Tag Archives: virus

FABRICA DE MINCIUNI – Episodul 1.1: SIDA si HIV in divort.

In loc de introducere:

„Orice cercetator  care a studiat comparativ evidentele asupra mitei si coruptiei in comertul international a ajuns la concluzia ca industria farmaceutica este una dintre cele mai corupte, daca nu cea mai corupta dintre toate industriile.

In cercetarea mea am descoperit dovezi ale unor mite substantiale la 19 din primele 20 cele mai mari companii farmaceutice din SUA. Exista dovezi ca sumele de bani au fost platite catre orice tip de oficial guvernamental care ar fi putut contribui la sustinerea intereselor companiilor farmaceutice: mita pentru cabinetele ministrilor pentru aprobarea promovarii medicamentelor, mita catre birocratii asigurarilor sociale care fixeaza pretul de achizitie pentru medicamentele compensate de stat; mita catre inspectorii de sanatate care verifica fabricile companiilor farmaceutice; mita catre oficialii vamali, administratorii de spital, colectorii de taxe, partide politice si multi altii.

Dar o amenintare mai mare la adresa sanatatii mondiale (decat coruptia) este frauda in studiile legate de siguranta medicamentelor. Sobolanii mor in studiile clinice pentru noi medicamente si sunt inlocuiti cu animale vii; sobolanii care dezvolta tumori sunt inlocuiti cu sobolani sanatosi; doctorii care sunt platiti cu 1000 dolari per pacient pentru a testa un nou medicament arunca pilulele la toaleta si apoi fabrica rezultatele astfel incat compania sa auda ce vrea sa auda”  Dr. John Braithwaite ( Canberra’s Australian National University) http://www.newint.org/issue165/corrupt.htm mai multe detalii in cartea sa „Corporate Crime in the Pharmaceutical Industry

despre Dr. John Braithwaite: (http://www.anu.edu.au/fellows/jbraithwaite/_documents/JohnBraithwaite_CV.pdf)

 Este foarte greu să creem schimbări în mass media, ca indivizi izolaţi, iar motivul constă în răspunsul la întrebarea: de ce mass media nu ne spune nimic despre existenţa puterilor latente ale fiinţei umane (i.e. biopotenţiale) ? Singurul motiv este acela că (conştient sau inconştient n.t.) guvernul nu doreşte ca oamenii să aibe putere. Legea de bază (nescrisă n.t.) a unui guvern este că o populaţie bolnavă şi idioată numeroasă este mai uşor de condus decât una sănătoasă şi inteligentă. Societatea noastră este împărţită pe o ierarhie a puterii iar aceasta necesită un control. Cei puternici îi stăpânesc pe cei slabi.”  – Bruce Lipton

 

Fabrica de minciuni – Episodul 1.1

Regula nr.1

Adevarul si Normalitatea  trebuie distruse iar locul lor luat de minciuni, concepte tabu si de POTENTIALE pericole. Nu conteaza pe cine corupi sau cum torturezi statisticile  pentru a servi intereselor noastre.


 Dupa 24 de ani, SIDA si HIV in divort.
Sau pana unde poate ajunge minciuna in cercetarea medicala si ce aduce aduce timpul 

locatie text:  http://www.semmelweis.org/aids/Science2Dec08.pdf

Documentul publicat de The Semmelweis Society relateaza rezultatele unei anchete in urma careia a reiesit ca lucrarea principala ce sustinea cauza Sida generata de HIV este o frauda si pune sub semnul intrebarii credibilitatea multor alte lucrari stintifice intr-un domeniu extrem de important: SIDA

Catre: Science/AAAS 1200 New York Avenue NW

Washington, DC, 20005

+1-202-326-6400 December 1, 2008

 To: Bruce Alberts, Editor in Chief, Science:

Pe 4 mai 1984, jurnalul dumneavoastra a publicat 4 lucrari ale unui grup condus de Dr. Robert Gallo.

Va scriem aceasta scrisoare pentru a exprima serioasele noastre ingrijorari legate de integritatea si veridicitatea lucrarii principale din cele 4 si al carei autor principal este Dr. Mikulas Popovic [1] Celelalte 3 sunt, de asemenea, sub semnul intrebarii deoarece se sprijina pe concluziile lucrarii principale. [2][3][4]

La inceputul anilor 90, ca urmare a unor cereri guvernamentale si sub supervizarea unor oameni de stiinta nominalizati de Academia Nationala de Stiinte si de catre Institutul de Medicina,  au fost efectuate mai multe revizuiri critice asupra cercetarilor relatate in aceste lucrari.

Biroul de Intergitate a Cercetarilor (ORI) din cadrul departamentului de stat pentru Sanatate (US Department of Health and Human Services) a concluzionat ca lucrarea principala era “ plina de afirmatii false si eronate” si “ORI crede ca modul inacceptabil si lipsit de grija in care s-au urmarit cercetarile … arata un management de laborator iresponsabil care a alterat complet posibilitatea de a urmari pasii urmati in cercetare”[5] […]

In ciuda evidentelor publice legate de lipsa de veridicitate, aceste lucrari au ramas necorectate si continua sa folosite ca referinte stiintifice.

Motivul pentru care trimitem aceasta sesizare este descoperirea recenta a unui numar mare de stergeri  neraportate pana acum precum si alterari nejustificate stiintific operate de dr. Gallo in cadrul lucrarii principale. Exista mai multe documente ce proovin de la laboratorul dr. Gallo si, desi erau disponibile de ceva timp, doar recent au fost analizate in intregime.

