Tag Archives: A(H1N1)

Pandemia Sclavilor: Gripa A/H1N1 – 7 decese si nu 122

Deci Dr. Streinu Cercel a mintit!

COMPLETAT:

Sursa: Dezvaluiri.ro AUTOR: Răzvan PETRE


Doar 7 din cele 121 de decese anunţate au fost confirmate de autopsie

Preocupat să justifice anunţurile panicarde despre pericolul reprezentat de gripa porcină, Ministerul Sănătăţii a reuşit, în cel mai pur spirit ceauşist, să depăşească planul la recolta de morţi. Întrucât bolnavii de gripă se încăpăţânau să trăiască, Ministerul a găsit un mecanism simplu, dar eficient, pentru a creşte numărul deceselor. Concret, toţi pacienţii care prezentaseră simptome de AH1N1, apoi muriseră, au fost declaraţi, la grămadă, „decedaţi de gripă porcină”, fără ca acest diagnostic să fie verificat.

Răspunzând unei solicitări a ziarului DEZVĂLUIRI, oficialii Ministerului Sănătăţii ne-au declarat că, din cele 121 de decese anunţate public, numai în şapte cazuri au fost evidenţiate modificări patologice specifice gripei şi de natură a provoca decesul pacientului.

O analiză a evoluţiei numărului îmbolnăvirilor şi a numărului deceselor scoate în evidenţă o altă anomalie: Din primii 2600 de bolnavi, doar 5 decedaseră. După ce Ministerul Sănătăţii a scos pe piaţă vaccinul antigripal, acest vaccin fiind refuzat chiar şi de medici, morţii din statistici s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Majoritatea deceselor au fost înregistrare în perioada 20 decembrie – 15 ianuarie, perioadă în care s-au îmbolnăvit mai puţin de 1300 de români.

Loto 7 din 121

Având suspiciuni legate de numărul anunţat al deceselor cauzate de gripa porcină, Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice a adresat Ministerului Sănătăţii, la jumătatea lunii ianuarie, o solicitare de informaţii pe această temă. Iniţial, oficialii MS s-au ferit să răspundă la întrebările noastre, pretextând că informaţiile cerute sunt secrete. Confruntaţi cu o serie de adrese oficiale pe care le-am trimis, angajaţii Ministerului şi-au schimbat parţial punctul de vedere, oferindu-ne o parte din informaţiile cerute. Este vorba despre date statistice privind necropsiile efectuate în cazul pacienţilor morţi de gripă AH1N1.
Aşa cum reiese din datele ce ne-au fost oferite de Ministerul Sănătăţii, autopsierea cadavrelor pacienţilor ce sufereau de gripă porcină a fost făcută doar în 86 de cazuri, restul de până la 121 de persoane decedate (cifra comunicată oficial în data de 12 februarie) nefiind supuse acestei proceduri, la cererea membrilor familiei celor decedaţi. Întrebaţi în câte cazuri necropsia a confirmat gripa AH1N1 ca fiind principala cauză a decesului, oficialii Ministerului Sănătăţii ne-au declarat că, până în prezent, au primit de la Laboratorul de Anatomie Patologică din Spitalul Colentina doar 7 rezultate care evidenţiază modificări patologice la nivelul organelor, caracteristice gripei AH1N1 şi de natură a provoca decesul.

Oficialilor ministeriali le este ruşine să recunoască adevărul

Pe lângă întrebările referitoare la necropsii, în solicitarea adresată Ministerului Sănătăţii era pusă şi o întrebare simplă şi directă: Câte dintre decesele anunţate public ca fiind cauzate de gripa AH1N1, chiar au fost cauzate de gripa AH1N1? În mod normal, s-ar presupune că, de vreme ce Ministerul Sănătăţii a anunţat public că 121 de români au murit de gripă porcină, oamenii din Minister au certitudinea că această afecţiune a cauzat decesele în cauză. În acest caz, singurul răspuns posibil la întrebarea noastră ar fi trebuit să fie: „Toate!”
Ei bine, vă vine să credeţi, sau nu – Ministerul Sănătăţii nu are răspuns la această întrebare, la mai bine de o lună de când ea a fost formulată. Puşi a alege între a minţi, afirmând că toate decesele anunţate au fost cauzate de AH1N1, sau a spune adevărul – anume acela că nimeni nu ştie exact de ce au murit cei 121 de români pe care s-a lipit eticheta „ gripă porcină”, oficialii Ministerului au ales o cale de mijloc: De două ori le-am pus întrebarea „Ce i-a omorât pe cei 121 de români?”, de două ori ne-au răspuns „Toţi erau bolnavi”… .
Începând din data de 15 ianuarie, la o zi după ce adresasem solicitarea de informaţii, informările privind gripa porcină au încetat să mai apară pe site-ul Ministerului Sănătăţii, deşi pandemia nu se terminase.

Algoritmul unei dezinformări

O altă informaţie pe care oficialii Ministerul Sănătăţii ne-au furnizat-o, după ce i-am acuzat de încălcarea legii, este cea privitoare la modul în care s-a stabilit cine a murit de gripă porcină, şi cine nu. Extraordinara procedură internă, aşa de sofisticată şi de ingenioasă, încât Ministerul Sănătăţii o trecuse, iniţial, la „informaţii clasificate”, este, de fapt, o şmecherie pur românească: Ca să nu se mai încurce cu analize de laborator, necropsii solicitante şi alte asemenea, Ministerul Sănătăţii a declarat ca fiind moartă de gripă AH1N1 orice persoană decedată, care prezentase anterior, sau post-mortem, semnele bolii. În răspunsul Ministerului scrie, negru pe alb, că „persoanele internate cu afecţiuni respiratorii şi ulterior decedate au fost clasificate ca decese de gripă AH1N1, în urma unui rezultat pozitiv emis de Intitutul Cantacuzino”, indiferent de cauza declarată a morţii.

Dezinformarea, vizibilă în statistici

Primele cazuri de gripă porcină au fost semnalate în România în vara anului trecut. În toamnă, existau deja focare epidemice la Bucureşti, Botoşani şi în alte oraşe. Cu toate acestea, cele „minim 20.000 de decese” cu care ne speriase Adrian Streinu Cercel întârziau să se materializeze. Până la jumătatea sezonului de gripă se înregistraseră peste 3500 de îmbolnăviri, dar numai 5 decese. La următoarele 3500 de îmbolnăviri, numărul deceselor creşte nu o dată, nu de două ori ci de… 23 de ori, înregistrându-se încă 116 cazuri. Practic, începând cu luna decembrie, numărul morţilor (înregistraţi după metoda dubioasă prezentată mai sus) evoluează în progresie geometrică.
Pornind din momentul în care Ministerul Sănătăţii a fost pus în faţa unor acuzaţii referitoare la vaccinul antigripal, statisticile au luat-o razna. Mai mult de jumătate dintre decese anunţate s-au produs într-un interval de 25 de zile. Moartea lui Toni Tecuceanu şi cohortele de morţi cu care Ministerul Sănătăţii îşi justifica activitatea au determinat câteva sute de mii de români să se vaccineze, în doar câteva zile.

Si un comentariu aparut la articolul de pe site .. sa vedem cine are curajul sa porneasca investigatia 😀

autor: PeCeResoare

Lagarul de exterminare de la … Bals

Min. Sanatatii si colegiul medicilor ar trebui sa faca o investigatie cu privire la mortalitatea spitaliceasca si post-spitaliceasca la acoperamantul Bals, fieful lui MENGELE Streinu – Cercel. E foarte simplu. Verificati pe de-o parte cati pacienti mor acolo – asemeni regretatului Toni Tecuceanu si pe de alta parte
care este rata de mortalitate in urmatoarele 30 de zile dupa externarea pacientilor care scapa vii de acolo. Dupa investigatia asta va fi doar treaba parchetului si probabil ca va fi consemnat cel mai mare scandal medical de la noi.

Eu, personal, astept cu nerabdare informatia legata de numarul de cadre medicale din M Bals care s-au vaccinat A/H1N1 – pe verificate-lea!  Prietenii stiu de ce. 😀

Anunțuri

Cantgrip – mici confuzii

A aparut o strategie noua referitor la vaccinuri sau se cuminteste senatorul ? Ma intreb pentru ca articolul mentionat de sen Urban Iulian pe blogul sau este o mare capcana. Este adevarat ca aceasta capcana „se asorteaza” cu supararile marilor companii farmaceutice care s-au cam impiedicat de autoritatile nationale si cauta o cale ca la urmatoarele pandemii – raspandire confirmata SAU SUSPECTATA [a unui agent patogen ] – sa nu se mai ciocneasca de „nationale” ca-s prea multi de controlat si le scapa lucrurile din mana. Adica scapa informatii necenzurate, necontrolate.
Nu sunt de acord cu vaccinarea si pseudo-pandemia bagata pe gatul oamenilor, dar jurnalistii care au scris articolul citat pe blogul senatorului au cam dat-o in bara de data aceasta si suna a capcana de lobby destept pentru jurnalisti neantrenati in ale marlaniilor farmaceutice.

1. EMEA nici nu avea ce sa spuna despre Cantgrip si nici nu trebuia sa-l aprobe. Fiecare tara poate sa-si dezvolte propriul vaccin (daca are cum) si exista licente nationale. Ungaria are Fluval-P (producator – Omninvest ), Celtura este pe licenta nationala in Elvetia si Germania ( producator – Novartis), PanVaxH1N1 este tot licenta nationala Germania ( producator CSL Australia ), Panenza este in Franta, tot licenta nationala (producator Sanofi). Nu este clar daca Celtura (Novartis) sau Focetria (tot Novartis) este varianta reimpachetata a vestitului Fluad H5N1/Aflunov (cu MF59 ca adjuvant) testat la clinica  Centrum Badań Farmakologii Klinicznej din Polonia ( o poveste similara cu cea a Cantgripul, testarea s-a facut pe sest, cu o clinica particulara, iar cobaii au fost un grup de oameni dintr-un adapost socialcare s-au lasat vaccinati pentru sume cuprinse intre 1 si 2 lire sterline. In acest caz stirile despre efectele adverse au rasuflat – de exemplu mortalitatea post vaccinare a fost foarte mare (21 din 350 de persoane ). Cel mai probabil este vorba de Focetria. Alfunov (retras de pe piata de EMEA dupa studiul cu cantec rasuflat in presa internationala), ca si Focetria, era tot un vaccin cu virus cultivat pe celule embrionate si continea si vestitul MF59 (cu squalena cu tot si alte balarii). Interesant este ca Focetria a fost aprobat si pentru copii. Componenta si recomandarile conform ECDC  – inclusiv pentru vaccinurile cu licenta nationala – sunt aici.

Nici unul dintre vaccinurile pe licente nationale nu a fost aprobat de EMEA si nici nu aveau de ce. In tari precum Franta, Germania, Elvetia nu au existat prea multe discutii despre existenta vaccinurilor pe licente nationale pentru ca producatorii sunt tot mai marii din farmaceutice, deci banii ajung tot acolo, controlul este complet. Cu Institutul Cantacuzino situatia este un pic diferita. INCA este un institut de stat; in Ungaria Institutul National de Sanatate a pierdut  posibilitatea de a furniza vaccinuri pentru piata ungara si deal-ul a ajuns la Omninvest, o companie ce are ca actionari o alta companie, cu baza in Cipru si nimeni nu stie cine controleaza, pe bune, compania ce fabrica vaccinurile antigripale din Ungaria. Pentru curiosi mai multe detalii aici: http://hetivalasz.hu/english_hungary/the-omninvest-dossier-25961/

2. Atata vreme cat Romania nu exporta vaccinul in tariel UE, nu exista nici o problema.

3. Problema cu situatia testarilor pe copii in Ro este privita cu ingrijorare de autoritatile europene pentru ca …. daca s-ar traduce articolele (de exemplu in spaniola ) si ar fi trimise catre jurnalele spaniole le-ar veni si altora ideea sa sape si ar descoperi diverse. De exemplu jocul firmelor pentru testarile clinice. Nu doar in Romania se joaca astfel de jocuri.

4. In Romania s-a cerut ( de catre un senator  si avocat ) acces la datele brute ale studiilor clinice pentru testarea vaccinurilor. Asta este un pericol imens pentru grupul farma; faptul ca o tara ca Romania ar putea sa obtina PUBLICAREA unor  astfel de date este un pericol imens pentru concernele farma (asta daca nu se cuminteste domnul senator Urban Iulian ). Schimbarea sistemului de acces la date studiilor clinice se cere de multe decenii. Practica din companiile medicale de a piti datele este cunoscuta si rascunoscuta. Numai in unele procese s-a reusit obligarea unor companii sa faca publice unele date precum si corespondenta interna in care era clar ca „pitirea” datelor era intentionata.  Nici Germania NU au reusit sa se treaca peste legea tacerii, desi cei care au cerut acces la date erau oameni de stiinta importanti (vaccinul in cauza este Gardasil).

5. Nici un vaccin pandemic nu a fost autorizat pe bune in UE ci doar folosind procedurile de urgenta, ceea ce inseamna ca s-a sarit peste studii. Vestitele Pandemrix, Celvaplan etc au aceleasi bube ca si Cantgrip-ul. Si mai au si altceva in comun, toate vaccinurile pandemice, indiferent de tipul de licenta: nimeni nu este responsabil pentru efectele adverse. Simplu ca buna ziua.

Complexul Industrial Farmaceutic – Un basm mortal

Un articol interesant de citit despre industria de medicamente.

Titlul original si locatie: The Pharmaceutical Industrial Complex: A Deadly Fairy Tale

Autor: Doug Henderson and  Gary Null

It has been a particularly bad month for the pharmaceutical industrial complex in its ongoing litigations in American courts. Among the main pharmaceutical headlines, Merck’s Gardasil vaccine for HPV, now being widely administered to pre-teens, was found to be linked to amyltrophic lateral sclerosis, commonly known as Lou Gehrig’s disease; following a $1.4 billion fine in promoting one of its blockbuster drugs Zyprexa off-label, deceptive correspondence was uncovered by Eli Lilly gaming the system again by promoting another one of its drugs, Cymbalta, off-label for fibromyalgia; AstraZeneca was fined $160 million for scamming the Medicaid system in Kentucky after being fined $215 million for ripping off Alabama; Glaxo lost a Pennsylvania trial for failing to warn doctors and pregnant women of the dangers of its antidepressant drug Paxil related to birth defects; and Pfizer scored a record-breaking fine of $2.3 billion for illegally marketing several drugs over the years: Bextra, Zyvox, Geodon and Lyrica. These kinds of charges, among the many others, have become a habit for drug makers for the past dozen years.  continuare..

Costul real al medicamentelor
BRAND Name Pret la  consumator
(la 100 tabs/caps)
COST  substanta activa generic
(la 100  tabs/caps)
Adaosul (%)
Celebrex 100 mg $130.27 $0.60 21,712%
Claritin 10 mg $215.17 $0.71 30,306%
Keflex 250 mg $157.39 $1.88 8,372%
Lipitor 20 mg $272.37 $5.80 4,696%
Norvasc 10 mg $188.29 $0.14 134,493%
Paxil 20 mg $220.27 $7.60 2,898%
Prevacid 30 mg $344.77 $1.01 34,136%
Prilosec 20 mg $360.97 $0.52 69,417%
Prozac 20 mg $247.47 $0.11 224,973%
Tenormin 50 mg $104.47 $0.13 80,362%
Vasotec 10 mg $102.37 $0.20 51,185%
Xanax 1mg $136.79 $0.024 569,958%
Zestril 20 mg $89.89 $3.20 2,809%
Zithromax 600mg $1,482.19 $18.78 7,892%
Zocor 40mg $350.27 $8.63 4,059%
Zoloft 50mg $206.87 $1.75 11,821%

Pandemia Sclavilor: Vaccinarea, lipsa de responsabilitate si bolnavii cronici

Spuneam aici despre lipsa de responsabilitate consfintita prin lege:

deci .. e liber la introducerea pe piata a produselor ( inclusiv vaccinurilor) pentru care producatorii, companiile ce au autorizarea de punere pe piata, profesionistii din sanatate SUNT IMUNI DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL fata de eventualele efecte adverse, decese cauzate de produsele lor.

