pierdut…o sa avem d unde face transfuzii d sange tanar in viitor…Eu insumi am astfel de elevi(&nu-mi revine nici un merit in educarea lor)&ma mandresc cu ei…D fapt,invat eu d la ei…De-ar da Domnul neamului nostru cat mai multi d astfel adolescenti…kiar dak-s bizari uneori in imbracaminte,atitudine,fizionomie…

    • M-au sunat ieri sa se asigure ca am facut ce-am promis. Aveau cumva un dubiu ca …

      ” tu poate nu ne-ai luat in serios”🙂

      Acum au noi prieteni – colegi si inca 2 adulti in acest joc. Din cate am inteles, sunt 9 acum.

      Mai vedem ce apare😀

  4. Articol interesant:

    Creştinismul originar este cult demonic

    Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înşela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevăratei ei esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar. Referinţele citate sînt din Biblia sau Sfânta Scriptură, folosită de Biserica Ortodoxă Română.

    Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care trebuia să vină trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

    Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Conform credinţei evreilor omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorică remarcabilă care făcuse parte din tribul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din acea spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

    Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile acestei misiuni?

    Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor ca să scape de acel demon. „Nu sînt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sînt evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus îi numea cîini.

    O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, o personalitate politică de excepţie care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

    Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?

    Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este aşteptatul mesia era deosebită. Acest fapt a atras reacţii fireşti. Cărturarii ziceau că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) şi nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare stranie. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi calificat astăzi un om care şi-ar respinge astfel rudele?

    Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce urmează de ce a spus Iisus aceasta.

    Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci ne face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 şi Luca 8, 32, se spune despre duhuri că l-au rugat să le îngăduie să intre în porci şi el „le-a dat voie”, „le-a îngăduit” considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele.

    Ne întrebăm pe bună dreptate ce se întîmplă cu duhurile necurate care ies din om? Răspunsul îl dă chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: „Cînd duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutînd odihna; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decît el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi”. Aceste trei versete din Sfînta Evanghelie după Luca sînt cele mai revelatoare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Iisus. Nicăieri în Noul Testament nu se afirmă că Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe oamenii posedaţi, ci le-a scos sau le-a îngăduit să iasă din acei oameni posedaţi. Logica ne îndeamnă să credem că un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia să distrugă duhurile rele şi astfel să le împiedice să intre iarăşi în oameni. Dar Iisus nu face aceasta. Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rău va reveni în cel posedat cu forţă şi mai mare astfel „starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decît cea dintîi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în intenţiile bune ale lui Iisus? Intervenţiile lui sînt malefice fără ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lăsat să iasă din corpul posedatului, ca ulterior să revină tot acolo. Rezultă că toate activităţile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu făceau decît să înmulţească duhurile rele. Iată cum a procedat „fiul lui Dumnezeu” cu „ajutorul” dat posedaţilor de duhuri necurate. Aceasta explică şi faptul de ce Iisus spunea că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Iisus era mînă în mînă cu diavolul, activităţile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau făcute decît ca să-i impresioneze pe oameni, dar el ştia foarte bine că duhurile vor reveni mai tîrziu în omul de unde ieşiseră, de data aceasta însoţite de alte duhuri mai rele.

    Revenind la episodul cu porcii, dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis să intre în porci şi astfel să fie lasate libere să facă un rău şi mai mare după moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol. Întreg episodul cu porcii arată natura demonică a lui Iisus. Din toată acea întîmplare au rămas păgubiţi oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le frică de Iisus şi puterea lui demonică nici măcar nu au îndrăznit să-i ceară să fie despăgubiţi. Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor şi mărirea răului prin duhurile necurate libere să-şi continuie teroarea demonică.

    În ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi „alte şapte duhuri mai rele decît el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzător de ce duhurile necurate s-au înmulţit peste măsură astfel că au susţinut ceea ce ulterior a devenit religia creştină ca şi cult demonic. Se poate face un mic calcul. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. Presupunînd că în fiecare porc a intrat un duh necurat, după moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare cîte şapte duhuri mai rele decît ele (Luca, 11, 26) rezultînd un număr de 16000 de duhuri necurate. Unde au intrat aceste duhuri mai tîrziu? În oameni, deoarece porcii muriseră. Creştinii care au urmat după Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede. La înmulţirea duhurilor rele au contribuit apoi şi apostolii şi toţi cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar şi în ziua de astăzi. Se explică astfel proliferarea creştinismului care nu duce lipsă de fanatici şi dezechilibraţi, semne tipice de posesiune demonică. Cazul unor neoprotestanţi („pocăiţi”, cum sînt numiţi de obicei) este tipic: unii se înfierbîntă la adunări arătîndu-şi evident latura de posesiune demonică.

    Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să spună oamenii care raţionează: Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetată o astfel de persoană care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Cazul lui Iisus este cel al omului rău şi iraţional. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.

    Să trecem la învăţăturile lui Iisus. Una dintre ele se referă la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sînt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

    Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sînt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Întrebare: poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

    Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.

    Să cercetăm mai departe faptul cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

    Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului, care pîndeşte omul la orice pas, creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce şi i s-a pus pe cap coroana de spini în locul celei regale a regelui din stirpea lui David. Pe cei mai mulţi oameni traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, şi toate aspectele suferinţei şi întunericului, îi bîntuie toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă a suferinţei umanităţii care a urmat după „înălţarea sa”.

    Să vedem acum fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat? Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale „salvatoare” ne sugerează că Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii” aduse oamenilor. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus nu poate fi decît un trimis al diavolului care în loc de mîntuire a adus durerea.

    Cine sînt cei mai în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

    Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Existenţa sutelor de grupări creştine arată cu claritate că dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

    Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele o fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a înlesnit înmulţirea duhurilor necurate îngăduindu-le să iasă din oameni şi să revină apoi cu alte duhuri şi mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe această bază de idei demonismul creştinismului originar nu poate fi contestat.

    Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sînt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară a sufletelor care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc.

    Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sînt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află. Pioşi în viaţă, aceşti oameni aspirînd la Dumnezeul adevărat s-au rugat cu devotament lui Iisus. După moarte vor avea surpriza să ajungă în iad unde îi întîmpină Iisus şi le urează bun sosit.

    Ce spune istoria despre rolul creştinismului? Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a oamenilor oferit de creştinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

    Despre cine a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Am îndrăznit să gîndesc şi să aştern aici cele aflate. Am scăpat de frica de Dumnezeu şi mă gîndesc la iubirea de Dumnezeu. Mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sînt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la minunile create de Dumnezeu, la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sînt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al răului de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” ne învaţă cum să ne tîrîm, cum să purtăm greutatea crucii însîngerate după exemplul lui şi cum să murim, în loc de a ne arăta cum să trăim fericiţi în viaţă, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Atît cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de către Iisus şi de cei care l-au urmat şi îl urmează, cît şi mulţimea oamenilor de bună credinţă în Dumnezeu, care nu au fost încă atinşi de aceste duhuri necurate, hrănesc în creştinism macabrul salvarii oferite de un om mort pe o cruce. Dumnezeule adevărat, unde să Te găsim?