Aceste documente includ draft-ul lucrarii principale scrisa la masina de scris de catre dr.  Popovic. Pe acest document se vad modificarile scrise de mana de catre dr. Gallo. Acest draft a fost proba principala in a dovedi ca Gallo a ascuns faptul ca laboratorul sau a folosit o cultura de celule (cunoscuta sub numele de LAV) primita de la Institutul Pasteur.

Cercetarile au aratat ca manuscrisul scris la masina de scris a fost realizat de Popovic care a realizat si inregsitrat experimentele in timp ce seful sau, dr. Gallo, era in Europa. La intoarcerera sa, Gallo a scris de mana schimbarile in document apoi a trimis lucrarea catre Science ( pe 30 martie 1984).  In conformitate cu ancheta ORI “Dr. Gallo a facut schimbari sistematice in manuscris, practic l-a rescris si a devenit astfel, o lucrare a LTCB ( laboratorul dr. Gallo de la Institutul National de Cancer”[5].

Acest document – manuscris a furnizat o importanta dovada care a stat la baza acordarii premiului Nobel pentru medicina in 2008 catre Dr. Luc Montagnier si Dr. Francoise Barré-Sinoussi pentru descoperirea virusului ce provoaca SIDA. Prin acest document cei doi au dovedit ca mostrele LAV folosite de Popovic in experimentele lui au fost furnizate de ei. Manuscrisul a relevat ca Popovic a admis in mod onest folosirea mostrelor franceze de LAV, redenumit Virusul lui Gallo, HTLV-III, si a recunoscut ca Gallo a sters urmele, ascunzand folosirea LAV.

Ceea ce nu s-a raportat pana acum este ca la pagina 3 a acestui document – manuscris, Gallo A STERS ceea ce declara, fara echivoc, Popovic si anume “ in ciuda intenselor cercetari intreprinse, agentul ce cauzeaza SIDA NU A FOST INCA INDENTIFICAT”. Acest text a fost inlocuit in lucrarea publicata cu o declaratie ce afirma, practic, contrariul: “ Cercetarile sugereaza ca un retrovirus din familia HTLV ar putea fi agentul etiologic al SIDA”

Este clar ca restul documentului scris de Popovic este consistent cu descoperirea lui si anume ca nu s-a gasit cauza SIDA inciuda folosirii mostrelor franceze LAV. Concluzia finala a fost ca cultura produsa de el “furnizeaza posibilitatea” pentru studii detaliate si sustine ca nu a obtinut nimic mai mult din cercetarile sale. Popovic nu a incercat in nici o parte a lucrarii sale sa sustina ca un virus cauzeaza SIDA si este evident ca Gallo a ascuns aceste elemente cheie atunci cand a folosit cercetarile lui Popovic.

[….]

Putem doar sa presupunem ca modificarile facute de Gallo asupra concluziilor lui Popovic nu au fost evidentiate de anchetele anterioare pentru ca focusul la acel moment era stabilirea faptului ca mostrele folosite de laboratorul lui Gallo proveneau de la Montagnier si nu au fost colectate independent de catre Gallo. De fapt, singurul mod in care au fost analizate stergerile din manuscris a fost pentru a demonstra eforturile lui Gallo de a ascunde originea mostrelor. Nu s-a luat in considerare inevstigarea daca cercetarile lui Gallo sau Popovic dovedesc in mod real ca LAV sau orice alt virus este cauza SIDA.

Referitor la acest ultim aspect exista si alte documente neluate in seama si care merita atentia dumneavoastra. Unul dintre aceste documente este o scrisoare de la Dr. Matthew A. Gonda, pe atunci Directorul Electron Microscopy Laboratory ( National Cancer Institute), adresata lui Popovic, trimisa in copie si la Gallo si datata cu cateva zile inainte ca Gallo sa trimita lucrarea catre Science [8]. In aceasta scrisoare Gonda mentioneaza ca a primit mostre pentru ca “Dr. Gallo vrea aceste poze pentru publicare deoarece probele contin HTLV”. Apoi adauga “Nu cred ca vreuna din aceste particule fotografiate este HTLV-I, II sau III.” […] In ciuda declaratiei lui gonad, Science public ape 4 mai 1984 lucrarea atribuita lui Gallo et al cu fotografiile atribuite lui Gonda si declaratia fara echivoc ca in poze este virusul  HTLV-III.

Intr-o alta scrisoare a lui Gallo, datata cu 1 zi inainte de trimiterea manuscrisului catre Science, Gallo afirma ca “ Este extrem de rar sa gasesti celule proaspete ( de la pacienti bolnavi de SIDA) care sa exprime virusul … culturile de celule par a fi necesare pentru a induce virusul” , aceasta fiind o declaratie care ridica posibilitatea ca Gallo sa fi lucrat cu un produs artificial de laborator.[9]

Am atasat copii ale documentelor mentionate precum si link-uri catre documente.