Liber la vaccinare in UE. Noroc cu nemtii ca mai au … cate ceva :) .. dar despre asta mai tarziu.

Art. 3.5.   Prevederi legale specifice pentru distributia de catre Statele Membre

Ca o regula generala, detinatorii autorizatiilor de marketing [punere pe piata] sunt responsabili pentru folosirea [efectele] produselor lor atata vreme cat aceste produse sunt folosite in termenii stipulati de autorizatia de punere pe piata.

Statele Membre pot autoriza temporar distribuirea unui produs medical neautorizat, ca raspuns la raspandirea unui agent patogen, raspandire confirmata SAU SUSPECTATA. Aceasta prevedere acopera situatiile de pandeme, asa cum este pandemia cu virusul A (H1N1) 2009. Intr-un astfel de caz, detinatorii autorizatiei de punere pe piata, producatorii si profesionistii din sanatate NU POT FI subiectul nici unei plangeri civile sau adminstrative pentru nici o consecinta rezultata din folosirea unui vaccin atunci cand aceasta folosire a vaccinului neautorizat a fost recomandata sau ceruta de catre o autoritate competenta ca raspuns la o situatie de pandemie. Aceeasi prevedere se aplica SI IN CAZUL IN CARE UTILIZAREA  UNUI PRODUS MEDICAL AUTORIZAT, asa cum sunt medicamentele antivirale si vaccinurile sunt recomandate dincolo de conditiile [initiale] de autorizare ( ex indicatii, grupe de varsta ). Aceste prevederi se aplica INDEPENDENT de tipul de autorizare, national sau Comunitar (23).

Sa revenim la oile noastre romanesti: noi avem un vaccin autorizat national. Deci legea lipsei de responsabilitate se aplica.: detinatorii autorizatiei de punere pe piata, producatorii si profesionistii din sanatate NU POT FI subiectul nici unei plangeri civile sau adminstrative pentru nici o consecinta rezultata din folosirea unui vaccin atunci cand aceasta folosire a vaccinului neautorizat a fost recomandata sau ceruta de catre o autoritate competenta ca raspuns la o situatie de pandemie.

OK .. sa mergem mai departe. A inceput campania de vaccinare si am avut decese post vaccinare (doar cateva exemple):

(Sursa: Realitatea.net) Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, prima femeie, în vârstă de 61 de ani, care a decedat pe 7 ianuarie, avea multiple probleme cardiace – insuficienţă cardiacă congestivă de gradul al treilea, aceasta fiind programată în luna februarie pentru o operaţie de protezare pe cord deschis la Institutul Fundeni. „Conform dosarului medical, decesul femeii nu are legătură cu faptul că aceasta s-a vaccinat împotriva virusului A/H1N1”, spun reprezentanţii ministerului.

Cu privire la cel de-al doilea caz, cel al unei femei de 68 de ani tot din judeţul Prahova, care este internată la Spitalul Judeţean Ploieşti în comă diabetică, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că este bolnavă cronic, suferă de mai mult timp de diabet şi că starea actuală a acesteia nu are legătură cu vaccinarea antigripală. Pacienta s-a imunizat pe 18 noiembrie 2009 împotriva gripei sezoniere, potrivit Ministerului Sănătăţii.

sau alt exemplu mai recent:

(Sursa: Urbaniulian.ro ) Nastasoiu Ion, decedat ca urmare a administrarii vaccinului impotriva virusului pandemic AH1N1 am aflat faptul ca atacul de cord a avut loc in masina, in timp ce victima era la volan, provocand astfel un accident in urma caruia nu au fost victime colaterale. Victima avea grave probleme la inima, fiind internat in acest sens la Spitalul Municipal Campulung Muscel cu recomandarea de a face o operatie de bypass, operatie pentru care avea nevoie de trimitere de la mediul de familie. La momentul la care s-a dus la medicul de familie pentru aceasta trimitere, medicul i-a administrat si vaccinul desi nu este recomandat persoanelor cu probleme cardiace de aceasta natura. La 2 zile dupa administrarea vaccinului, victima a decedat.

Deci nu vacinul este de vina ci bolile cronice de care suferea persoana respectiva ( extrem de convenabil, nu? Desi exista studii care arata ca un vaccin poate agava/ declansa diabetul, agrava sau declansa probleme cardiace etc etc). Ok, senatorul pune o problema interesanta, cum de medicul de familie a recomandat lui Nastasoiu Ion sa se vaccineze? Raspunsul este simplu: medicul a urmat „indicatiile pretioase” ale Ministerului Sanatatii:

Bucureşti,09.12.2009

Ministerul Sănătăţii extinde campania de vaccinare la întreaga populaţie din categoriile de risc.

o   Comitetul Naţional pentru Gripă a decis că următorul pas pentru limitarea imediată a răspândirii virusului pandemicA/H1N1 este vaccinarea persoanelor cu afecţiuni cronice, dar şi a persoanelor active din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, în cabinetele medicilor de familie va începe vaccinarea persoanelor cu vârsta de peste 16 ani care suferă de boli cronice. Sunt vizaţi cei cu afecţiuni pulmonare, diabet, boli cardiovasculare, ciroze, boli cronice de ficat, HIV, dar şi persoanele cu obezitate. Vaccinarea bolnavilor cronici se va putea efectua, în funcţie de posibilităţi, şi în unităţile sanitare de tratament specifice.

SI

In Policlinica Vitan, Streinu-Cercel a fost asaltat de bolnavii care aşteptau să se vaccineze, fiecare dorind să afle cât mai multe informaţii din „gura specialistului”. Oamenii au vrut să afle care sunt reacţiile adverse ale vaccinului, dar mai ales dacă vârsta poate fi un impediment sau dacă afecţiunile cardiace au contraindicaţii la vaccinare.

După ce le-a explicat faptul că singurele contraindicaţii ale vaccinului sunt pentru cei care au alergie la ou, probleme de coagulare a sângelui, pecum şi la gravide în primele luni de sarcină şi copiii până în şase ani, Streinu-Cercel, împreună cu echipa din Ministerul Sănătăţii, a plecat la Policlinica Titan.

DECI … femeia a facut ceea ce a spus Ministerul.

Intrebarea este, avand in vedere legea europeana unde este clar ca nu poti trage la raspundere de niciun fel producatorul, distribuitorul si  „health professionals”, pe cine mai poti trage la raspundere ?? Ce anume inseamna „health professionals”? Implica si ministerul, consilierii?  Cine si in ce baza legala ar putea sa fie tras la raspundere pentru decesele cauzate de vaccin? Ooops … am uitat, un vaccin este „sfant” si nu poate fi vinovat de nimic. 🙂

Pandemia Sclavilor: Testarea vaccinului pe copii si legea

Testarile medicamentelor / vaccinurilor pe copii sunt ilegale in Romania, dar se fac.

Rezultatele testelor pot fi manipulate oricum, etica poate sa astepte … pentru ca la noi se poate si se si face. Nu mai departe de decembrie 2008 a fost un mic scandal pe tema asta. Un exemplu aici:

Intr-un pavilion al acestui spital, trei bolnavi psihici si doi barbati cu un grad mediu de redardare mintala, descrisi drept „cazuri sociale cronice”, semnasera un document prin care consimteau sa fie folositi in cadrul acestor teste. Pacientii erau insa convinsi ca li se administreaza „medicamente speciale din strainatate”, mai bune decat medicamentele din Romania, arata raportul publicat la Strasbourg, cu consimtamantul Romaniei, potrivit AFP.

Directorul spitalului nu era la curent cu protocolul in curs si nu stia nici macar daca testele au obtinut acordul – obligatoriu – al unei comisii de etica.

Acesti cobai pentru teste terapeutice faceau parte dintr-un grup de 11 persoane (sapte barbati si patru femei) internate „voluntar” in acest spital ca si „cazuri sociale” si fara a figura pe listele de pacienti. Grupul era folosit pentru treburi marunte si mai multi membri ai sai nu aveau voie sa iasa din spital, potrivit CPT, care se declara ingrijorat de statutul juridic al acestor pacienti/rezidenti

Dar sa ne intoarcem la legalitatea – ilegalitatea testarilor pe minori.

Locatia articolului: website-ul Sen. Urban Iulian

Titlul original si locatia articolului:  Testarea vaccinului Cantgrip pe copii-cobai din Arad este ILEGALA ; Procurorii si Politia trebuie sa se autosesizeze si sa opreasca urgent aceste porcarii !

M-AM LUPTAT MAI BINE DE DOUA LUNI IN PARLAMENT PENTRU CA DIN TEXTUL CODULUI CIVIL SA FIE SCOASE ARTICOLELE CARE DADEAU DREPTUL JUDECATORILOR SA DISPUNA CONTRA VOINTEI PARINTILOR , SA SE POATA TESTA MEDICAMENTE SI VACCINURI PE COPII MINORI, FARA ACORDUL LOR SAU AL PARINTILOR LOR.

Vreau sa subliniez astfel faptul ca in acest moment dpvd juridic in Romania Nu exista nici un cadru legal care sa permita efectuarea de teste medicale pe minori.

Adica, in Romania intrucat nu avem o lege in acest sens, PARINTII NU AU NICI UN DREPT SA DISPUNA DE CORPUL SI VIATA COPIILOR LOR MINORI astfel incat sa-i ofere drept marfa unei firme IFE HUMAN PHARMACOLOGY SRL unde acesti copii sunt transformati in cobai si supusi unor teste medicale urmare a carora pot sa sufere reactii adverse. Logica juridica este clara intrucat indiferent cati bani primesc parintii sau cate hartii semneaza, daca un copil-cobai de la Arad moare cine raspunde ?

Parintii nu au dreptul sa isi transforme copiii in simple marfuri, iar IN ROMANIA NU SE POT FACE TESTE MEDICALE PE COPIII! Vaccinul CantGrip se poate testa pe minori doar in tari in care legislatia interna permite acest lucru, iar in UE la acest moment testele medicale pe minori sunt cvasiunanim interzise. De ce tace presa ? De ce nu vorbeste nimeni ? De ce toata lumea inchide ochii si spune asta este ? Asta va doriti ca Romania sa devina un imens lagar in care se testeaza orice si oricum pe noi ?

Una este sa testezi pesticide ca aici si alta este ca minori, copiii nostri sa fie supusi testelor medicale !

Domne, stau sa ma intreb si eu ca prostu’ : Unde sunt ONG_urile alea care protejeaza familia, minorii, care apara drepturile copiilor si care consuma bani publici degeaba ? Am incercat sa sun la posturile de televiziune , sa-i intreb de ce nu fac un reportaj ca sa vada cat de disperati au putut sa ajunga romanii incat sa se bucure la cateva sute de ron castigati de pe urma folosirii copiilor lor drept cobai !

Parchetul si Politia trebuie sa intervina urgent si sa stopeze aceste teste care se fac la Arad, pentru ca NIMENI NU POATE DECIDE CA UN MINOR SA DEVINA COBAI INTR-O TARA CARE SE PRETINDE DEMOCRATICA . Cine este firma care face aceste teste ? Cum a primit autorizarea sa faca testele in conditiile in care a fost anchetata anul trecut in urma unor reclamatii venite de la aradence care acuzau reactii adverse de la testele medicale ? Complicitatea Directiei de Sanatate Publica. Vaccinul Cantgrip pentru copii se testează la Arad. Micuţii devin „cobai umani legali” în schimbul unor anumite sume de bani. Menite să depisteze eventualele reacţii adverse care pot apărea în urma vaccinării, testele se desfăşoară într-un cadru legal. Asa vor sa ne „asigure” cei de la DSP Arad, care nu explica :

1. CINE a atribuit acest contract de realizare a testarii vaccinului CantGrip pe copii minori din Arad ? S-a facut o licitatie ? s-au prezentat mai multe firme ? A existat un caiet de sarcini ? Cati bani publici plateste statul roman firmei IFE HUMAN PHARMACOLOGY pentru aceste teste ilegale ?

2.CUM a fost selectata aceasta firma in conditiile in care anul trecut DSP Arad era luata prin surprindere cand presa a dezvaluit un imens scandal provocat de 50 de aradence care acuzau faptul ca asupra lor s-au facut teste ilegale de pe urma carora au ramas cu reactii adverse ?

3. CUM a castigat licitatia aceasta firma, daca la Registrul Comertului depunea in mai 2009 o adresa prin care preciza ca isi suspenda activitatea pana in 2012 ? A verificat cineva aceste date sau s-a mizat pe faptul ca totul va trece neobservat ?

4. CINE sunt copiii minori folositi pe post de cobai ? Minorii nu au discernamant conform Codului Civil, iar in locul si pentru ei, mai ales cand in joc este viata si sanatatea lor, NU poate decide nimeni, parinti, medici, NIMENI ! Toate datele copiilor utilizati ilegale in aceste teste ilegale, trebuie urgent facute publice si toata afacerea trebuie anchetata de Parchet si Politie.

Faptul că în Arad copiii devin „cobai umani” pentru testarea vaccinului Cantgrip îi pun pe unii  arădeni în situaţia de a risca sănătatea propriilor odrasle pentru anumite sume de bani. Deşi  Ife Human Pharmacology, firma care se ocupă de testarea vaccinului, a lăsat ecouri în presa locală încă de acum un an când se presupunea că se testează anumite medicamente, în mod ilegal, pe arădence dornice de a câştiga bani în plus, arădenii nu văd cu ochi buni astfel de „practici neortodoxe”.

„Indiferent de problemele pe care le-ai avea şi de lipsuri, să-şi foloseşti copilul ca şi cobai pentru câţiva bani în plus mi se pare lipsit de orice etică. Nu înţeleg în schimb, cum de i se permite firmei respective să funcţioneze”, a declarat Ioana Mărginean, arădeancă. Firma funcţionează în Arad şi Timişoara Deşi firma funcţionează într-un cadru legal, absolut toate datele privind activitatea pe care o desfăşoară sunt confidenţiale. „Firma are autorizaţie de funcţionare până în 20 septembrie 2011 pentru efectuarea de studii clinice în Arad şi Timişoara. Respectă toate condiţiile impuse de lege şi au voie să-şi aleagă subiecţii de unde vor. Aceştia semnează o hârtie de informare asupra riscurilor şi un contract de confidenţialitate”, a declarat Dana Negru, director adjunct al DSP Arad.

Vaccinul Cantgrip pentru adulţi cu care sunt vaccinaţi sute de mii de români, a fost testat de asemenea pe arădeni, 70 de adulţi şi 61 de vârstnici din Arad, acceptând să facă testele.  Reprezentanţii punctului de lucru din Arad nu au dorit să facă nici o declaraţie în acest sens. „Nu putem oferi nicio informaţie pentru că datele sunt strict confidenţiale”, a precizat Cristina Diana Zoller, reprezentant medical al clinicii.