  5. Noul Totalitarism Creştin (I) de Victor Potra

    Suntem într-un joc inegal în care de o parte a liniei se înghesuie apologeţi bătându-se pe crucea ce la dă dreptul să spună inepţii sub acoperirea credinţei, iar de partea cealaltă e gol. Oamenii decenţi se ascund prin colţuri, mintea deschisă la conceptul de alteritate a devenit un păcat şi-o ruşine. E plin de emisiuni credincios-plângăcioase – la Radio Cultural de exemplu, e plin de profeţi şi de închinări, de sfaturi cum să fii un bun creştin, de o propagandă imbecilizantă îndemnând la supunere, conformitate, cuminţenie prost înţeleasă (căci nu vreau să confund cuminţenia autentică a lui Noica sau Brâncuşi)… Iar de partea cealaltă a graniţei nu se ridică nimeni, nici măcar de sămânţă, un glas puternic să apere teritoriul din ce în ce mai restrâns al omului liber, explorând cu gândul fără restricţii cretinizante, fără ierarhii celeste care să ne structureze lumea înainte de a o cunoaşte…
    Cine ridică mânuşa pentru copiii obligaţi să facă religie în şcoli, cărora li se omoară întrebările înainte de a se naşte?… Cine le spune că Doamne-Doamne e o opţiune, nu o realitate obiectivă? Cine ridică o voce să-i apere să nu se întrupeze cretini înainte de a avea şansa de a se naşte spiritual, autentic, pe propriile picioare? Cine mai luptă împotriva totalitarismului religiei, acum, când partida a fost câştigată, şi banii şi puterea şi respectabilitatea şi cariera vin în România cu o aură moderat creştină, neapărat ortodoxă… Intelectualii blazonaţi sunt dresaţi, fac frumos la religie, mai ales ortodoxism, mai nou şi la politică.
    Nu sunt neapărat cel chemat să aprindă revolta faţă de călăritorii noştri spirituali, faţă de călăii mirărilor noastre, faţă de păduchii care ne drenează energia sufletească în ritualuri scălâmbe, în închinăciuni de automatism, în bisericisme ritualic obsesiv repetate, faţă de profitorii fără ruşine ai speranţei noastre de minune, de gând mai adânc, de mai bine, faţă de adunătorii de suflete supuse, de penitenţe, de renunţări, de îngrădiri şi reguli, faţă de cei ce ne dau binecuvântarea să-i slujim, să le spălăm picioarele, să le sărutăm mâinile, să le umflăm buzunarele, să le sacrificăm bunul nostru cel mai de preţ – discernământul…
    Nu sunt neapărat cel chemat, dar aş vrea să fiu măcar cel ce-l cheamă, ce-l anunţă, măcar Ioan Botezătorul… Vestitorul Celui ce dărâmă Casa Voastră… Şi băgaţi de seamă, templul vostru e putred, şi e prea gol locul din faţă ca să nu vă vină apocalipsa ipocriziei voastre pe cap taman când credeaţi că vă descurcaţi mai bine. Vă zornăie arginţii în cuvintele calpe, nu mai ştiţi nici măcar să vă îngrijoraţi, sunteţi deţinătorii adevărului universal, aveţi o turmă supusă bună de muls, tuns şi îndrumat, aveţi toate atuurile… Aţi uitat să vă temeţi! E plămada din care se-ntrupează furtuna, şi vreau să cred că sunt ameninţarea ei, măcar primul nor care să vă întunece fizionomiile greţos de senine. E timpul să stea cineva în faţa lăcomiei voastre de suflete, să vă spună cineva „Îndeajuns!”, v-aţi lăfăit destul, înapoi în cocină, lăsaţi credinţa să crească acolo unde năzuie cu adevărat şi lăsaţi-i pe cei liberi sa FIE!
    Chem pe cei ascunşi prin colţuri, de cealaltă parte a baricadei, supravieţuind cu crezurile ascunse, jenaţi de prostie şi în acelaşi timp speriaţi de virulenţa bolii numită religie creştină ortodoxă, să iasă din ascunzătoare şi să-şi strige dreptul la existenţă, la a fi altfel… Fiţi voi înşivă sau curând nu va mai rămâne nici un loc pentru libertatea de gândire, pentru spiritele neîngenunchiate… Nu mai e timpul decenţei şi delicateţei. În acest moment preopinenţii noştri sunt ca porcii în cofetărie: grohăie şi înghit tot, ucid viitorul nostru, ne imbecilizează copiii în şcoală, rânjesc la noi ca un prădător la o specie pe cale de dispariţie… Şi ne vânează… Şi ne obosesc, uneori până la convertire…
    Eu am obosit… să-mi văd doar de viaţa mea… să-mi instruiesc copilul acasă cum e cu Universul, cu stelele, cu sistemul solar, cu evolutia, să-l apar de tâmpeniile cele mai agresive care le învaţă la ora de religie – „o stea căzătoare, a bătut un înger din aripi”… Din fericire a învăţat la grădiniţă despre meteoriţi. Particulară, bineînţeles, ce vă închipuiţi, că învăţământul românesc de stat a scăpat la vreun nivel de contaminare… Am obosit să-mi văd doar de viaţa mea într-o lume strâmbă care o ia razna, e lumea pe care i-o las moştenire, şi mă ridic… Din letargie…
    Şi urlu:
    VREAU!
    Despărţirea dintre social şi religie, restaurarea moralei independent de credinţă, revalorizarea cunoaşterii în sine dincolo de acceptarea utilitaristă, promovarea gândirii deschise care poate judeca relaxat în termenii de posibil, dezirabil, adevăr alternativ, combaterea mitocăniei cultoide a lui corect – greşit, noi versus ei, demascarea celei mai mari escrocherii din istorie bazată pe speranţă şi în genere cotonogirea spirituală a tuturor deţinătorilor de adevăruri absolute cu tot cu adevăruri.
    Mulţumesc.
    Nu ştiu pentru ce…

    Acest articol a fost scris pe duminică, august 17th, 2008 la 6:54 pm şi este înscris în Eseu, Pamflet. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s