Erorile grave din aceasta lucrare a lui Gallo si publicata in jurnalul dumneavoastra in 1984 necesita retragerea imediata a acestei lucrari de cercetare. Se pare ca elemente cheie ale cercetarilor au fost ascunse. Solicitam, de asemenea, ca celelalte 3 lucrari asociate si publicate la aceeasi data sa fie retrase, avand in vedere ca ele depind de acuratetea lucrarii principale ( Gallo et al)

Pentru ca cercetarea stiintifica sa fie de incredere, este vital ca lucrarile dovedite a fi falsuri sau eronate sa fie retrase imediat.  […]

Ceilalti cercetatori trebuie sa accepte ca nu se pot baza pe lucrarea publicata de Gallo in 1984 referitor la legatura intre HIV si SIDA si toti autorii care si-au bazat cercetarile pe cercetarea lui Gallo si pe celelalte 3 lucrari,  au oportunitatea sa considere daca propriile lor concluzii sunt puse sub semnul intrebarii de aceste descoperiri.

Semneaza:

• Harvey Bialy, PhD, founding scientific editor of Nature

Biotechnology, author of Oncogenes, Aneuploidy and AIDS: A Scientific Life & Times of Peter H. Duesberg.

• Christopher Black, Barrister, International Criminal Lawyer, Lead Counsel, Rwanda War Crimes Tribunal.

• Kelly Brennan-Jones, PhD, Associate Professor of Psychology, SUNY Brockport, New York, USA.

• Darin Brown, PhD, Mathematics.

• Gordon Burns, PhD, Professor of Cancer Research, The University of Newcastle, Australia.

• Jennifer L. Craig, BSN, MA, PhD. Javier Cruz Gómez, PhD, Professor of Chemistry, National Autonomous University of Mexico.

• Etienne de Harven, MD, Professor Emeritus, University of Toronto.

• Andrea G. Drusini, MD, PhD, Medical Anthropologist, Professor of Anthropology, Department of Medico-Diagnostic Sciences and Special Therapies, University of Padova, Italy.

• Charles Geshekter, PhD, Professor Emeritus of History, Chair, History of Science Section, AAAS/Pacific Division (1990-95). California State University, Chico.

• Roberto Giraldo, MD, Specialist in internal medicine, infectious and tropical diseases. Member of the Department of Integral Psychosomatic Medicine, International Society of Analytical Trilogy, São Paulo, Brazil.

• Pablo L. E. Idahosa, PhD, Professor, Social Science Program Director, African Studies Graduate Program, International Development Studies Founders College, York University, Canada.

• Matt Irwin, MD, MSW, Private practice, Alexandria, Virginia.

• Joel M. Kauffman, Professor of Chemistry Emeritus, University of the Sciences in Philadelphia, Medical Writer.

• Claus Koehnlein, MD, Specialist in internal medicine, Dept. of Oncology, Univ. of Kiel, Germany (1983 -1993). Since 1993, in private practice increasingly treating HIV-positive people who decline antiviral drugs. Member of South Africa Presidential AIDS Advisory Panel.

• Hans J. Kugler,PhD, President, International Academy of Anti-Aging Medicine.

• Helen Lauer, PhD, Associate Professor, Philosophy Department Head, University of Ghana.

• Herbert G. Lebherz, PhD, Professor of Chemistry and Biochemistry (Emeritus). San Diego State University, USA.

• Stoffer Loman, BSc, MSc, PhD.

• Ahmed Makata, Dip (clin medicine–TZ), MD (USSR), certificate (Tropical pathology–Japan), PhD (Path–Japan), DFM (Path–RCPA–Australia), Forensic Consultant, Histopathologist, Head of Forensic Unit, Ministry of Health, Tanzania.

• Andrew Maniotis, PhD, University of Illinois at Chicago.

• Jonas Moses, PhD, PA, Former US Army clinician (in Ophthalmology), cancer biologist in the Dept. of Pathology, Univ. of Illinois – Chicago (2002-2007), and consulting cell and tissue engineer.

• Paul Olisa Adaka Ojeih, PhD, MD, Medical Director, Iris Medical Foundation, Lagos, Nigeria.

• Nikitah Okembe-RA Imani, Associate Professor of Sociology and African Studies, James Madison University.

• Philippe Packard, PhD, MPH.

• David Rasnick, PhD, Biochemist, Protease Inhibitor Developer, Chief Scientific Officer, Chromosome Diagnostics, LLC.

• Prof. Dr. med. Jochen Schaefer, Director, International Institute for Theoretical Cardiology, Kiel, Germany.

• Hugo Stenström, MD, Senior interventional radiologist, Department of Radiology, Linkoping University Hospital, Sweden.

• Gordon T. Stewart, MD. Emeritus Professor of Public Health, University of Glasgow, and consultant physician (epidemiology and preventive medicine), NHS, UK. Former consultant to New York City, WHO and to other health authorities in Europe, North America, Africa and Asia on AIDS and related matters. Emeritus Fellow, Infectious Diseases Society of America and former member of the editorial board of the Journal of Infectious Diseases.

• Roberto P. Stock, PhD. Research Scientist Instituto de Biotecnologia – UNAM, Mexico.

• Jean Umber, Professeur agrégé (Organic Chemistry), Académie de Nancy-Metz, Lorraine, France.

• Rudolf Werner, Professor, Dept. of Biochemistry & Molecular Biology Univ. of Miami School of Medicine.

• Chun Xu, MD, PhD, VP Global Clinical Services, Venturepharm Lab. Beijing, China.

References:

[1] Popovic M et al. Detection, Isolation, and Continuous Production of Cytopathic Retroviruses (HTLV-III) from Patients with AIDS and Pre-AIDS. Science. 1984 May 4; 224: 497-500.