Zeci de aradence se simt rau dupa ce s-a testat pe ele un medicament nou

Autoritatile sanitare din Arad incearca se identifice o clinica din municipiu unde mai multe femei ar fi participat la teste pentru un medicament nou, produs de o companie de profil, dupa ce mai multe persoane au spus ca se simt rau dupa ce au acceptat sa participe la aceste teste. Mai multe aradence sustin ca ar fi acceptat sa participe la testele companiei pentru un medicament aflat in faza de testare, urmand sa fie platite cu cate 700 de euro, pentru patru saptamani, cat dureaza testarea.

Una dintre femei a afirmat ca produsul combina doua medicamente, care le-ar fi fost administrate in doze mai mari decat cele premise de legislatia in domeniu, informeaza NewsIn. Participantele la teste au mai sustinut ca in programul de testare a medicamentului sunt admise doar femei tinere si perfect sanatoase. Femeile care au acceptat testul au afirmat ca, dupa administrarea medicamentului, au avut stari de ameteli, greata, eruptii pe piele sau diferite alergii.

Unitatea unde isi desfasoara activitatea clinica care realizeaza testele nu are afisat in exteriorul cladirii niciun fel de firma care sa indice prezenta laboratorului de testare in interior, iar personalul nu a dorit sa dea declaratii din cauza unor clauze speciale de confidentialitate. Contactati de jurnalisti, reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Arad au afirmat ca nu stiau nimic despre desfasurarea acestor experimente. [..]


Pandemia Sclavilor: Vaccinarea cu Cantgrip si coincidentele

Autoritatile si multi medici au tot cantat prin mass media ascultatoare cat de eficient si inofensiv este vaccinul.

De cand a inceput campania de vaccinare au aparut si informatii despre decese si imbolnaviri, doar cele despre care s-a aflat, nimeni nu stie daca mai sunt si altele.

Scriam aici despre studiul publicat in The Lancet , studiu ce incerca sa evalueze evenimentele de tip decese, boli de tot felul care existau inainte de vaccinarea impotriva A/H1N1

“Indiferent daca cineva se vaccineaza sau nu, in fiecare zi oamenilor li se intampla lucruri rele  si, in general, acestea apar cu o rata predictibila” a declarat principalul autor Dr. Steven Black (Center for Global Health and Division of Infectious Diseases at Cincinnati Children) ”identificarea problemelor reale legate de siguranta noilor vaccinuri implica detectarea eventualelor semnale legate de siguranta de celelalte evenimente medicale ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi intervenit vaccinarea.”

In tabelul 6 din studiu apare ca la 10.000.000 de persoane vaccinate ratele de evenimente ( in cazul nostru decese) prin coincidenta  sunt:

Tabel 6

Importance of background rates of disease in assessment of vaccine safety during mass immunisation with pandemic H1N1 influenza vaccines

In Anglia, la 10 milioane de persoane vaccinate

– 0.14 decese in 24 de ore de la vaccinare

–  0.98 decese in termen de 7 zile de la vaccinare

–  5.75  decese in termen de 6 saptamani de la vaccinare

Folosind datele de la OMS pentru Anglia si Romania, vedem ca cea mai mare diferenta in cazul ratei de mortalitate din cauza afectiunilor cardiovasculare este cu approx 165% mai mare in Ro decat in Anglia. OK, hai sa adaugam nu 165% ci 200% peste ratele din studiul The Lancet, ca in Romania este mai urat .. si ajungem sa avem cifrele de reper ( mai ales ca pentru Ro nu am gasit astfel de date – dar nu inseamna ca nu exista! ):

In Romania, la 10 milioane de persoane vaccinate , numarul de evenimente coincidente (decese) :

– 0.42 decese in 24 de ore de la vaccinare

–  2.94 decese in termen de 7 zile de la vaccinare

–  17.25  decese in termen de 6 saptamani de la vaccinare

Pana in data de 13 ianuarie 2010, au fost vaccinate 541 616 persoane, deci decesele coincidente ar fi:

0.023 decese in 24 de ore de la vaccinare  ––> Dupa cum au aparut in mass media (si ministerul s-a grabit sa nege legatura), in 24 de ore de la vaccinare a fost cel putin 1 deces fata de ceea ce era de asteptat, adica 0.023!

–  0.159 decese in termen de 7 zile de la vaccinare ––> Este cel putin inca 1 deces survenit la 5 zile dupa vaccinare ( MC )

–  0.934 decese in termen de 6 saptamani de la vaccinare –-> aici nu mai avem date pentru ca romanii nu sunt invatati de catre medici sa urmareasca toate evenimentele post vaccinare si nici medicii nu raporteaza.

Asta ar fi daca luam in considerare cifrele din studiul publicat in The Lancet. Adica nici la 10 milioane de persoane vaccinate nu ar fi trebuit sa fi avut 1 deces in 24 de ore.

Dar sa ne intoarcem la oile noastre si sa vedem cum este definita coincidenta in RAPI:

3. RAPI coincidente au o alta cauza decat eroarea de program si reactia individuala la vaccin. Cand cauza unei RAPI este o coincidenta, aceasta inseamna ca incidentul medical ar fi aparut si daca individul nu ar fi fost vaccinat. Incidentele coincidente care apar nu sunt legate de vaccinare sau vaccin in nici un fel, cu exceptia momentului in care ele apar.

Cea mai buna evidenta pentru a sustine ca un incident medical este coincident este ca acelasi incident a fost diagnosticat in populatia care nu a fost imunizata.
In traducere libera, daca infarcturile, decesele, sau orice alta suferinta etc apar si in populatia neimunizata cu vaccinul X, atunci este vorba de o coincidenta. 🙂 Normal ca vaccinul le apare „sfant”. Prin definitie el nu poate fi vinovat de nimic!

Evident, asa cum va puteti deja inchipui, aceeasi „oca” nu se aplica si in cazul internarilor „din cauza” A/H1N1 sau a deceselor aruncate in spinarea virusului A/H1N1. Chiar daca oamenii mor, se interneaza cu diverse diagnostice  si fara A/H1N1.

Afacerea CantGrip. Romani vaccinati de doua ori. Legatura cu privatizarea Institutului Cantacuzino. Afaceri cu sanatatea romanilor

Din categoria responsabilitatea la cadrele medicale 😦 Nu-i nici o chestie deosebita, in sine, lipsa de responsabilitate in randul cadrelor medicale,  se intampla in multe alte domenii, nu numai in sanatate. Doar ca fata de medici, asistenti medicali, cercetatori avem niste asteptari un pic mai mari. Si nu vrem sa vedem ca sunt doar asteptarile noastre care, de cele mai multe ori incep cu „un medic ar trebui sa …” iar mantra colectiva este ” lasa ca stie medicul / asistenta ce face”. Dar ce este scris in relatare intrece cu mult imaginatia 🙂

SURSA: http://www.urbaniulian.ro/2010/01/17/afacerea-cantgrip-romani-vaccinati-de-doua-ori-legatura-cu-privatizarea-institutului-cantacuzino-afaceri-cu-sanatatea-romanilor/

Vineri 15 decembrie am vazut cum in comuna Adancata din judetul Ialomita, mai multi cetateni, in special persoane in varsta, erau pus si simplu VACCINATE DE DOUA ORI. Cat de lipsit de profesionalism poate sa fie personalul medical sa faca asa ceva ?
Am promis unei asistente medicale ca nu-i voi dezvalui identitatea insa am rugat-o sa imi spuna de ce sunt persoane care sunt pur si simplu vaccinate de doua ori si mi-a spus :
” Ni s-a spus ca trebuie sa vaccinam cat mai multi oameni, si in orice caz faptul ca trebuie sa epuizam stocul de vaccin primit de la judet. Cum tinerii nu s-au prea inghesuit, seful ne-a zis ca putem vaccina persoanele si de doua ori, mai ales ca nu se inscrie nicaieri faptul ca am facut doua vaccinuri la acelasi pacient; Totul este sa nu ne intoarcem la dispensar cu vaccinuri nefacute”.
Socant! Deci suntem inapoi cu 25 de ani cand se faceau raportarile de productie la hectar. Tot ce conteaza este sa se raporteze „la judet” ca s-au epuizat stocurile de vaccin primite.
” Pai si cei care s-au vaccinat de doua ori nu patesc nimic ? ” am incercat eu sa ma lamuresc .
Ni s-a zis sa le spunem ca nu vor avea probleme, ca oricum gripa nu este asa de rea, si pana la urma este ca si cum ai avea o garantie dubla impotriva bolii; cum oamenii sunt speriati ca pot sa moara ca baiatul ala de la Carcotasi, au acceptat sa faca cate doua vaccinuri; binenteles ca nu va putea nimeni sa verifice acest lucru pentru ca intepatura se vindeca repede” mi-a spus asistenta medicala.

Pandemia Sclavilor – Vaccinarea antigripala in timpul sarcinii

PARTEA 1
Titlu original: Influenza Vaccination During Pregnancy: A Critical Assessment of the Recommendations of the Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP)
Autori: David M. Ayoub, M.D.; F. Edward Yazbak, M.D
Publicatie: Journal of American Physicians and Surgeons Volume 11 Number 2 Summer 2006 41 http://www.jpands.org/vol11no2/ayoub.pdf ( acces 20 dec 2009 )

ABSTRACT

Vaccinarile antigripale in timpul sarcinii, indiferent de trimestru, sunt acum universal recomandate in SUA.

Am realizat acesta evaluare critica referitoare la politica de vaccinare antigripala realizata de Comitetul de Practici pentru Imunizare (ACIP) din cadrul CDC (Centrul pentru Controlul Bolilor ) precum si evaluarea studiile considerate pentru a argumenta aceste recomandari.

Citatele folosite de ACIP si literatura stiintifica prezenta arata ca gripa este rareori o amenintare pentru o sarcina normala. Nu exista dovezi convingatoare legate de eficacitatea vaccinarilor antigripale in timpul sarcinii. Nici un studiu nu a evaluat in mod adecvat riscul gripei in timpul sarcinii si lipsesc testele de siguranta pe animale.

Timerosalul (tiomersalul), un produs pe baza de mercur  folosit ca si conservant in majoritatea vaccinurilor cu virus inactivat, este implicat atat in dezvoltarea bolilor neurologice la oameni, inclusiv autismul precum si intr-o gama larga de toxicitati reproductive atat la animale cat si experimentale; aici sunt incluse teratogenitatea [efectele nocive, mutatiile produse asupra fatului],  mutagenitatea si moartea fatului. Tiomersalul este clasificat ca fiind un teratogen uman. Politica ACIP de a recomanda administrarea de rutina a vaccinului antigripal in timpul sarcinii ets prost fundamentata, nu este sprijinita de literatura stiintifica din prezent si ar trebui retrasa imediat. Folosirea tiomersalului in timpul sarcinii ar trebui sa fie contraindicata.

In data de 28 mai 2004, ACIP a publicat raportul anual referitor la politica curenta pentru prevenirea gripei (1). Recomandarea de a vaccina toate gravidele indiferent de trimestrul sarcinii a fost cea mai agresiva dintre schimbarile de politica survenite din 1995 pana acum. In trecut, vaccinul antigripal era recomandat numai pentru femeile cu conditii medicale preexistente.

Cea mai recenta recomandare ACIP a fost prompt sprijinita de Colegiul American al Obstreticienilor si Ginecologilor (ACOG) si de catre Academia Americana de Pediatrie (AAP) (2,3).  Acest studiu evalueaza in mod critic recenta recomandare ACIP, precum si cercetarile medicale folosite ca argumentare si evalueaza raportul risc – beneficiu al administrarii  vaccinului antigripal cu virus inactivat in timul sarcinii.

Vaccinurile antigripale

Vaccinurile antigripale sunt disponibile in doua forme: cu virus inactivat si cu virus viu atenuat. Virusurile din ambele vaccinuri sunt cultivate pe oua embrionate, deci contin proteine de la ou. Vaccinul cu virus atenuat viu este contraindicat in sarcina. Medicii ar trebui sa aiba grija si sa nu-l administreze unei gravide si sa tina seama de faptul ca in studiile clinice a aparut transmiterea virusului [de la persoana vaccinata] la persoanele cu care a existat un contact strans.

Vaccinul cu virus inactivat este disponibil in 2 forme:  un preparat ce contine antigenul major de suprafata purificat si un vaccin  ce contine un virus splitat (subvirion ce este obtinut prin spargerea virusului folosind surfactant non-ionic). Se folosesc mai multe metode pentru a inactiva virusul, iar antibioticele sunt adaugate pentru a asigura o sterilitatea. Vaccinul cu virus splitat este apoi purificat chimic si suspendat intr-o solutie tampon.

Vaccinurile antigripale disponibile in SUA pentru sezonul 2005-2006 sunt listate in Tabelul 1. Majoritatea vaccinurilor cu virusi inactivati contin tiomersal, un compus ce contine mercur (49.6% mercur ca si greutate ) este rapid metabolizat la etil-mercur.  Vaccinurile antigripale contin de obicei tiomersal ca si conservant si are o concentratie de 0.01%, echivalentul a 25 µg de ercur la o doza de 0.5 cc.  Doua forme de vaccinuri fara conservanti ambalate ca doze unice sunt disponibile in SUA. Unul dintre vaccinuri este fabricat fara tiomersal  (Fluzone, Sanofi-Aventis) iar in cazul celui cel de-al doilea tiomersalul este indepartat la sfarsitul procesului de fabricatie (Fluarix, GlaxoSmithKline). Aproape toate vaccinurile antigripale administrate femeilor insarcinate in sezonul 2005-2006 contineau tiomersal ca si conservant.

Tabelul 1. Vaccinurile antigripale disponibile femeilor insarcinate in SUA, sezonul de gripa 2005-2006


*Thimerosal-free version, provided in two doses: 0.5cc ( 36 months age) and 0.25cc (6-35 months age)

Gripa si sarcina

Gripa se manifesta cu simptome constitutionale (febra, mialgie, stare de rau, dureri de cap, oboseala ) si simptome respiratorii (tuse, durere in gat, rinita). Bolile cauzate de virusii gripali nu se pot distinge de cele cauzate de alti agenti patogeni de natura virala si non-virala. Un diagnostic definitiv implica testarea in laborator ( cultura virala, test rapid pentru antigen, PCR sau imunofluorescenta). Unui test rapid si la indemana ii lipseste sensibilitatea si specificitatea celorlalte teste ce sunt mai mari consumatoare de fonduri si timp.

Virusul se raspandeste in primul rand prin aer si in contact direct cu un individ infectat. Perioada de incubatie este scurta (aproximativ 2 zile), instalarea simptomelor este brusca si durata bolii rareori depaseste 1 saptamana. Complicatiile ce includ pneumonia, bronsita, sinuzita, in cazuri rare encefalita, mielita traversa, sindromul Reye, miocardita sau pericardita pot sa apara la orice varsta. Mai mult de 90% dintre decesele asociate gripei apar in randul populatiei in varsta (1).

In fundamentarea recentei sale politici, ACIP mentioneaza numai 2 studii stiintifice care sprijina afirmatia sa ca gripa in timpul sarcinii este mai serioasa acum decat inainte. Un studiu britanic a comparat rezultatele la femeile infectate cu virus de gripa in tipul celui de-al doilea si al treilea trimestru de sarcina cu femeile gravide neinfectate. Numai pentru 11% din cele 1659 de femei insarcinate au existat probe serologice care sa dovedeasca boala; nici una nu a avut anticorpi specifici detectabili pentru virusul gripei.  De asemenea, nu a existat nici o dovada a transmisiei placentare a virusului sau producerea de auto-anticorpi in sarcinile complicate de gripa. Infectia de gripa nu a avut un impact semnificativ asupra rezultatelor travaliului, sanatatea noului nascut sau starea de bine a mamei.

Autorii studiului au pretins ca, in total, complicatiile au aparut mai frecvent  la femeile gravide ce prezentau infectii cu virus gripal au decat in grupul de control (106/181 versus 73/180; <.001); dar oricum, nici o complicatie, considerata singular, nu a atins o diferenta statistica semnificativa. Multe dintre complicatiile listate pareau a fi mai degraba plangeri subiective precum dureri in zona pieptului si „am luat medicamente” decat diagnostice specifice si acestea ar fi putut sa fie legate de conditii pe care autorii nu le-au luat in considerare.

In timp ce a existat un singur caz inregistrat de pneumonie in timul sarcinii, o complicatie mai putin comuna dar serioasa, toate celelalte „complicatii” sunt lipsite de plauzibilitate biologica. Atunci cand aceste complicatii nespecifice sunt excluse, intre cele doua grupe nu mai exista diferente. Desi studiul britanicilor a fost citat pentru a sprijini politica agresiva a ACIP, acest studiu nu a schimbat cu nimic politica de vaccinare din Marea Britanie unde, in prezent, sunt vaccinate numai femeile gravide ce prezinta conditii medicale preexistente grave.(6)

In cel de-al doilea studiu publicat in sprijinul politicii ACIP, Neuzil et al. relateaza ca femeile insarcinate eligibile pentru Medicaid dintr-un registru al [statului] Tennessee au avut rate de spitalizare mai mari in timpul sezonului de gripa decat femeile neinsarcinate sau cele ce nascusera deja, in mod particular in timpul celui de-al treilea trimestru de sarcina. (7)

Rata de spitalizarea a fost variabila, variind de la 3.1 la 10.000 de femei/luna in primul trimestru la 10.5 din 10.000 la femeile in cel de-al treilea trimestru de sarcina.  Studiul nu a descoperit o incidenta mai mare de evenimente specifice, inclusiv decesul, in cazul sarcinilor complicate cu o infectie gripala. Urmatorii factori limiteaza semnificativ relevanta studiului:

  • Populatia Medicaid este cunoscuta ca avand o comorbiditate mai mare si mai sunt cunoscuti ca fiin pacientii care primesc o ingrijire mai putin adecvata. Exista o probabilitate mai mare ca acesti pacienti sa ajunga in camerele de garda intr-un stadiu mai avansat al bolii si astfel internarea lor in spital apare ca fiind mai frecventa.
  • Rata de spitalizare a fost supraestimata prin includerea internarilor pentru nastere.
  • Infectarea cu virusul gripei nu a fost confirmata prin teste de laborator si nu a fost diferentiata de alte infectii.
  • Motivele pentru internarea in spital nu au fost niciodata cuantificate si includ o gama larga de coduri ICD-8 si ICD-9.
  • In afara de internarile in spital, in sine, nici o diferenta de morbiditate sau mortalitate nu a fost raportata.

Este evident ca niciunul dintre studii nu a demonstrat ca infectiile cu gripa in timpul sarcinii sunt mai serioase decat in alte perioade. Un studiu recent ce nu a fost luat in considerare de catre ACIP confirma faptul ca gripa in timpul sarcinii este fara semnificatie (8). In acel studiu, randul celor 49.585 de femei gravide din Kaiser Permanente HMO din Nordul Carolinei rata gripei a fost de 1.8 la 10.000. Timp de 5 sezone de gripa sezoniera au fost doar 9 internari in spital pentru penumonie, adica mai putin de 2 per sezon. Toate femeile s-au insanatosit. In mod previzibil, rata de spitalizare HMO a fost mult mai mica decat cea raportata in populatia Medicaid de catre Neuzil et al. (7). Identificarea virala nu s-a facut; deci este probabil ca nu toate femeile sa fi avut infectie cu virus gripal.  Doar 4.7% din femeile gravide au venit pentru consultatii legate de boli similare gripei (ILI – influenza like illness). Acest procent este mult mai mic decat rata de gripa de 5-20% citata de CDC (9) pentru populatia generala. In final, rata de internare in spital pentru nou-nascuti cu diagnostic de penumonie a fost de numai 0.35%.

ACIP a afirmat ca exista „un exces de decese” in randul femeilor gravide in perioada epidemiilor de gripa.  Citatele, oricum, contrazic aceste concluzii.

Un studiu de la Universitatea Johns Hopkins arata ca in timpul pandemiei de gripa din Asia din 1957-1958, 55.6% (373/671) din populatia aflata in supraveghere de catre obstreticieni a avut simptome de gripa si 83.6% au avut anticorpi [pentru gripa] masurabili, asta sugerand ca si in randul acestui grup de pacienti o mare parte aveau un sistem imun competent si infectii subclinice (10). Nu au existat diferente statistice semnificative in rezultatele materne sau fetale in timpul pandemiei si autorii au tras concluzia ca nu exista diferente in timpul pandemiei fata de nici unul dintre ce 4 ani anteriori [considerati].

Un studiu ce a analizat gripa la femeile gravide in perioada pandemiei din 1918-1919 arata ca „ nu se poate trage nici o concluzie referitor la faptul ca incidenta gripei este mai mare in randul femeilor gravide decat in randul femeilor ce nu erau gravide. [..](11)” Mortalitatea a fost numai in cazurile complicate de pneumonie, o boala usor de tratat azi cu antibiotice care atunci nu erau disponibile. Nu au existat decese in randul celor 672 de cazuri [de femei gravide] infectate cu gripa, fara complicatii. Rata de 26% a pierderilor de sarcina „nu a fost cu mult mai mare decat rata asteptata in conditiile normale” ale anului 1918. [..]

Acestea sunt dovezi clare ce merg in timp pana acum aproape un secol, intr-o perioada cand igiena si ingrijirea medicala nu se puteau compara cu ceea ce avem in prezent, iar aceste dovezi arata ca nici macar pandemii globale de genul celei spaniole sau asiatice nu au pus in pericol rezultatele graviditatii. Aceste studii sprijina, de asemenea, parerea ca sarcina nu este o perioada in care sistemul imunitar este deficitar.

Este eficienta vaccinarea antigripala a gravidelor?

ACIP raporteaza un impact marginal al vaccinarii in timpul sarcinii.

„Cercetatorii estimeaza ca in medie una din 2 spitalizari pot fi prevenite, la fiecare 1000 de femei vaccinate”.

Pentru aceasta afirmatie emisa de ACIP nu exista dovezi in literatura medicala. Scopul unui studiu extins realizat de Black si asociatii de la Kaiser Permanent Nortehn California HMO, impreuna cu Vaccine Sfety Datalink Workgroup, un conglomerat de experti din partea CDC si din alte institutii, a fost de a evalua impactul vaccinarii anti-gripale in timpul sarcinii si riscul de a dezvolta boli similare gripei (influenza like ilness ILI ) in randul mamelor si nou nascutilor lor. Acest review a inclus informatii despre 49.585 de mame si 48.639 de nasteri vii, in perioada noiembrie – februarie din anii 1997 pana in 2002, inclusiv. Nu a existat nici o diferenta statistica semnificativa intre ratele de imbolnavire in randul femeilor gravide vaccinate si al femeilor nevaccinate (4.5/10,000 vs. 4.4/10,000) sau in randul nou nascutilor lor. Vaccinarea nu a avut efect nici asupra ratei de imbolnavire in randul femeilor cu astm (3.7/10,000 vs. 4.1/10,000), un subgrup despre care CDC a declarat ca ar avea un grad de risc mai inalt sa sufere de complicatii ale gripei.

Si Munoz  et al. au esuat in a demonstra  eficacitatea vaccinarii anti-gripale in timpul sarcinii, studiul respectiv incluzand 5 sezoane de gripa (1998 – 2003) (12). Rata infectiilor acute ale tractului respirator superior nu a fost semnificativ diferit intre femeile vaccinate (n = 225)  si cele nevaccinate (n = 826) (4.4% vs. 2.4%; =.2). In mod paradoxal, autorii au gasit de 4 ori mai multe internari legate de bolile similare gripei (ILI) in randul femeilor vaccinate (2.8% vs. 0.7%; = 0.04), o observatie similara celei din studiul lui Neuzil et al. (2.2% vs. 0.7%, OR 1.2)(7). Aceste observatii nu numai ca pun sub semnul intrebarii eficacitatea vaccinarii, dar ridica si serioase ingrijorari legate de faptul ca vaccinarea antigripala creste, in realitate, riscul de a face boli similare gripei. [..]

Statisticile Gripei la Centrul pentru Controlul Bolilor [SUA] In general, majoritatea simptomelor de „gripa” nu sunt cauzate de virusul gripal ci de variati virusi non-gripali, bacterii si alte microorganisme infectioase sau pot sa apara aceste simptome si fara a exista conditii de infectie. Conform datelor publicate de CDC, numai aproximativ 20% dintre cazurile de iLI (boli similare gripei) sunt , in realitate, cauzate de virusul gripei (13). Daca acest lucru este adevarat, atunci teoretic numai 20% din cazurile de ILI pot fi prevenite prin vaccinarea antigripala si numai atunci cand exista o potrivire perfecta intre tulpina din vaccin si  virusul in circulatie. Mai mult, chiar si o potrivire perfecta nu garanteaza un titru adecvat de anticorpi asa cum nici anticorpii masurabili nu asigura protectia.(14)

Tabelul 2 sumarizeaza datele din supravegherea virala asa cum au fost ele publicate de CDc in ultimele 5 sezoane de gripa. In medie, numai 12.5% din probele trimise catre labolratoarele din SUA au fost pozitive la virusul gripei.(1-41-8)

Tabel 2.  Datele CDC Referitor la Eficacitatea Vaccinarii Antigripale

*specimenele testate de OMS si de laboratoarele ce apartin de Sistemul National de Supraveghere Respirator si Enteric (NREVSS)

** corespondenta antigenica intre specimenul identificat in laborator si antigenii utilizati in vaccin in acel sezon the

*** probabilitatea ca un agent cauzativ al unei boli similare gripei (ILI) sa corespunda antigenului din vaccin

Pentru ca exista numeroase tulpini de virus gripal si numai 3 antigeni pot fi alesi pentru vaccin, o potrivire perfecta este impredictibila. Conform CDC, corespondenta antigenica medie din ultimele 5 sezoane de gripa a fost de foarte mica, 11.1% (1-51-9)(Tabelul 2). Atunci cand consideram atat variabilele corepondentei antigenice cat si probabilitatea ca un virus sa fie confirmat in testarea din laborator, eficacitatea medie estimata a vaccinului este doar un dezamagitor 7.2%.

Atat CDC-ul cat si mass media proclama frecvent ca sunt aproximativ 36.000 de decese anual asociate gripei. Analizarea datelor legate de de mortalitate asa cum sunt ele publicate in Sistemul National de Statistici Vitale (NVSS) arata ca aceste stimari sunt exagerate grosolan (2 03-0).  NVSS raporteaza statisticile preliminare de mortalitate si distinge intre decesele din cauza gripei si cele din cauza pneumoniei. Atunci cand raportul final este publicat, decesele din cauza gripei sunt combinate cu decesele dincauza pneumoniei care sunt mult mai frecvente si astfel se obtine un numar exagerat de decese „din cauza gripei”. Decesele survenite din cauza unor pneumonii cauzate de imunosupresie, SIDA, malnutritie si o varietate de alte conditii medicale ce predispun la penumonie sunt combinate cu decesele din cauza gripei. Numarul de decese anuale legate de gripa din perioada 1997 -2002 variaza intre 257 si 1765 (Tabelul 3)

Tabelul 3. Decesele anuale datorate gripei

Source: National Vital Statistics System

*J10=virus identificat  /  ** J11=virus neindentificat

Aceste cifre sunt in continuare umflate prin combinarea deceselor din cazurile in care a existat confirmarea virusului in laborator cu cele in care lipseste confirmarea de laborator. In aceasta perioada de timp [ 1997 – 2002 ] au fost mai putin de 100 de decese anual in care virusul [de gripa] a fost confirmat. Decesele in randul femeilor aflate in perioada reproductiva (20-39 de ani) au fost rare, aproximativ 1 deces pe an.

Este sigura vaccinarea antigripala in timpul sarcinii?

Din cauza faptului ca vaccinarea in timpul sarcinii pare sa nu aduca nici un fel de beneficii, o analiza beneficii – siguranta ar trebui sa nu tolereze nici un risc in randul femeilor vaccinate si al copiilor lor, fie el si la nivel teoretic.

Conform cu declaratiile ACIP, siguranta vaccinarii antigripale in timpul sarcinii este stabilita astfel:

„Un studiu legat de vaccinarea antigripala a mai mult de 2000 de femei gravide a demonstrat ca nu exista efecte adverse fetale asociate cu vaccinarea antigripala”(1).

Acest studiu solitar, ai carui autori sunt Heinonen et al., are in sine extrem de putin de a face cu siguranta vaccinarii antigripale. Efectele urmarite sunt limitate strict la malignitate, mai ales dupa vaccinarea antipolio in timpul sarcinii.(3 1)

Rezultatele studiului sunt importante si alarmante. In randul celor 18.242 de femei [gravide] care au fost vaccinate cu vaccinul antipolio cu virus inactivat (IPV):

  • Rata de malignitate in randul copiilor de 1 an era aproape de 2 ori mai mare decat cea in grupul de control (7.6 vs. 3.9 per 10,000; < .05).
  • Rata de tumori neuronale in randul persoanelor vaccinate cu IPV a fost de 13 ori mai mare decat in randul femeilor nevaccinate (3.9 vs. 0.3 per 10,000; < .01).

Concluziile studiului au fost clare:

„Datele prezente sugereaza ca injectarea gravidelor cu vaccinul antipolio cu virus mort au fost [sic] asociate cu malignitate si in special cu tumori de origine neuronala in randul copiilor nascuti in perioada 1959 – 1966.”

Studiul continea numai o fraza legata de rezultatul vaccinarii antigripale:

„In randul celor 2.291 de mame imunizate in timpul sarcinii cu vaccinul antigripal cu virus mort, un copil a dezvoltat o tumoare medulara (astrocitom).

Numarul limitat de efecte adverse urmarite precum si perioada scurta de urmarire pediatrica ( 1 an) a limitat in mod drastic foarte largul subiect al sigurantei vaccinarii antigripale in timpul sarcinii.

Efectele adverse non-maligne, inclusiv vatamarile foetusului, nu au fost urmarite si nu a fost calculat riscul de malignitate.

Contrar declaratiilor ACIP, acest studiu nu a evaluat in mod adecvat siguranta vaccinarii antigripale in timpul sarcinii. Doar a ridicat serioase motive de ingrijorare legat de siguranta vaccinarii antipolio, legaturile acestui vaccin cu cancerele si bias-ul ACIP-ului. Rezultatele studiului ar trebui sa sprijine nevoia de evaluare atenta a oricareimedicatii administrate femeilor gravide in conditiile unei vulnerabilitatii fetale mai ridicate la expunderile din mediu.