[2] Sarngadharan MG et al. Antibodies Reactive with Human TLymphotropic Retroviruses (HTLV-III in the Serum of Patients with AIDS). Science. 1984 May 4; 224: 506-8.

[3] Gallo RC et al. Frequent Detection and Isolation of Cytopathic Retroviruses (HTLV-III) from Patients with AIDS and at Risk for AIDS. Science. 1984 May 4; 224: 500-3.

[4] Schüpbach J et al. Serological Analysis of a Subgroup of Human TLymphotropic Retroviruses (HTLV-III) Associated with AIDS. Science. 1984 May 4; 224: 503-505.

[5] „”Offer of Proof”, Office of Research Integrity, US Department of Health and Human Services, 1993.

http://sciencefictions.net/pdfdocs/ori_op_part1.pdf,

http://sciencefictions.net/pdfdocs/ori_op_part2.pdf,

http://sciencefictions.net/pdfdocs/ori_op_part3.pdf,

http://sciencefictions.net/pdfdocs/ori_op_part4.pdf

[6] Staff Report. Subcommittee on Oversight and Investigations. Dingell Committee on Energy and Commerce, House of Representatives. 1994. Archived at: http://healtoronto.com/gallodocs.html

[7] Draft of M. Popovic’s May 4 1984 Science article. http://sciencefictions.net/pdfdocs/draft_of_m_popovic_05.04.84_science_article_undated.pdf

[8] Letter from Dr. M. Gonda to Dr. M. Popovic (cc R. Gallo). 1984 Mar26. http://sciencefictions.net/pdfdocs/Letter_from_M_Gonda_to_M_Popovic_03.26.84.pdf

[9] Gallo RC. Letter to Jun Minowada, MD. Personal Correspondence.1984 Mar 29. http://sciencefictions.net/pdfdocs/Letter_from_R_Gallo_to_J_Minowada_03.29.84.pdf

Medicina mortii: vaccinuri „imunizante” induc maladii imunodeficitare

Un articol publicat in ziarul Ziua, Nr. 2077 de sambata, 14 aprilie 2001. Autor: Vladimir ALEXE Link: http://www.ziua.ro/display.php?data=2001-04-14&id=62170

Vaccinurile contaminante tip SV 40 au facilitat maladiile imunodeficitare

Intr-un anume sens, secolul XX poate fi considerat „secolul vaccinurilor”. Considerate mijloace ideale de lupta contra multor maladii, de „baraj” imunitar pentru copii si adulti, de principal mijloc de combatere a epidemiilor (de la gripa la varicela sau oreion), vaccinurile au intrat in mentalitatea colectiva a populatiei secolului XX si au creat un „pol” gigant in vasta si atat de criticata industrie farmaceutica. Prescrise cu seninatate de medici, mai ales in cazul celor mici, vaccinurile au intrat si pe piata micilor animale de casa ori a celor de ferma, cu consecinte financiare considerabile pentru producatorii de vaccinuri animale. Cu toate acestea, secolul XXI ar putea schimba mult optica si tempera entuziamul pentru infailibilitatea imunologica a vaccinurilor. Mai multe dezvaluiri recente – pastrate, insa, doar in cercurile specialistilor – indica de pe acum ca vaccinurile au constituit, in tot secolul XX, o mare si esentiala sursa de declansare a numeroase tulburari nervoase, maladii cu caracter imunologic – multe necunoscute in trecut, adica inainte ca administrarea vaccinurilor sa devina o practica internationala – , precum si a unor epidemii cu o forta si o arie de proliferare ori viteza de distrugere imunologica greu de stavilit. La toate acestea se adauga si o anumita opacitate a mass-media, care a subestimat importanta acestui fenomen.

Caracterul iatrogen (fabricat de om) al virusurilor SIDA ori ebola a fost rareori luat in discutie de mass-media internationala, in ciuda unor avertismente si documente secrete care dovedeau ca modificarea genetica in laborator a anumitor virusuri constituia o componenta a razboiului biologic, caruia marile puteri si serviciile lor secrete i-au acordat o importanta cruciala dupa al doilea razboi mondial. Nici utilizarea unor vaccinuri experimentale pe om – ca in cazul soldatilor americani din Golf – ori folosirea campaniilor de vaccinari in scopul administrarii catre populatie (mai ales in Lumea a Treia) a unor vaccinuri experimentale, cu efecte necunoscute, nu au fost si nu sunt in centrul interesului mass-media. La nivelul mentalului colectiv domneste o prejudecata bine inradacinata: vaccinurile, chipurile, ne pazesc de maladiile infectioase. Marile trusturi farmaceutice au grija sa cheltuiasca importante fonduri pentru a face reclama vaccinurilor si vaccinarilor, reamintind mereu populatiei ca epidemiile de poliomelita ori variola au fost eradicate prin vaste programe de vaccinari in masa. Publicitatea din mass-media (din presa ori TV, mai ales) l-au obisnuit pe cetateanul civilizat sa dea fuga la farmacie inca de la primele semne ale unei raceli pentru a-si procura si administra hapurile binefacatoare.