In plus, Comitetul de Evaluare a Sigurantei Imunizarilor de la Institutul de Medicina [SUA] a respins recent validitatea acestui studiu dupa realizarea unei evaluari a unei potentiale legaturi intre virusul SV40 ce a contaminat vaccinurile antipolio si cancer si a concluzionat:

„ Pentru ca aceste studii epidemiologice sunt suficient de viciate, comitetul a declarat in acest raport ca probele nu au fost adecvate pentru a trage concluzia ca vaccinul antipolio contaminat a cauzat cancer.” (3 2)

Este ciudat faptul ca ACIP a citat acest studiu in sprijinul sigurantei vaccinarii antigripale, in timp ce Institutul de Medicina l-a respins considerand design-ul studiului ca fiind viciat. Exista un numar mic de rapoarte peer-reviewed despre siguranta vaccinarii antigripale in general, iar lipsa acestor studii este si mai mare legat de siguranta vaccinarii in timpul sarcinii. Din cele 2 studii pe gravide citate in mod frecvent, studiul semnat de Sumaya si Gibbs a analizat consecintele in cazul a 56 de femei si nu a evaluat nou nascutii dincolo de perioada post natala (3 3). Al doilea studiu, Deinard and Ogburn, a inclus numai 189 de gravide vaccinate si nou nascutii au fost urmariti pe o perioada de numai 6 pana la 8 saptamani (3 4). Faptul ca nici unul dintre cele doua studii nu a descoperit consecinte adverse nu este surprinzator, ambele au fost mult prea mici pentru a detecta defectele congenitale mai putin frecvente sau alte efecte adverse. Din cauza perioade scurte de urmarire, ambele studii au fost neadecvate in mod grosier pentru a evalua complicatiile, inclusiv tulburarile in dezvoltarea neuronala.

(in curs de completare)

REFERINTE (in curs de completare)

  1. Prevention and Control of Influenza. Recommendations of the Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP). MMWR 2004;53 (May 28, RR6):1-44.
  2. American College of Obstetrics and Gynecology. ACOG Committee Opinion No. 305, November 2004. Influenza vaccination and treatment during pregnancy. Obstet Gynecol 2004;104:1125-1126.
  3. American Academy of Pediatrics and American College of Obstetricians and Surgeons. , Guidelines for Perinatal Care, 5th ed; 2002;92.
  4. CDC. Questions and answers: the nasal-spray flu vaccine. Updated Sept 13, 2005. Available at: www.cdc.gov/flu/about/qa/nasalspray.htm . Accessed Mar 6, 2006.
  5. Irving WL, James DK, Stephenson T, et al. Influenza virus infection in the second and third trimesters of pregnancy: a clinical and seroepidemiological study. Br J Obstet Gynaecol 2000;107:1282-1289.
  6. Department of Health, Scottish Executive Health Department, Welsh Assembly Government. Chapter 20, Influenza. Immunisation against infectious disease. In: „The Green Book.” United Kingdom: Department of Health; 2005:1-16.
  7. Neuzil KM, Reed GW, Mitchel EF, Simonsen L, Griffin MR. Impact of influenza on acute cardiopulmonary hospitalizations in pregnant women. AmJ Epidemiol 1998;148:1094-1102.
  8. Black SB, Shinefield HR, France EK, et al. Effectiveness of the influenza vaccine during pregnancy in preventing hospitalizations and outpatient visits for respiratory illness in pregnant women and their infants. AmJ Perinatol 2004;21:333-339.
  9. CDC and Prevention. Key facts about influenza and the influenza vaccine. Updated Sept 28, 2005. Available at: http://www.cdc.gov/flu/keyfacts.htm. Accessed April 22, 2006.
  10. Hardy JMB, Azarowicz EN, Mannini A, Medearis DN, Cooke RE. The effect of Asian flu on the outcome of pregnancy, AmJPub Health 1957-1958. 196;51:1182-1188.
  11. Harris JW. Influenza occurring in pregnant women. A statistical study of thirteen hundred and fifty cases. JAMA 1919;72:978-980.
  12. Munoz FM, Greisinger AJ, Wehmanen OA, et al. Safety of influenza vaccination during pregnancy. Am J Obstet Gynecol 2005;192:1098-1106.
  13. U.S. Food and Drug Administration. Transcript of the Vaccines and Related Biological Advisory Committee, Feb 20, 2003. Available at: www.fda.gov/ohrms/dockets/ac/03/transcripts/3923t1.htm Accessed Apr 22, 2006.
  14. Del Giudice G, Podda A, Rappuoli R. What are the limits of adjuvanticity? Vaccine 2001;15(20 Suppl 1):S38-S41.
  15. CDC. Update: Influenza activity.United States and worldwide, 2000-01 season, and composition of the 2001-02 influenza vaccine. MMWR 2001;50:466-470.
  16. CDC. Update: Influenza activity.United States and worldwide, 2001-02 season, and composition of the 2002-03 influenza vaccine. MMWR 2002;51:503-506.
  17. CDC. Update: Influenza activity.United States and worldwide, 2002-03 season, and composition of the 2003-04 influenza vaccine. MMWR 2003;52:516-521.
  18. CDC. Update: Influenza activity.United States and worldwide, 2003-04 season, and composition of the 2004-05 influenza vaccine. MMWR 2004;53:547-552.
  19. CDC. Update: Influenza activity.United States and worldwide, 2004-05 season, and composition of the 2005-06 influenza vaccine. MMWR 2005;54:631-634.
  20. Kochanek KD, Smith BL. Deaths: Preliminary Data for 2002. National Vital Statistic Reports 2004;51(13):1-48.
  21. Hoyert DL, Kochanek KD, Murphy SL. Deaths: final data for 1997. National Vital Statistic Reports 1999;47(19):1-105.
  22. Murphy SL. Deaths: final data for 1998. National Vital Statistic Reports 2000;48(11):1-106.
  23. Hoyert DL, Arias E, Smith BL, Murphy SL, Kochanek KD. Deaths: final data for 1999. National Vital Statistic Reports 2001;49(8):1-114.
  24. Miniño AM, Arias E, Kochanek KD, Murphy SL, Smith BL. Deaths: final data for 2000. National Vital Statistic Reports 2002;50(15):1-120.
  25. Arias E, Anderson RN, Hsiang-Ching K, Murphy SL, Kochanek KD. Deaths: final data for 2001. National Vital Statistic Reports 2003;52(3):1-116.
  26. Kochanek KD, Murphy SL, Anderson RN, Scott C. Deaths: final data for 2002. National Vital Statistic Reports 2004;53(5):1-105.
  27. CDC/NCHS. National Vital Statistics System. Mortality. GMWK I Worktable 1. Deaths from each cause by 5-year age groups, race and sex. United States 1999. Available at: http://198.246.96.2/nchs/datawh/statab/unpubd/mortabs/gmwki10.htm . Accessed Dec 31, 2005.
  28. CDC/NCHS. National Vital Statistics System. Mortality. GMWK I Worktable 1. Deaths from each cause by 5-year age groups, race and sex. United States 2000. Available at: http://198.246.96.2/nchs/datawh/statab/unpubd/mortabs/gmwki10.htm . Accessed Dec 31, 2005.
  29. CDC/NCHS. National Vital Statistics System. Mortality. GMWK I Worktable 1. Deaths from each cause by 5-year age groups, race and sex. United States 2001. Available at: http://198.246.96.2/nchs/datawh/statab/unpubd/mortabs/gmwki10.htm . Accessed Dec 31, 2005.
  30. CDC/NCHS. National Vital Statistics System. Mortality. GMWK I Worktable 1. Deaths from each cause by 5-year age groups, race and sex. United States 2002. Available at: http://198.246.96.2/nchs/datawh/statab/unpubd/mortabs/gmwki10.htm . Accessed Dec 31, 2005.
  31. Heinonen OP, Shapiro S, Monson RR, et al. Immunization during pregnancy against poliomyelitis and influenza in relation to childhood malignancy. Int J Epidemiol 1973;2:229-235.
  32. Stratton K, AlmarioDA, and McCormick MC, eds. Immunization Safety Review: SV40 Contamination of Polio Vaccine and Cancer Washington, D.C.: National Academies Press; 2002. Available at: www.iom.edu/CMS/3793/4705/4317.aspx . Accessed Mar 1, 2006.
  33. Sumaya CV, Gibbs RS. Immunization of pregnant women with influenza A/New jersey/76 virus vaccine: reactogenicity and immunogenicity in mother and infant. J Infect Dis 1979;140:141-146.
  34. Deinard AS, Ogburn P. A/NJ/8/76 influenza vaccination program: effects on maternal health and pregnancy outcome. Am J Obstet Gynecol 1981;140:240-245.
  35. Wahlberg JW, Fredrikson J, Virrala O, Ludvigsson J: Abis Study Group. Vaccinations may induce diabetes in one-year-old children. Ann NY Acad Sci 2003;1005:404-408.
  36. Pedersen EB, Jorgensen ME, Pedersen MB, et al. Relationship between mercury in blood and 24-h ambulatory blood pressure in Greenlanders and Danes. Am J Hypertens 2005;18:612-618.
  37. Joint Statement of the American Academy of Pediatrics (AAP) and the United States Public Health Service (USPHS). Pediatrics 1999;1049:568-569.
  38. Burbacher TM, Shen DD, Liberato N, et al. Comparison of blood and brain mercury levels in infant monkeys exposed to methylmercury or vaccines containing thimerosal. Environ Health Perspect 2005;113:1015-1021.
  39. Goldman LR, Shannon MW. Committee on Environmental Health. Technical report: Mercury in the environment and implications for pediatricians. Pediatrics 2001;108:197-205. http://pediatrics.aappublications.org/cgi/reprint/108/1/197
  40. Slikker W Jr. Developmental neurotoxicity of therapeutics: survey of novel recent findings. Neurotoxicology 2000; 21:50.
  41. U.S. Environmental Protection Agency Integrated Risk Information System. Reference dose for chronic oral exposure (RfD). In: Methylmercury (MeHg) (CASRN 22967-92-6) Available at: www.epa.gov/iris/subst/0073.htm . Accessed Apr 22, 2006.
  42. Ukita, T, Takeda Y, Sato Y, Takahashi T. Distribution of 203Hg labeled mercury compounds in adult and pregnant mice determined by whole-body autoradiography. Radioisotopes 1967;16:439-448.
  43. Trasande L, Landrigan PJ, Schechter C. Public health and economic consequences of methylmercury toxicity to the developing brain. Environ Health Perspect 2005;113:590-596.
  44. National Institute of Environmental Health Science. Thimerosal [54-6-8] Nomination to the National Toxicology Program. Review of the Literature. Available at: http://ntp.niehs.nih.gov/ntp/htdocs/Chem_Background/ExSumPDF/Thimerosal.pdf . Accessed Mar 1, 2006.
  45. Holmes AS, Blaxill MF, Haley BE. Reduced levels of mercury in first baby haircuts of autistic children. Int J Toxicol 2003;22:277-285.
  46. Bradstreet J, Geier DA, Kartzinel JJ, Adams JB, Geier MR. A casecontrol study of mercury burden in children with autistic spectrum disorders. J AmPhys Surg 2003;8:76-79.
  47. James SJ, Slikker W 3rd, Melnyk S, et al. Thimerosal neurotoxicity is associated with glutathione depletion: protection with glutathione precursors. Neurotoxicology 2005;26:1-8.
  48. James SJ, Cutler P, Melnyk S, et al. Metabolic biomarkers of increased oxidative stress and impaired methylation capacity in children with autism. AmJ Clin Nutr 2004;80:1611-1617.

Pandemia Sclavilor: Vaccinul si gravidele

Ce nu li se spune gravidelor care se vaccineaza autor doriana_s

Dr. Dr. Russell Blaylock mentioneaza cateva dintre efecte adverse ce apar la vaccinarea gravidelor:

Intotdeauna a fost un principiu al medicinei ca o femeie gravida sa nu fie vaccinata, exceptand cazurile speciale, din cauza faptului ca riscurile pentru bebelus sunt prea mari. Recent am vazut 2 exemple ce violeaza aceasta politica. Atunci cand vaccinul Gardasil (HPV) a fost pus pe piata, CDC si producatorul Merck au recomandat ca acest vaccin sa fie adminsitrat femeilor gravide.

La scurt timp dupa inceperea acestei periculoase practici s-a ordonat incetarea ei pentru ca un numar mare de femei si-au pierdut bebelusii si au fost bebelusi nascuti cu malformatii majore.

Se stie ca stimularea sistemului imunitar al unei femei pe parcursul trimestrului 2 si 3 al sarcinii creste in mod semnificativ riscul ca bebelusul sa dezvolte o forma de autism in copilarie si schizofrenie undeva pe parcursul adolescentei si mai tarziu [ via citokina proinflamatoare interleukin 6 (IL-6) ]

[…] De fapt, un numar de probleme comportamentale si de dezvoltare neurologica pot sa apara la bebelusii nascuti de femei stimulate imunologic in timpul sarcinii.  ( Vezi link 1 , link 2, link3, link 4 )

Este adevarat ca gripele grave sau infectiile cu E.coli in timpul sarcinii reprezinta un factor major de risk pentru toate aceste complicatii, dar riscul ca o femeie sa se imbolnaveasca, dupa acum am vazut, este o foarte mica fractie din 1% si totusi ei cer ca toate femeile insarcinate sa fie vaccinate cu cel putin 3 vaccinuri din care 2 contin mercur. De asemenea exista dovezi stiintifice care arata ca un numar mare din femeile vaccinate [gravide] nu vor fi protejate de vaccin.

Dr. Bronz, citat mai sus [vezi articolul original], noteaza ca studiile pe animale arata ca vaccinurile fac rau puilor nenascuti si ca NU S-A FACUT NICI UN STUDIU PE OAMENI LEGAT DE SIGURANTA [vaccinurilor].

Un studiu recent (2009, in curs de publicare) realizat de  Dr. Laura Hewitson,  professor de obstretica la University of Pittsburg Medical Center arata ca daca un singur vaccin dintre cele folosite la bebelusi este administrat unei maimute nou nascute, cauzeaza  anomalii semnificative la nivelul dezvoltarii triunchiului cerebral.

Acest program de vaccinare in masa pentru varianta virusului H1N1 va fi cel mai mare experiment din istorie desfasurat asupra gravidelor si poate conduce la un dezastru monumental.

Spuneam aici ca in cazul adjuvantului AS03 folosit in Pandemrix nu exista suficiente studii.  Dar cititind documentatia de la EMEA pentru Pandemrix nu am putut sa nu remarc urmatoarele (pg 16):

–          Nu s-a facut nici o administrare de vaccin in faza de implantare a embrionului pentru ca s-a considerat ca folosirea vaccinului cu adjuvant AS03 in perioada initiala a sarcinii nu face subiectul prezentului studiu. [ n.tr. Wow .. asa ca nu se stie nimic! Dar spune cineva femeilor „Aveti grija, daca aveti vreo sarcina in faza incipienta nu stim ce efect ar putea avea !” ??? ]

–          Detinatorul licentei de punere pe piata (MAH – Marketing Authorisation Holder)   a fost de acord sa realizeze un studiu in care vaccinul sa fie administrat animalelor aflate la inceputul perioadei de gestatie.  [n.tr. „ A fost de acord” …  adica nu a considerat necesar ca de la bun inceput sa studieze daca produsul sau face sau nu rau femeilor gravide, desi logica elementara spune ca inainte de a vaccina femeile gravide, indiferent de stadiul sarcinii, ar trebui sa stii ce efecte vor urma. Pierderea unei sarcini nu intra in categoria efecte adverse minore, mai ales ca ar trebui sa se stie CUM anume afecteaza un vaccin delicatul echilibru imunitar existent intre  produsul de conceptie si corpul gravidei. ]

–          Detinatorul licentei de punere pe piata sustine ca nu este de asteptat ca adjuvantul sa aiba efecte adverse asupra sarcinilor abia instalate pentru ca raspunsul imunitar este local si la injectarea cu vaccinul cu adjuvant nu exista raspunsuri detectabile legate de  citokinele implicate in raspunsurile sistemice. [n.tr.DAR NU SE PREZINTA NICI UN FEL DE DATE CARE SA SUSTINA ACESTE AFIRMATII! Dar sustin ca-i ok administrarea vaccinului cu adjuvant. Mai mult, exista studii care arata ca adjuvantii de tipul AS03 chiar au impact asupra citokinelor implicate in raspunsurile sistemice. Studiile respective nu sunt de azi de ieri ..deci pe ce se bazeaza afirmatiile lor ??? ]

–         Efectul [administrarii] adjuvantului si antigenului in vaccin nu au fost studiate IN MOD DIRECT in cazul sarcinilor aflate in faza timpurie. [n.tr. Deci nu au studiat  in mod direct .. atunci cum pot sa sustina ca vaccinul nu este periculos pentru gravide ? Legea si clauzele contractelor ii protejeaza, nimeni nu afla exact situatia efectelor adverse, deci se poate sustine vaccinarea CHIAR DACA situatia pe teren este diferita de ceea ce sustin ei. De ce este posibi asa ceva? Pentru ca opinia publica nu va afla.]

–          Nu s-au indentificat motive de ingrijorare in cazul sarcinilor mai avansate. [n.tr. NU SE PREZINTA NICI UN FEL DE DATE CARE SA SUSTINA ACESTE AFIRMATII! ]

–          Declaratiile din SPC ( Sumarul Caracteristicior Produsului) reflecta in mod  adecvat ca studiile pe animale nu au indicat efecte nocive legate de fertilitate, sarcina sau dezvoltarea embrio-fetala.

dar …….

Cu un paragraf inainte, ceea ce se spune in documentul EMEA este ca:

1 sobolanita a murit, 13 pui proveniti de la femelele din grupa care a primit AS03 au avut intarzieri in dezvoltarea neurologica si acest efect ar putea sa fie legat de tratamentul primit. Apoi mai scrie ca alte reflexe nu au fost afectate si nu au fost anormalitati evidente la examinarea macro patologica . Concluzia este „extraordinara”: acest test este considerat a fi un test adecvat pentru evaluarea toxicitatii reproductive a vaccinului.

Adica un vaccin care a cauzat intarzieri in dezvoltarea neurologica la puii proveniti din femelele sobolan  vaccinate  .. este OK sa fie administrat gravidelor si copiilor mici !  Cu alte cuvinte, daca vor fi copii care vor suferi de diverse afectiuni neurologice pentru ca mamele lor au fost vaccinate ( si vor fi, asa cum s-a intamplat si la sobolanite) este CONSIDERAT normal!

Sa ramanem in zona declaratiilor din documentele producatorului. In Canada,  vacinul pentru gripa A/H1N1 produs tot de GSK  se numeste Arepanrix . Iata si continutul celor 2 vaccinuri

Pandemrix


Arepanrix

Antigen 1 dose (0.5 ml) contains:

Split influenza virus, inactivated, containing antigen* equivalent to:

A/California/7/2009 (H1N1)v-like strain (X-179A) 3.75 micrograms**

Split influenza virus, inactivated, containing antigen* equivalent to:
A/California/7/2009 (H1N1)v-like strain (X-179A) 3.75µg HA** per 0.5mL dose
Preservative content the vaccine contains 5 micrograms thiomersal 5µg Thimerosal USP per 0.5mL dose or 2.5 micrograms organic mercury (Hg) per 0.5mL dose
Adjuvant: AS03 adjuvant composed of squalene (10.69 milligrams), DL-α-tocopherol (11.86 milligrams) and polysorbate 80 (4.86 milligrams) DL-α-tocopherol 11.86 milligrams/0.5mL dose
Squalene 10.69 milligrams/0.5mL dose,
Polysorbate 80 4.86 milligrams/0.5mL dose
Altele Suspension vial:

Polysorbate 80

Octoxynol 10

Thiomersal

Sodium chloride (NaCl)

Disodium hydrogen phosphate (Na2HPO4)

Potassium dihydrogen phosphate (KH2PO4)

Potassium chloride (KCl)

Magnesium chloride (MgCl2) Water for injections

Emulsion vial:

Sodium chloride (NaCl)

Disodium hydrogen phosphate (Na2HPO4)

Potassium dihydrogen phosphate (KH2PO4)

Potassium chloride (KCl)

Water for injections

Antigen suspension vial: Thimerosal, sodium chloride, disodium hydrogen phosphate, potassium dihydrogen phosphate, potassium chloride, water for injections. The drug substance contains trace residual amounts of egg proteins, formaldehyde, sodium deoxycholate and sucrose.

Adjuvant emulsion vial: sodium chloride, disodium hydrogen phosphate, potassium dihydrogen phosphate, potassium chloride, water for injections.

Practic este vorba despre acelasi vaccin, cu nume diferit. Inclusiv referintele legate de studiile pentru dozaj, imunogenitate, safety  etc sunt legate.

DAR , in documentatia pentru Arepanrix apar  urmatoarele  informatii:

  • Nu exista date referitoare la vaccinarea gravidelor cu Arepanrix™ H1N1 si nici cu vaccinul prototip H5N1 ce contine AS03.

Deci AS03 este o maaare necunoscuta despre care DOAR se spune si se tot repeta – poate poate ne intra noua in cap ca-i adevarat ceea ce se spune despre adjuvant si anume ca-i sigur si fara pericole, desi nu au nici un fel de dovezi directe.

DOUA STUDII reproductive au fost realizate pe sobolani cu vaccinul ce continea antigen H5N1 si adjuvantul AS03 si au fost evaluate efectele embrio-fetale si dezvoltarea peri si post natala. Administrarea vaccinului s-a facut intramuscular. Desi inca nu s-a ajuns la concluzii definive referitor la o posibila relatie intre tratamentul cu vaccinul H5N1 cu si fara adjuvantul AS03 si alte rezultate au fost considerate normale, merita mentionate urmatoarele observatii [rezultate din studii]:

  • In the first study, there was an increased incidence of fetal malformations with markedly medially thickened/kinked ribs and bent scapula as well as an increased incidence of dilated ureter and delayed neurobehavioral maturation.
  • In the second study, there was an increased incidence of post-implantation loss, and the fetal variation of dilated ureter. Not all findings were observed in both studies, and hence the toxicological significance is uncertain. (p. 18)
Deci dupa vaccinarea cu vaccinul ce contine adjuvantul AS03 avem malformatii fetale la nivelul oaselor si ureterelor precum si intarzieri in dezvoltarea neurologica. In al doilea studiu apare un numar crescut de pierderi post-implantare si din nou problemele la nivel de ureter.
  • Persoanele in varsta de peste 60 de ani:  Nu sunt disponibile date clinice pentru Arepanrix H1N1 in acest grup de varsta.
  • Copii si adolescenti cu varste intre 10 si 17 ani: Nu sunt disponibile date clinice pentru nici un vaccin antigripal cu AS03 in aceasta grupa de varsta.
  • Children aged from 6-35 months: Nu sunt disponibile date clinice pentru nici un vaccin antigripal cu AS03 in aceasta grupa de varsta.

Ma distreaza teribil modul de exprimare: „nu sunt disponibile date clinice” ….. cand mai corect si direct spus ar fi cam asa: producatorul NU A STUDIAT EFECTELE vaccinului si adjuvantilor folositi, inainte de a trimite produsele spre utilizare. Cu alte cuvinte, oamenii de stiinta de la producator NU SI-AU FACUT TREABA! .

Varianta impersonala  „nu sunt disponibile” induce oamenilor idea ca altcineva ar fi trebuit sa se ocupe de asta, datele ar fi trebuit sa pice din cer .. dar oricum, nu este nimeni responsabil. Si uite asa ajung oamenii sa uite ca responsabilitatea este de partea producatorului care nu-si face temele 😦

Cam atat despre AS03 despre care nu prea exista date. Dar exista informatii despre celalalt adjuvant, similar AS03 exista. Si o sa trecem inrevista ce spun studiile respective, mai ales ca nu-i nimic incurajator pentru gravidele care s-au vaccinat sau au de gand sa se vaccineze.

Fabrica de Minciuni: Ceata din medicina ce se pretinde ca fiind „bazata pe dovezi”

Apuneam aici despre articolul pe care l-am gasit gata tradus in legatura cu ceea ce sustine virusologul Stefan Lanka si subliniam urmatoarele:

Cel mai interesat aspect la Lanka il constituie indemnul adresat oamenilor obisnuiti sa nu-l creada nici pe el, nici pe ceilalti cercetatori si sa caute raspunsuri singuri. Practic a indemnat cetatenii germani sa ceara autoritatilor DOVEZILE DIRECTE ale existentei virusilor pentru care se vaccineaza in masa.

Rezultatul:

” aceste autorităţi NU MAI AFIRMA că vreun virus despre care se spunea că ar provoca boli, a fost demonstrat DIRECT ştiinţific.” (fragment din interviu)

Deci Lanka a avut dreptate 🙂 Dar a mai aparut si altceva la suprafata si anume CINE DICTEAZA GUVERNELOR SI PE CE BAZA :

Într-o petiţie în faţa Bundestag-ului german, Ministerul Federal al Sănătăţii a plasat toată responsabilitatea Ministerului Federal al Cercetării. Ministerul Federal al Cercetării susţine acum poziţia absurdă că LIBERTATEA ŞTIINŢEI ASIGURATĂ LEGAL ÎI INTERZICE STATULUI DREPTUL DE A VERIFICA AFIRMAŢIILE ŞTIINŢIFICE.” (fragment din interviu)

Asta ar putea explica de ce guvernele au acceptat fara drept de apel orice au insirat producatorii despre vaccinurile pandemice si au acceptat vaccinarea populatiei fara dovezi stiintifice, fara studii de siguranta, fara validarea studiilor si argumentelor stiintifice de catre cercetatori independenti.

Implicatiile faptului ca nu exista dovezi directe ale existentei anumitor virusi sunt enorme. Testarile nu se pot face fara etalonare / standardizare si nu ai cum sa etalonezi daca iti lipseste reperul principal – virusul izolat, identificat, cercetat. Implicatiile sunt socante si pentru bolnavi – nu este confortabil sa afli ca testele in baza carora un medic a spus ca esti bolnav nu au o baza reala/ dovedita direct stiintific ci doar presupusa, deci esti un presupus bolnav tratat pentru o presupunere cu medicamente ce au efecte adverse sigure si clare.

Am descoperit un articol interesant (merita citita pagina site-ului integral!)  in care o persoana a trimis email-uri catre medici romani pentru a obtine informatii despre DOVEZI DIRECTE.  Pentru a fi foarte clara situatia si pentru a intelege raspunsurile primite ( mai degraba cat de mare este pacaleala cu testarile pentru diversi virusi ) ar trebui sa cititi si aici pe QuiBono

Raspunsul primit de QuiBono de la compania farmaceutica este la fel de uluitor ca si cel dat de Ministrul Cercetarii din Germania:

Legislatia romana in vigoare nu permite oferirea informatiilor solicitate de Dvs. catre pacienti, ci numai catre medici [..]

Cu alte cuvinte, ca si cetatean NU ai voie sa stii daca ceea ce sustin concernele farma, medicii este si real, este demonstrat direct sau este o presupunerea a presupunerii presupunerilor altora! Nu poti sa afli pe ce studii isi bazeaza testele si tratamentele producatorii! In baza statului ca va investiga vreodata ceva, o sa ne apuce mileniul 4.

Dacă nu ştii, nu întreba!

Comici vestiţi ai E-Mail-ului

Iniţial am fost pur şi simplu curios. Şi nu am avut de gând să mă refer la tot acest, să-i spunem, ”experiment”,  în cadrul Site-ului www.quibono.net

Desigur, Qui bono susţine o anumită opinie asupra medicinei alopate, concernelor farma şi a „fructuoasei” colaborări dintre acestea două. Totuşi, eram pur şi simplu curios să aflu în ce mod vor reacţiona medicii specialişti în momentul în care sunt confruntaţi cu nişte întrebări foarte concrete, care cer dovezi ştiinţifice, studii şi cercetări publicate în jurnale de specialitate. Cât din ceea ce susţine un medic specialist este ipoteză acceptată necondiţionat prin convenţie, şi cât este cunoaştere bazată pe dovezi ştiinţifice.

Întrebările trimise în toate cazurile au fost cele care se pot gasi şi în www.quibono.net, la rubrica Iatrogeneza >> Hepatita C 1 >> HCV, fratele mai mic al HIV:

1-  Rezultatul pozitiv al existenţei virusului se bazează pe o procedură de evidenţiere directă sau indirectă?

2-  În cazul în care evidenţierea existenţei virusului se bazează pe o procedură directă, numiţi-mi, vă rog, publicaţia (studiul ştiinţific) în care este documentată izolarea virusului şi relevarea caracteristicilor biochimice ale acestuia, precum şi fotografia virusului izolat, deci “curăţat” de toate particulele străine lui.

3-  În cazul în care rezultatul analizei se bazează pe o procedură indirectă (de exemplu metoda PCR), doresc să ştiu dacă respectiva procedură este standadizată explicit pentru Hepatita C sau nu. În cazul în care există o standardizare explicită pentru Hepatita C, vă rog să-mi numiţi publicaţia în care apare dovada directă a standardizării.

4-  În cazul în care nu există o standardizare a relevării directe a virusului Hepatitei C, numiţi-mi, vă rog, publicaţia în care se dovedeşte explicit, că printr-o metodă de relevare indirectă şi nestandardizată este posibil un răspuns tehnico-ştiinţific valid, în baza căruia se poate afirma că în organism este cu certitudine relevată prezenţa respectivului virus.

5-  În cazul în care afirmaţia că în organism a fost cu certitudine relevată prezenţa virusului Hepatitei C are la bază doar aplicarea unei proceduri indirecte de relevare, vă rog să-mi daţi explicaţia empirică, ştiinţifică clară pe care se bazează decizia folosirii unei astfel de proceduri indirecte. Desigur că sunt interesat de o realitate ştiinţifică bazată pe fapte certe care să stea la baza folosirii unei proceduri indirecte, şi nu de un consens tacit şi speculativ.

6-  Numiţi-mi vă rog numele unui laborator care poate face o cercetare ştiinţifică, exactă, atât biochimică cât şi biofizică a virusului Hepatitei C.

Dacă aş fi trimis astfel de întrebări direct sub semnătura www.quibono.net era de aşteptat ca astfel de e-mail-uri să nu fie deloc luate în considerare. Era de ajuns să te uiţi în Internet la adresa respectivă, pentru a înţelege imediat care este opinia promovată pe acest Site. Astfel că a trebuit să apelez la un intermediar. Domnul Gheorghe Popescu.

Am ales domeniul Hepatitei C din două motive: afecţiunea are o răspândire foarte mare în Romania, în comparaţie du AIDS [/SIDA] spre exemplu, iar al doilea, din punct de vedere personal, cunosc mai bine problematica HCV decât cea HIV.

Şi un lucru vreau să fie foarte clar de la bun început: NU contest existenţa unei afecţiuni (boli) a ficatului, respectiv a unei inflamaţii specifice a ficatului!!!

Contest însă existenţa unui retrovirus (HC) ca agent patogen, ca şi cauză primară a acestei boli. În consecinţă, contest şi terapia antivirală cu Interferon şi Ribavirin. Căci dacă nu există acest virus, atunci nici nu se poate admite o terapie antivirală!