In cazul epidemiilor de gripa ori alte virusuri de sezon, omul de rand se lasa „intepat” imediat, ba chiar cu voie buna, cu tot soiul de vaccinuri. Copiii sunt „bombardati” – chiar la prescriptia pediatrilor – cu un veritabil „baraj” de 22 de vaccinuri inca inainte dea implini sase ani. Nici catelul ori pisicuta din casa nu scapa de vaccinarile periodice. Vanzarea gamei imense de vaccinuri – gama reinnoita permanent – , plata vaccinarilor ori a vizitei medicale au transformat piata vaccinurilor intr-un urias bussines. In avalansa epidemiilor si a campaniilor de vaccinare – decretate periodic de anumite centre de influenta – vocile unor mari somitati medicale, ca si avertismente acestora, au trecut, fireste, neobservate. Cu toate acestea, in ultimul deceniu al secolului XX, la marile reuniuni stiintifice de profil, experti ai marilor laboratoare si medici de renume au avertizat, in mod constant: unele vaccinuri contamineaza, mai mult decat imunizeaza.

Barbara Doe Fisher, presedinta lui „The National Vaccine Information Center” (Centrul national de informatii privind vaccinurile), cu sediul la Vienna (Virginia, SUA), sustine ca vaccinurile sunt responsabile de cresterea permanenta a numarului de copii si adulti care sufera de tulburari nervoase, de incapacitate intelectuala, astm, de sindromul oboselii cronice, lupus, artrita reumatica, scleroza multipla si alte boli. Doamna Fisher solicita, de mai multi ani, instituirea unui sistem de monitorizare, pe termen lung, a efectelor provocate asupra populatiei de vaccinarile in masa si limitarea campaniilor de vaccinare doar la acele vaccinuri despre care s-a dovedit ca nu prezinta efecte negative ori efecte necunoscute.

De regula, nu exista specialist care sa nege, cel putin neoficial, pericolele pe care le incumba administrarea vaccinurilor. Pojarul, oreionul, rubeola sau poliomielita sunt ori au fos combatute prin vaccinuri, care au in componenta, cum bine se stie, cantitati mici din virusul propriu-zis. Desi in statisticile americane de sanatate se mentioneaza, de pilda, faptul ca poliomielita ar fi fost total eradicata in Statele Unite inca din 1979, aceleasi statistici ascund cu grija opiniei publice americane faptul ca toate cazurile de poliomielita semnalate dupa 1979 au fost provocate chiar de vaccinurile anti-polio. Un alt cercetator american, Neil Z. Miller, se intreba pe marginea acestei triste realitati daca vaccinul anti-polio mai este necesar, din moment genereaza alte cazuri de poliomielita. Miller insista si ca, inaintea inceperii programelor de vaccinari in masa – in urma cu circa cincizeci de ani – , cancerul nu atinsese proportiile epidemice de astazi, maladiile imunodeficitare erau putin ori deloc cunoscute, la fel si autismul la copii.

De fapt, dupa cum sustin expertii, contaminarea prin administrarea vaccinurilor nu este o problema noua.

In al doilea razboi mondial, de exemplu, vaccinul contra febrei galbene, preparat din sange uman contaminat cu virusul hepatitei, s-a transmis militarilor. Rezultatul: 50.000 de militari americani au fost contaminati cu hepatita in urma administrarii vaccinului declarat ca imunizant.

Abia in anii ’60 s-a descoperit ca vaccinul anti-polio, preparat din tesutul rinichiului de maimuta, contaminase intre 1955 si 1963 numeroase persoane cu un virus, definit de specialisti drept „Simian Virus, numarul 40”, prescurtat virusul SV 40. Desi se dovedise ca SV 40 declansa cancerul la animale, autoritatile sanitare americane au sustinut ca el nu avea aceleasi efecte si asupra omului. Ulterior insa s-a evidentiat prezenta lui SV 40 si intr-o serie de cazuri de cancer uman. In anii ’90, cecetatorii americani au ajuns la concluzia ca SV 40 a contamint vaccinul anti-polio, fiind factorul declansator al unor forme rare (pana atunci) de cancer pulmonar (mesothelioma) ori de cancer al maduvei osoase (mieloma multipla). Un raport medical din 1999 dezvaluia prezenta lui SV 40 in tesuturile rinichilor a patru copii nascuti dupa 1982. Trei dintre copii suportasera transplanturi de rinichi, al patrulea suferea de o tumoare renala. Specialistii americani si-au mai pus si o alta intrebare fundamentala: SV 40 trecuse oare de la parinti la copii? Atfel spus, putea fi transmis (mostenit) genetic?

Copiii africani si latino-americani, utilizati drept cobai in testarea „acoperita” a unor vaccinuri experimentale tip E-Z

Pentru americani a constituit un veritabil soc si o alta dezvaluire. Anume ca unele campanii de vaccinare au fost utilizate pentru testarea acoperita a unor vaccinuri experimentale, ale caror efecte urmau sa fie observate si consemnate de specialisti si laboratoare.

Asemenea teste „acoperite” cu vaccinuri experimentale s-au derulat in Statele Unite, ultima data, intre 1989-1991, la „Kaiser Permanente of Southern California” si la „Center for Disease Control” (CDS), care au efectuat impreuna teste experimentale cu un vaccin anti-pojar.

Fara informarea prealabila a parintilor, vaccinul Edmostron-Zagreb (E-Z) a fost administrat experimental la 1500 de copii, apartinand comunitatilor sarace de negri si de latino-americani din cartierele periferice ale Los Angeles-ului. Recomandat apoi chiar de „World Health Organization” (Organizatia Mondiala a Sanatatii, OMS), vaccinul E-Z a fost ulterior administrat – fara prevenirea parintilor – altor mii de copii din Mexic, Haiti ori diverse state din Africa. Dar numarul mare de decese inregistrate in randul copiilor, carora li se administrase mult-laudatul E-Z, a determinat, in cele din urma, suspendarea vaccinarilor. In urma unor noi cercetari s-a descoperit ca, din nefericire, vaccinul anti-pojar E-Z cauza, ca efect secundar, anihilarea sistemului imunitar al copilului vaccinat, pe termen lung: intre sase luni si trei ani, cel putin. Statistic, s-a constatat ca administrarea vaccinului anti-pojar E-Z a condus, in fapt, la decesul mult mai multor copii decat in randul acelora care nu fusesera vaccinati preventiv cu miraculosul E-Z. In Africa, E-Z a provocat, potrivit unor statistici ascunse opiniei publice, moartea unui numar dublu de fetite decat de baieti, aspect inca neelucidat. In 1992, OMS s-a vazut obligata sa interzica celebrul vaccin E-Z, fara sa dezvaluie, insa, si rata deceselor. In laboratoarele „Kaiser”, dezastrul a fost total. Potrivit lui „Los Angeles Times” din 20 iunie 1996, nici unul dintre cei 1500 de copii vaccinati nu a supravietuit administrarii „legendarului” E-Z, vaccin care nici macar nu capatase licenta pentru utilizare.

Pe buna dreptate, multi si-au pus intrebarea cate alte campanii „acoperite”, cu vaccinuri experimentale, au fost initiate de autoritatile sanitare, fara stirea ori consimtamantul populatiei Statelor Unite. Semnificativ apare si un alt detaliu: cercetatorilor de la laboratorul „Kaiser” nu li s-au adus niciodata la cunostinta aceste teste ilegale, pe cobai umani; toti au aflat de vaccinarile experimentale asupra populatiei abia in 1996, citind „Los Angeles Times”.

O alta statistica ingrijoratoare priveste si cazurile de astm. In zonele sarace ale oraselor americane s-a constatat, in ultimele decenii, o adevarata explozie a cazurilor de astm. Potrivit lui CDC („Center for Disease Control”), 5000 de persoane mor anual in SUA in mediul de mai sus. Circa 17,3 milioane sufera de astm (dintre care 4,8 milioane de copii), fata de doar 6,7 milioane de cazuri inregistrate in anii ’80. Astmul se manifesta inaintea varstei de 6 ani, iar in randul negrilor cazurile de astm s-au dovedit de doua sau trei ori mai frecvente decat in randul albilor. In sectiile spitalelor din cartierele sarace ale New York-ului – Bronx sau Harlem – se inregistreaza de 21 de ori mai multe cazuri de astm decat in alte zone ale marii metropole. Expertii sunt de parere ca explozia cazurilor de astm in randul negrilor de la periferia unor mari metropole americane nu se poate explica decat prin imunodeficienta provocata de administrarea unor vaccinuri experimentale, care nu au fost inoculate si populatiei americane din celelalte zone urbane.

In anii ’90, un vaccin anti-tetanos, inoculat negrilor africani si femeilor din Mexic, Nicaragua ori Filipine continea un hormon care provoca avortul si, in final, sterilitatea. In 1995, o organizatie catolica pentru apararea drepturilor omului, „Human Life International”, a acuzat OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) pentru promovarea unui vaccin canadian anti-tetanos, continand hormonul denumit oficial „choriogonadotropic hormon” (HCG). Potrivit lui organizatiei catolice, hormonul era administrat intr-o doza neobisnuita de cate cinci injectii, timp de trei luni, exclusiv femeilor a caror varsta permitea sarcina. Dupa ce un numar record de femei carora li se administrase vaccinul pe baza de HCG au prezentat hemoragii vaginale abundente si au avortat dupa inoculare, intreaga „afacere” a fost rapid musamalizata. Potrivit unor experti, OMS dezvoltase si testase vaccinurile anti-fertilitate timp de peste douazeci de ani. Femeile din Lumea a Treia carora li se inocula, chipurile, vaccinul anti-etanos dezvoltau anticorpi care atacau apoi hormonul fertilitatii. Asociatia Medicala din Filipine, dupa analizarea asa-zisului vaccin anti-tetanos, a dezvaluit ca peste 20% dintre femeile vaccinate fusesera inoculate, anterior, cu hormonul HCG, care provoca avortul si steriliatea. OMS a negat acuzatiile, iar mass-media a ocultat „afacerea HCG”. Totusi, detaliile acesteia se pot regasi pe web-ul lui „Human International Life”, http://www.hli.org.

In octombrie 1999, un vaccin impotriva infectiei cu Rotavirus (care provoaca la copii diareele rebele) a fost lansat pe piata in SUA. Un an mai tarziu, in octombrie 2000, dupa ce fusese deja inoculat la peste un milion de copii, vaccinul „Rotashield” a fost retras, deoarece s-a constatat ca provoaca, intr-un fel sau altul, ocluzie intestinala. Peste 100 de cazuri de ocluzie intestinala au fost raportate la copii, dupa una sau doua saptamani de la administrarea vaccinului „Rotashield”.