Corespondenţa prin E-Mail s-a desfăşurat în cadrul lunii Octombrie  şi a cuprins 50 de adrese E-Mail ale unor medici specialişti, institute de boli infecţioase, forumuri profilate pe afecţiunea respectivă, a unor asociaţii ale pacienţilor şi a unor firme producătoare de medicamente. În cele ce urmează nu va apare nici un nume şi nici o adresă, în afara unui singur caz, care a avut amabilitatea să facă referire directă şi publică la www.quibono.net Mulţumim pentru reclama neintenţionată. În acest caz nu mă văd obligat sa pastrez anonimă sursa respectivă, deoarece ea însaşi a făcut referire directă şi publică la Qui bono.

Din 50 de E-Mail-uri, au fost onorate cu raspuns doar 9. Rezultat: 18%. Rezultă că 82% dintre medicii specialişti atât în hepatologie cât şi în virologie, în general dintre cei care pretind a avea cunoştinţe asupra afecţiunii respective, nu au avut nici un interes în a da raspuns unui astfel de E-Mail. Dreptul lor. Acuma, ar fi incorect din partea mea să speculez faptul că nu ştiau ce să răspundă. În fond puteau să răspundă ce doreau. Cel mai simplu mi se pare a considera că 82% dintre medici nu au interes în a da răspunsuri unor întrebări „mai deosebite” ale unui solicitant, ale unui pacient.

Dintre cele 9 răspunsuri, 2 au fost date de persoane care au recunoscut sincer că problematica respectivă le depăşeşte. Este vorba despre doi medici, D.B şi M.G. Este în regulă. Ca medic, în esenţă, ţi se cere să aplici teoria oficială şi linia terapeutică indicată de forumurile medicale superioare. Din partea mea, tot respectul pentru o persoană care recunoaşte că o anumită problemă o depăşeşte. Este corect şi cinstit.

Un alt răspuns a fost primit din partea administratorului unui fel de forum. Propriu zis nu un răspuns, ci de fapt o recunoaştere a faptului că „a auzit de astfel de teorii care contrazic ipoteza HCV”, dar ca pe Forum se luptă cu problemele atâtor oameni bolnavi şi că… în fine, problema respectivă nu-l interesează.

Atât din experienţa mea personală cât şi din cele citite din foarte multe surse, atât în Romania cât şi în foarte multe alte ţări, astfel de „Forum”-uri sunt subvenţionate de către unul sau mai multe concerne farma, cu scopul de a aduna pacienţii în jurul terapiei standard, cu medicamentaţie produsă de aceste concerne. (Vezi de ex. Dr.Med.Gabi Hoffbauer-„Pillen, Kräuter, Heilsversprechen”- Pilule, plante, promisiuni de vindecare, Pag. 25-26 -Editura Heyne). Şi tot astfel stau lucrurile şi în cazul unor Asociaţii ale pacienţilor pe categorii de afecţiuni.

Marile concerne farmaceutice sunt obligate să facă cunoscute asociaţiile şi organizaţiile pe care le finanţează, (din cauza legilor contra conflictului de interese, nu însă şi Forumurile din Internet, care sunt de multe ori conduse de persoane private), astfel încât dacă veţi avea un pic de răbdare şi veţi cerceta mai atent prezenţele în Internet ale unor astfel de mari concerne farma, veţi căsi pe undeva, printr-un cotlon, şi o listă a acestor „organizaţii- fiice”.

Pe de altă parte, datorită specificului acestor asociaţii (de ajutorare a pacientului) ele sunt mai „amabile” în oferirea de răspunsuri la întrebările unor persoane private. Astfel s-a întâmplat şi în cazul lui G. Popescu, care a avut cu o astfel de Asociaţie un interesant schimb de E-mail pe care îl puteţi citi în continuare:

– primul E-mail de răspuns:

Buna ziua, stimate domnule Popescu!
Am primit solicitarea dvs. si vom da curs acesteia in cel mai scurt timp, dupa ce in prealabil ne vom consulta cu specialistii din comitetul stiintific al asociatiei noastre.

De asemenea, ne-ar fi utile cateva informatii suplimentare legate de contextul in care solicitati aceste raspunsuri, pentru o informare cat mai completa.
Va multumim si asteptam raspunsul dvs.!
Cu stima,
Presedinte
XXXXX   XXXXX

După un E –mail în care Dl. Popescu spunea că se interesează ca şi pacient şi cîteva zile de aşteptare urmează cel de-al doilea E-Mail, cu răspunsurile mult dorite :

Stimate domnule Popescu
Va raspund succint la intrebarile dvs:
1. Rezultatul care atesta prezenta virusului in organism poate fi dobandit prin diagnosticul virusologic indirect : testul de confirmare RIBA sau direct prin testul PCR care evidentiaza statutul replicarii VHC.

2. Aceasta intrebare nu isi are rostul neavand nici un sens. VHC nu poate fi „curatat de nimic”. Testul direct este PCR- se poate cauta pe internet utilizand cuvintele cheie: VHC,PCR viral replication.

3.PCR este un test diagnostic direct, nu indirect

4.Intrebarea nu este clara

5.Testul RIBA – test de confirmare indirect specific pt VHC. Practic pozitivitatea acestui test indirect pune diagnosticul de certitudine in infectia cronica VHC.
De ce? deoarece anticorpii anti -VHC pusi in evidenta prin acest test sunt specific directionati fata deregiunile specifice ale genomului VHC :c 100, c 33, Ns 5.

6. Cercetare biochimica da, se poate.Cercetare „biofizica?”- la ce se refera?Sunt laboratoare in centrele universitare mari Bucuresti, Cluj.
Cu stima

XXXXX  XXXXX

Năbădăiosul nostru Domn Popescu nu se declară mulţumit şi trimite un « răspuns la răspuns » :

Răspunsul Nr.1 – Rezultatul care atesta prezenta virusului in organism poate fi dobandit prin diagnosticul virusologic indirect : testul de confirmare RIBA sau direct prin testul PCR care evidentiaza statusul replicarii VHC.

Comentariu: În primul rând, vă referiţi la testul de confirmare, deci aţi „omis” testul anticorpi ELISA. Mă rog, testul de confirmare Western-Blot, sau RIBA (Recombinant ImmunoBlot Assay) are urmatoarea definiţie:

is a blood test that detects antibodies to the hepatitis C virus. Because it is more specific than some hepatitis C  screening tests (like the Hepatitis C ELISA test), it is sometimes used to confirm these tests.  However, other methods (like PCR) are much more common for this confirmation step.

Acuma, testul RIBA (ca de altfel şi ELISA) nu are nici o relevanţă atâta timp cât nu este standardizat. Şi aici mă refer la “standardul de aur” care poate fi realizat numai în cazul în care retrovirusul HC este izolat, curăţat, îi sunt analizate structura ARN-ului şi a proteinelor, este fotografiat cu ME. Ori acest lucru nu a fost niciodată realizat. Din păcate!

William Blattner, foarte cunoscut cercetător în domeniul AIDS spune:

”Există o mare dificultate la standardizarea specificităţii şi sensibilităţii unor teste (assays) asupra retrovirusurilor umane, datorită absenţei «standardului de aur». Datorită absenţei «standardului de aur» pentru HTLV-1 şi HIV-1, corectitudinea sensibilităţii şi specificităţii în depistarea anticorpilor virali rămâne inexactă”.

HCV este şi el un retrovirus, şi de asemenea îi lipseşte “standardul de aur”. Nu este aşa? Păi să vedem :

Profesorul Heinz Ludwig Sänger de la Institutul Max Plank (informaţii asupra Domnului profesor puteti găsi în Internet destule – oricum deţine premiul Institutului Robert Koch pentru cercetările sale din domeniul virologiei)) oferă spre publicare în Internet următoarea declaraţie:

  1. Mie nu îmi este până astăzi (Octombrie 2006) cunoscută nici o publicaţie care să ofere certificarea şi descrierea „curată” a virusului HC, conform principiilor virologiei clasice, deci a izolării sale, a componenţei biochimice şi biofizicale a genomului ARN-ului precum şi a componenţei sale proteinice.
  2. Există un CONSENS general asupra caracteristicilor generale ale retrovirusurilor şi, în baza acestui consens se presupune că retrovirusul HC ar trebui să posede aceleaşi elemente (secvenţe genetice) ca şi celelalte retrovirusuri. (Aceleaşi „presupuneri în consens” se fac şi asupra retrovirusului HI).
  3. Drept consecinţă, cu ajutorul unor secvenţe complementare folosite ca „sonde” se „presupune” relevarea retrovirusului HC într-o probă de sânge.
  4. Acest lucru ar putea fi din punct de vedere logic corect, doar că în genomul uman se găsesc circa 450.000 de secvenţe genetice asemănătoarea celor retrovirale!!! (Nature, Band 409, Februarie 2001Paginile 860-921).
  5. Ori dacă ţinem cont de această realitate certificată ştiinţific, este şi normal ca astfel de „sonde” să găsească ceea ce caută, şi anume „secvenţe asemănătoarecelor ale retroviruşilor.
  6. Care este motivul pentru care virologii şi medicii ignoră aceste lucruri, rămâne pentru mine un mister. Foarte probabil că astfel de dovezi şi descoperiri nu se potrivesc cu „consensul” arbitrar stabilit în cadrul îngust al meseriilor lor.
  7. Aceasta este definitiv poziţia mea în ceea ce priveşte întrega problematică (a retrovirusurilor). Regret că sunt nevoit să aduc mereu aceleaşi dovezi şi argumente şi să constat că de fapt nimeni nu vrea să le audă.
  8. Puteţi să publicaţi în Internet opinia (şi convingerea) mea, şi sunt gata în orice moment să-mi schimb punctul de vedere, în momentul în care cineva îmi poate numi publicaţiile în care se face dovada clară a faptului că acest punct de vedere al meu este fals.

De altminteri Stimate Domnule XXXXX, prin întrebările mele vă solicitam indicarea studiilor ştiinţifice publicate (sursele) şi nici decum nişte păreri personale. De acestea nu duc nici eu lipsă. Dar ele nu pot înlocui dovezile ştiinţifice.

Deci, să trecem la testul PCR, care, conform definiţiei de mai sus (standard, medicina scolastică americană) este cel cu mai mare putere de relevare şi care practic înlocuieşte RIBA în ultimul timp. Această procedură a fost creată de Kary Mullis, fapt pentru care a primit şi Premiul Nobel pentru chimie (1993). Să vedem ce spune CREATORUL acestui test şi LAUREATUL CU PREMIUL NOBEL, Kary Mullis:

“Viciul testului PCR este acela că este echivalentul biochimic al căutării acului în carul cu fân. Fragmente virale care se pot găsi doar sub formă de frânturi minuscule pot fi găsite şi amplificate, dar aceasta nu ne spune nimic despre care anume virus este vorba şi dacă este în cantitatea suficientă pentru a provoca daune sănătăţii.”

Acuma, ori Mullis este un prost, nu ştie ce vorbeşte şi nu cunoaşte procedeul PCR, ori…. ?

De ce nu se poate măsura încărcătura virală? Deoarece:

– Testul viral detectează doar fragmente de cod genetic, nu însă şi virusul;

Producătorii testului avertizează că testul viral nu poate confirma prezenţa virusului;

Testul viral dă rezultate şi în persoanele sănătoase care au fost testate negativ la testul anticorpi (ELISA şi RIBA);

Cu greu am reuşit să aflu ce anume este scris în instrucţiunile de folosire ale aparaturii PCR, care provin de la firma Hoffmann-La Roche. Dar dacă vrei poţi afla ce te interesează (poate aveţi vreun bun prieten şef de laborator, vă va putea el povesti mai multe). Chiar pe prima pagină este tipărit cu litere mari şi groase următoarea frază:

TESTUL PCR NU ESTE ADECVAT CA TEST HCV –SCREENING PENTRU CERTIFICAREA PREZENŢEI VIRUSULUI HC ÎN SÂNGE SAU PRODUSE DIN SÂNGE, SAU CA TEST DE DIAGNOZĂ PENTRU CONFIRMAREA UNEI INFECŢII HCV!

Mi se pare absolut firesc ca La Roche să-şi ia măsuri de siguranţă, că doar ştie foarte bine cum stă „problema”.

Condiţia minimă necesară (pentru interpretarea precum că un semnal-PCR, sau hibridizare în general, indică o infecţie retrovirală) este ca primerii PCR şi/sau sondele hibridizate (şabloanele în cazul QC-PCR) să aparţină unui anumit tip de retrovirus (pe nume HCV, HIV, etc.) pentru ca PCR şi reacţiile de hibridizare să fie specifice acestui tip de retrovirus.

V.Turner (membru marcant al Grupului Perth) spune: “Argumentaţia bazată pe PCR asupra genomului, presupune neapărat izolarea retrovirusului! Altfel cum poate cineva să cunoască originea acidului nucleic cercetat prin PCR?”

Eu nu mai am comentarii. Nici nu mai este nevoie de ele, sper. Dar poate că totuşi aveţi Dumneavoastră.

Răspunsul Nr.2 – probalil ca nu sunteţi virolog, de aceea nu iau în serios remarca Dvs. “nu poate fi curăţat de nimic”. Întrebaţi un virolog la ce se referă “curăţarea” unui virus. Doar suntem oameni serioşi, sau nu? Curăţat de particulele străine lui! Desigur că este foarte greu să cureţi ceva nu există, dar asta-i alta poveste.

Izolarea şi curăţarea unui virus (de particule străine lui) este o procedură standard în virologie. Un anume virus este, spre doesebire de celule şi/sau părţi componente ale celulelor (budding), întotdeauna la fel de mare şi unitar, posedă aceeaşi formă şi este mai stabil decât componentele celulare, ceea ce face ca virusurile să poată fi izolate (separate) de alte componente care nu aparţin lui, ci celulelor. Cel mai simplu ar fi ca un nou virus, pentru a putea fi identificat cu certitudine, să fie izolat şi să fie astfel fotografiat cu microscopul electronic. Aceste virus fotografiat trebuie să arate identic cu virusul găsit în celule, culturi celulare sau în diferitele lichide din corpul uman, să poată fi astfel deosebit de alte particule celulare asemănătoare lui (dar nu identice cu el). Ulterior proteinele virusului trebuiesc despărţite unele de altele şi fotografiate. Toate acestea duc la crearea unui model care să fie caracteristic virusului respectiv. O procedură similară de separare şi identificare trebuieşte efectuată şi cu ADN-ul sau ARN-ul virusului. Abea când proteinele şi materialul genetic din care este constituit virusul sunt astfel curăţate şi izolate, se poate vorbi de un nou virus. Sau de un anume virus.

Toate aceste proceduri nu au fost niciodată efectuate în cazul retrovirusurilor HI (AIDS) sau HC (hepatita C), precum şi pentru celelalte virusuri hepatice D, E, F, G, etc.

Aşa că, vedeţi ce rost avea întrebarea, precum şi curăţarea?

Răspunsul nr.3 – poate că PCR este pentru Dumneavoastră un test direct. Pentru virologi însă, chiar dacă o recunosc sau nu (şi din fericire sunt destui care o recunosc), nu poate fi un test căci nu este standardizat. Există totuşi şi în virologie reguli clare, sau ?

Răspunsul Nr.4– nu este clară întrebarea ? Păi să încerc să o reformulez: doresc să citesc cu ochii mei studiul sau lucrarea ştiinţifică prin care se dovedeşte că o metodă (sau test) indirectă şi nestandardizată poate certifica prezenţa unui ANUMIT virus în organismul uman. Probabil că şi acuma întrebarea nu este clară, pentru că nu are… răspuns. Un astfel de studiu nu există. Există o grămadă de studii care vorbes despre “markeri “ dar aceştia nu reprezintă o metodă directă, ci indirectă. Şi totuşi, dacă există un astfel de studiu, şi eu nu ştiu, vă rog respectuos să mă informaţi şi pe mine, dacă sunteţi amabil.