Virusii din vaccinuri, cultivati in celule umane sau animale cancerigene, tip Hela

Unul dintre aspectele cele mai secrete legate de manufacturarea vaccinurilor priveste culturile celulare de unde se extrag, in laboratoare, virusii introdusi apoi in componenta vaccinurilor. Foarte putini sunt cei care stiu ca virusii utilizati la fabricarea vaccinurilor sunt dezvoltati in organe animale, ca rinichii de maimuta sau embrionii de gaina, ori in culturi de celule umane provenind din tesuturi canceroase.

Un exemplu intrat in literatura de specialitate este cel al lui Henriette Lacks, decedata in 1951, in urma unui cancer cervical. Esantioanele din tumoarea sa maligna au fost „donate” unui laborator din Baltimore, specializat in culturi celulare. La acea data – 1951 – toate tentativele de a dezvolta virusi in culturi celulare de laborator esuasera. Nici astazi nu se stie prea bine din ce cauza virusii crescuti in esantioanele canceroase, extrase din tumoarea Henriettei Lacks, s-au dezvoltat viguros si au creat astfel prima cultura celulara de laborator, denumita „Hela”, dupa numele Henriettei Lacks. Celulele canceroase ale tinerei negrese au fost alimentate cu un amestec plasmatic din extractul embrionilor de pui de gaina si cel uman: plasma proaspata de pui, extrasa din sangele puilor vii de gaina, si sange din placente umane (placentele, din care se hranesc fetusii umani in faza sarcinii, contin o serie de hormoni deosebit de rezistenti). Astazi, dupa aproape o jumatate de secol, se banuie ca virusul „Papilloma” – cu transmitere sexuala – ar putea constitui cauza cancerului cervical. Asa incat numai bunul Dumnezeu – ca sa zicem asa – ar putea sti cati virusi „Papilloma” au fost incorporati in „Hela”, culturile de laborator si, apoi, intrati in componenta vaccinurilor create pe baza culturilor respective, vaccinuri administrate oamenilor. Prin anii ’60, cand acest aspect malign al culturilor „Hela” nu era cunoscut, s-a observat transformarea maligna (canceroasa) a celulelor de ficat uman si de maimuta din culturile „Hela”. Contaminarea de tip „Hela” si consecintele asupra virusilor crescuti in asemenea culturi de celule canceroase, virusi introdusi in componenta unor vaccinuri, a constituit o adevarata „bomba nucleara” in lumea bacteriologilor, ascuns insa opiniei publice si mass-media, in parte si datorita faptului ca aspectele stiintifice ori limbajul medical-bacteriologic nu era accesibil publicului larg. Michael Gold a abordat aceasta problema intr-o carte celebra: „A Conspiracy of Cells: One Woman’s Immortal Legacy and the Medical Scandal It Caused” („Conspiratia celulara: mostenirea eterna a unei femei si scandalul medical pe care l-a provocat”).

Marele virusolog Jonas Salk – „parintele” vaccinului Salk, anti-polio – a marturisit, ani de zile mai tarziu, in 1978, ca a fost pe punctul sa-si piarda mintile cand a descoperit contaminarea „Hela” a celulelor animale in laboratorul sau. La sfarsitul anilor ’50, Salk a injectat, experimental, pacientilor bolnavi de cancer un vaccin pe baza de virusi dezvoltati in tesuturi celulare de maimuta, tesuturi de acelasi tip cu cele utilizate in fabricarea virusilor intrati in componenta faimosului sau vaccin anti-polio. Salk spera ca vaccinul astfel produs sa stimuleze sistemul imunitar al pacientilor. Efectele au fost, insa, contrare, astfel ca Salk a inceput sa suspecteze culturile „Hela”. In acei ani, sustine in cartea sa Michael Gold, medicii inca nu banuiau ca vaccinurile, continand virusi dezvoltati in asemenea culturi de laborator, s-ar afla de fapt la baza declansarii cancerului.