Răspunsul Nr.5 – citez din întrebare : «Desigur că sunt interesat de o realitate ştiinţifică bazată pe fapte certe care să stea la baza folosirii unei proceduri indirecte, şi nu de un consens tacit şi speculativ.» Asta pe de o parte, eu solicitasem studii ştiinţifice, nu opinii personale. Şi măcar dacă el ar fi serioase. Vă rog să recitiţi definiţia RIBA de mai sus în lb.engleză. Testul PCR este cel hotărâtor, nu Western-Blot (RIBA). Cel puţin aşa spune teoria standard, şcolastică. Deci, am presupunerea că vă contraziceţi, nemai vorbind că astfel se ia decizia în baza unui test INDIRECT, nu?

Iar continuarea este şi mai frumoasă: “regiunile specifice ale genomului VHC :c 100,c 33,Ns 5.”

Dacă cunoaşteţi regiunile specifice ale unui genom, înseamnă că, desigur, cunoaşteţi tot genomul! Altfel cum aţi putea cunoaşte regiunile lui? Uau! Daţi-mi vă rog frumos şi mie sursa, adresa, numele publicaţiei, orice, unde pot citi cu ochii mei acest lucru. Mai mult nici nu doream de fapt să aflu. Aştept cu răbdare şi gratitudine.

Raspunsul 6 – de data asta aveţi dreptate, doar ca din greşeală am scris „cercetare” în loc de „descriere”. În regulă, este vina mea. Dar acuma daca m-am corectat poate mă ajutaţi, puteţi să-mi trimiteţi adresa acelui laborator care poate face o astfel de cercetare şi descriere atât biochimică cât şi biofizică a retrovirusului Hepatitei C.

Acuma, absolut sincer, stimate Domnule xxxx xxxxx, nu mă aşteptam să primesc răspuns la întrebările mele din partea xxxxx, din moment ce nici cei de la firma xxxxx nu au putut (sau mai degrabă nu au vrut) să-mi răspundă. Sper că ştiţi despre cine vorbesc, nu? Despre cei cu sponsorizarea (extras de pe Site-ul xxxxx, cu voia Dumneavoastră):

Ţara: Romania

Domeniul: Pharma

Numele beneficiarului: xxxxx

Scopul subvenţionării: Educational Campaign – disease awareness materials; Educational Campaign: patients’ guide, helpline (info for patients); Media relations

Nu am dorit să fac aici o argumentaţie exhaustivă, căci ar fi luat prea mult spaţiu. Nu sper în mod deosebit a primi răspuns la acest E-Mail. Dacă doriţi, şi este decizia Dumneavoastră, uşa mea este deschisă.

Doresc încă o dată să vă mulţumesc în mod deosebit pentru răspunsurile Dumneavoastră (şi respectiv timpul pe care vi l-am răpit). Ele (ca şi altele de genul lor primite în ultima vreme) mi-au fost de mare ajutor în a putea contura mai clar imaginea asupra stării de lucruri din virologia contemporană (nu numai HCV), şi au reuşit o dată în plus să mă convingă de faptul că oamenii de ştiinţă critici la adresa retrovirologiei (şi Slavă Domnului sunt destui) au dreptate.

Marea miză este de fapt următoarea: dacă hepatita C sau AIDS nu sunt provocate de un virus, nu are logică terapia cu medicamentaţie antivirală. Ori în acest caz s-ar pierde importante sume de bani de către industria farmaceutică! Greşesc?

Cu toată stima, al Dumneavoastră

G. Popescu

Am reprodus aici întreaga argumentaţie, pentru ca pe viitor, în cazul celorlalte răspunsuri, să nu mai revin cu aceste elemente.

Spre surpriza mea, trebuie să recunosc, totuşi am mai primit un ultim E-Mail din partea respectivei Asociaţii:

Domnule Popescu
Va multumesc pentru interesul acordat problematicii hepatitelor virale si totodata pentru raspunsul documentat.   Apreciez studiul facut de dvs. in domeniul virusologiei si impreuna cu colegii mei vom analiza cu mare responsabilitate toate cele mentionate de dvs si speram ca in scurt timp sa avem o intalnire cu specialistii din Comitetul stiintific (virusologi,gastroenterologi si hepatologi) care sa analizeze cele sustinute de dvs.
Avand in vedere ca reprezentam interesul pacientului cu afectiuni hepatice,suntem deschisi unei colaborari in acest sens.

Va multumesc
Cu stima

XXXXX  XXXXX – Presedinte

Serios? Bineânţeles că nu a mai urmat nici un alt E-Mail din partea specialiştilor din Comitetul ştiinţific. Nici nu mă aşteptam aşa ceva. Oricum, interesant schimbare de “direcţie”, nu?. Mulţumesc.

Un alt răspuns am primit din partea reprezentantei în Romania a unui cunoscut concern farma:

Stimate Domnule Popescu,

Va multumim pentru mesajul transmis.

Referitor la intrebarile Dvs, va recomandam sa luati legatura cu medicul Dvs curant, singurul in masura sa raspunda acestora si sa va ofere informatiile stiintifice solicitate.

Cu deosebita stima,

XXXX  XXXX Romania

La insistenţele Domnului Popescu, care menţionează că nu este bolnav şi deci nu are de ce să meargă la un consult medical, dar că, datorită faptului că respectiva firmă este implicată în producerea de teste şi medicamentaţie, ar trebui să cunoască publicaţiile ştiinţifice în care sunt prezentate dovezile existenţei HCV, respectiva firmă binevoieşte să dea următorul răspuns “monumental” (evit a folosi alţi termeni ce ar putea fi interperetaţi nepotrivit):

Stimate Domnule Popescu,

Va multumim pentru aprecierea activitatii noastre.

Legislatia romana in vigoare nu permite oferirea informatiilor solicitate de Dvs. catre pacienti, ci numai catre medici, pentru ca este vorba de medicamente etice, adica acele medicamente care se elibereaza numai pe baza unei prescptieii eliberate de medicul specialist.

Ca urmare, singura noastra recomandare ramane in continuare sa va adresati medicului specialisti curant. Poate nu am fost suficient de explicita, este vorba despre un medic specialist infectionist sau gastroenterolog, nu medic de familie.

Dumnealor au toate informatiile legate de intrebarile Dvs, informatii puse la dispozitie atat de compania noastra cat si acces la toate datele stiintifice de actualitate.

Va multumim inca o data pentru intelegere!

Cu cele mai bune urari,

XXXX   XXXXX Romania

 

Adică, deşi nu eşti bolnav, eu tot nu-ţi pot da informaţii despre medicamente, despre care oricum nu ai întrebat nimic. Nu îmi permite «legislaţia română» !!! Lămurit buştean.

Un alt medic virolog îi răspunde Domnului Popescu să se adreseze medicului său, sau să poftească la clinica respectivă pentru consult. Deşi Dl. Popescu nu este bolnav, totuşi într-un al doilea E-Mail i se face clar pisălogului Domn Popescu că:

Totusi, pentru informatii de specialitate, daca va intereseaza, nu va poate ajuta decat un medic virusolog, care poate sa stea de vorba cu dvs. la Institutul nostru. Aceasta discutie nu va costa bani!

Rezultă deci că nu se pot obţine informaţii prin E-Mail, ci numai „ochi în ochi“. In regulă, cu prima ocazie o să facem şi aşa ceva.

O altă doctoriţă specialistă, se plânge că întrebările trimise conţin diacritice, şi mă roagă să le trimit din nou fără acestea. Zis şi făcut, după care respectiva doctoriţă a dispărut cu întrebări şi fără răspunsuri, în ceaţa medicinei alopate.

În fine, un Domn Profesor Doctor de data aceasta, şef la un important institut din Romania, răspunde în linia cunoscută deja de mai sus, doar la întrebările impare, din doi în doi:

Buna ziua,

Raspunsurile la intrebarile dumneavoastra:

1. Directa (determinarea viremiei = ARN-VHC, prin metoda PCR) si indirecta (prin determinarea anticorpilor anti VHC).

3. Procedura este standardizata.

5. Peste 90% din persoanele care poseda anticorpi anti VHC au virusul prezent in organism.

Multa sanatate,

Cu stima,

Prof. Dr. XXXX XXXXX

M-am frecat la ochi şi am mai citit eu însumi încă o dată întrebările. Căci nu pricepeam la ce sunt date aceste răspunsuri? În fine, am revenit cu un E-Mail, care a rămas, desigur, fără răspuns, şi tot la fel de sigur, aşa va şi rămâne.

Observând, în timp, tendinţa de a nu răspunde pur şi simplu, la întrebări, în ultimele E-Mail-uri trimise am adăugat în final următoarea frază: În cazul în care nu primesc nici un răspuns, pot considera că nu sunteţi competent pentru a da astfel de răspunsuri ?

Chestia asta l-a mâniat foarte tare pe un anume doctor I.C. de pe un anume Site care oferă răspunsuri persoanelor cu probleme hepatice :

Popescu Gheorghe – daca dumneavoastra considerati ca e normal sa formulati o interbare in acest stil, atunci considerati-ne incompetenti.

În regulă, îmi zic, poate am formulat nu tocmai clar fraza, şi omul s-a supărat, aşa ca să încerc să-i explic rostul acestei fraze. Deci:

Stimate Domnule Doctor I.C.
va rog sa nu confundati competenta cu incapacitatea. Intrebarile mele se refera la studii de specialitate (virologie) si la competenta in efectuarea testelor de laborator. Nu este obligatoriu ca un hepatolog sau medic internist sa aibe competenta de a raspunde la aceste intrebari. Eu nu am spus ca cineva ar fi incapabil. Cred ca va suparati prea repede sau nu ati citit exact intrebarile mele. Le-am mai pus si altor hepatologi, care mi-au raspuns, fara sa se supere, ca „nu sunt competenti” pentru a raspunde acestor intrebari, caci ele apartin de competenta unui virolog. Iar eu nu am de unde stii ce specializare aveti Dumneavoastra.
Sper ca neintelegerea sa se fi lamurit.
Deci, daca aveti competenta de a ma ajuta cu indicarea surselor (studiilor) respective, va voi ramane indatorat. Daca nu, nu-i nici o problema, voi incerca sa ma adresez altor persoane.
Cu stima.

Şi astăzi, după aproapeo luna de zile, deşi întrebarea poate fi în continuare citită pe respectivul Site, I.C. nu a dat nici un răspuns. Este dreptul Domniei Sale.

Iar ultimul şi cel mai „simpatic” răspuns (nu însă primit în ordine cronologică) l-am primit din parea „Hepatita virală C”:

Trimis de camy la Lun, 10/05/2009 – 18:37.

1. Diagnosticul pozitiv de hepatita virala C se face atat pe baza metodelor indirecte ( tehnica RIBA de evidentiere a anticorpilor), cat si pe baza metodelor directe (detectarea ARN viral).

2. Metodele directe inclusiv PCR (reactia de polimerizare in lant) are capacitatea de a depista materialul genetic (ARN-ul ) al virusului hepatitei C,  deci intrebarea dumneavoastra nu are nici o logica?!

3. Metodele indirecte se refera la metodele care determina anticorpii impotriva virusului hepatitei C si sunt reprezentate de ELISA si RIBA, deci iar ati formulat o intrebare fara logica si incorecta.

……………………………………………………….

Sincer ar trebui sa va adunati cu mai multa grija informatiile, apoi sa puneti intrebari coerente si corecte pentru a primi raspunsuri la fel si apoi sa aruncati cu noroi in medici asa cum faceti pe quibono.net.  Si inca o problema: ceea ce dumneavoastra cereti sunt lucruri cu aplicabilitate practica foarte mica , care intereseaza mai mult cercetarea.

Este dreptul pacientului sa aleaga unde sa mearga , dar cred ca timpul va lamuri cel mai bine aceasta problema.

Acuma, asupra celor trei răspunsuri primite nu vreau să mă refer, căci ele îşi primesc replica în răspunsul larg trimis mai sus menţionatei Asociaţii. Nu vreau să mă refer nici la faptul că un lucru se întreabă şi complect altceva se răspunde. Medicina bazată pe dovezi, camy! (Scuze, nu ştiu dacă sub acest camy se ascunde un Domn sau o Doamnă, aşa ca fără voie sunt nepoliticos).

Doar că, asta este deja o metodă în sine, să-l faci prost pe cel care pune o întrebare, fără însă a-l lămuri «de ce este prost». Dacă tot menţionezi www.quibono.net, n-ar fi rău să te asiguri dacă nu cumva acolo se află destule informaţii adunate cu grijă, şi prezentate coerent. Faptul că acolo concluziile sunt altele decât le-aţi dori Dvs. asta-i alta poveste.

Cât despre noroi, nu are nimeni nevoie să-l arunce, căci o anumită parte a medicinei şcolastice se împroaşcă singură cu noroi. Stimat/Stimată camy, credeţi că este nevoie să vorbim aici despre corupţia din medicina românească ? Este de ajuns să răsfoiţi presa din ţară. Credeţi că este nevoie să ne referim aici la conflictele de interese ce rezultă din strânsa legătură dintre industria farma şi corpul medical? Nu cred că v-ar avantaja o astfel de dezbatere. Credeţi că este necesar să facem o trecere în revistă a enormelor erori ale medicinei alopate în ultimii 100 de ani?

Vorbiţi de spre “timpul care va decide”? Păi din 1987 (anul declărarii hepatitei C ca şi  afecţiune cauzată de retrovirusdul HC) şi până acuma au trecut 22 de ani. Şi cu ce rezultate? Măreţe! Nu se mai dau trei interferoane pe săptămână, ci doar unul, da de trei ori mai scump. Mulţumim din inimă concernului !

Iar ca şi cireaşă pe tort, citez “ceea ce dumneavoastra cereti sunt lucruri cu aplicabilitate practica foarte mica, care intereseaza mai mult cercetarea”.

Acuma, serios, chiar nu înţelegeţi nimic, sau doar vă prefaceţi. Păi dacă dovezile de certificare a existenţei virusului HC, stabilirea “standardului de aur” conform legilor virologiei, nu se pot aduce în cazul retorovirusului HC, asta înseamnă că această calea terapeutică antivirală nu are nici o logică. Cum poţi decide să terapiezi cu medicamentaţie antivirală un agent patogen (retrovirus) care nu există?

Dar terapia pe 48 de săptămâni costă binişor peste 20.000 de Euro. Ori fără virus HC nu mai există terapie antivirală! Tot mai sunteţi de părere că sunt lucruri cu aplicabilitate foarte mică? Care nu interesează decât cercetarea? Nu cumva interesează în primul rând industria farmaceutică? Nu cumva interesează de asemenea şi medicul care îşi leagă cel puţin pentru un an pacientul de cabinetul său prin analize, injecţii, vizite, controale, etc? Mulţumesc, camy!

 

În fine, cam asta ar fi de povestit despre felul “foarte solicitant” prin care medicii specialişti consideră că este cazul să răspundă unor întrebări şi solicitări din partea omului obişnuit.

Cine aruncă aici cu noroi? Cel care pune o întrebare pentru a-şi clarifica nişte probleme sau cel care ori nu dă nici un răspuns din turnul său de fildeş,  ori dă un răspuns din categoria «hai să batem câmpii».

Stimaţi  medici, vă mulţumesc respectuos pentru colaborare,

al Dumneavoastră,

Qui bono.