Vaccinurile, suspecte ca declansatoare ale contaminarii cu SIDA

In mod obisnuit se sustine ca vaccinurile sunt „sterilizate”. Numai ca „sterilizarea” vaccinurilor este o poveste cu cantec: prin sterilizare pot fi distruse tocmai proteinele imunizante, astfel incat virusii contaminatori ori particulele virale pot supavietui si fi administrate odata cu vaccinul. Multa valva printre specialisti a starnit si ipoteza ca extrasul din fetusul de vitel – utilizat frecvent pentru hranirea culturilor celulare din laborator – ar fi raspunzator pentru contaminarea cu SIDA. J. Grote a publicat in „Journal of the Royal Society of Medicine”, din octombrie 1988, un articol pe aceasta tema, avertizand: „Este absolut vital ca toate vaccinurile sa fie verificate anti-SIDA inainte de utilizare, si ca virusul bovin sa faca obiectul cercetarilor pentru posibilul sau rol in facilitarea infestarii cu SIDA.” Sunt, oare, vaccinurile continand virusi cauzele declansarii contaminarii cu SIDA? Cativa cercetatori americani au atras atentia ca prima epidemie SIDA s-a declansat, in SUA, in urma administrarii vaccinului contra hepatitei tip B in comunitatile „gay” (de homosexuali) din San Francisco, Los Angeles si New York, in cursul campaniilor de vaccinare – de neagra pomenire – dintre anii 1978-1981. Prima epidemie SIDA a erupt in 1981 printre homosexualii din cele trei mari metropole, homosexualii vaccinati anterior contra hepatitei B. Or, la inceputul anilor ’70, vaccinul contra hepatitei B a fost dezvoltat pe baza unor virusi crescuti pe culturi de tesuturi de cimpanzeu, despre care astazi se afirma, unanim, ca ar fi cauza transmiterii germenilor SIDA de la maimute la om. Vaccinul contra hepatitei B incerca sa previna transmiterea bolii pe cale sexuala. Si astazi inca, Guvernul american – prin institutiile sanitare abilitate – recomanda vaccinarea bebelusilor contra hepatitei B, desi americanii sunt la curent cu teoria transmiterii SIDA prinacest vaccin. Vaccinul experimental contra hepatitei B avea in compozitie si un ser, extras din sangele homosexualilor bolnavi de hepatita, iar vaccinurile pe baza de ser nu pot fi sterilizate. Exista si o alta teorie, in virtutea careia vaccinul anti-polio, contaminat cu virusul de la cimpanzeu, s-ar afla la originea epidemiei SIDA din Africa. In „The River: A Journey to the Source of Hive and AIDS” („Fluviul: o calatorie catre izvoarele HIV si SIDA”), carte publicata in 1999, Edward Hooper analizeaza felul in care vaccinul anti-polio, fabricat pe baza tesuturilor din rinichi de maimuta, a propagat SIDA de la cimpanzeu la om, in anumite state africane. Hooper nu este, insa, primul care avanseaza aceasta teorie. Tom Curtis schitase ipoteza inca din 1992, in paginile revistei „Rolling Stone.”

Alti cercetatori sustin ca programul de vaccinari lansat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) in Africa – din anii ’70 – poarta intreaga responsabilitate pentru declansarea si raspandirea epidemiei de SIDA din anii ’80. Intre timp, somitati ca dr. Leonard Horowitz si Alan Cantwell sustin, foarte recent, ca virusul comun utilizat in vaccinurile anti-varicela, gripa, hepatita s-ar afla, de fapt, la originea epidemiilor de SIDA.

Numitorul comun al tuturor teoriilor privind originea declansarii epidemiei de SIDA il constituie vaccinurile, mai exact virusii si culturile celulare in care acesti virusi sunt cultivati in laboratoare, inainte de a fi introdusi in componenta diverselor vaccinuri administrate populatiei.

Dezlantuirea epidemiei supranumita in mass-media „sindromul Golfului”, printre miile de veterani americani participanti la razboiul din Golf (1991), a atras atentia asupra vaccinului anti-antrax, administrat militarilor debarcati in Peninsula Arabica in razboiul contra Irakului. Administrarea vaccinului a fost o norma militara obligatorie, soldatii ameriani care s-au sustras vaccinarii anti-antrax fiind deferiti imediat Curtii Martiale. Or, tocmai cei care s-au sustras dministrarii celebrului vaccin anti-antrax s-a constatat ca nu sufera de „sindromul Golfului”, in timp ce toti cei vaccinati anti-antrax din ordinul Pentagonului nu numai ca manifestau forme grave ale bolii, dar ei le-au si transmis ulterior membrilor familiilor lor (sotii, copii), ba chiar si micilor animale de casa (caini, pisici). Dr. Garth Nicolson este cel care a reusit, dupa cativa ani de cercetari, sa puna in evidenta in sangele tuturor celor infestati de „sindromul Golfului” un microb bacterian, „Mycoplasma”, care avea atasat de el un virus SIDA. „Mycoplasma” insa nu se raspandeste niciodata pe cale naturala. Or, acest aspect a deranjat Pentagonul, care l-a pus pe Nicolson pe „lista neagra”.

Ulterior, o epidemie de „sindrom al Golfului” s-a manifestat si printre detinutii inchisorii Huntsville, Texas. Acestia – evident – nu calcasera vreodata prin Peninsula Arabica. S-a descoperit, insa, ca puscariasii fusesera, inoculati experimental cu un vaccin care continea virusi modificati genetic, practica contrara drepturilor omului.

De remarcat ca James Watson, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculei de ADN si conducatorul stiintific al faimosului „Human Genome Project”, a fost implicat in experimentele de la inchisoarea Huntsville. Garth Nicolson, pentru descoperirea si dezvaluirea sa, a fost demis din functie in 1996, de la Centrul „M. D. Anderson” din Texas, si obligat sa se mute in California, la „The Institute for Molecular Medicine” din Huntington Beach.

Vladimir ALEXE

 

 

 

 

 

Vaccinarea impotriva bolilor copilariei – o “bomba cu ceas” medicala

Titlul articolului original : The Medical Time Bomb of Immunization Against Disease Articol tradus de dr. Anca Nitulescu Locatia articolului original : http://www.whale.to/vaccines/mendelsohn.html

Vaccinarea impotriva bolilor copilariei – o “bomba cu ceas” medicala
Cea mai mare amenintare legata de bolile copilariei isi are originea in efortul periculos si ineficient facut pentru de a le preveni –
de dr. ROBERT S. MENDELSOHN (Robert S. Mendelsohn, M.D.)
OREIONUL
POJARUL
RUBEOLA
TUSEA CONVULSIVA
DIFTERIA
VARICELA
TUBERCULOZA
SINDROMUL DE MOARTE SUBITA LA SUGAR (SMSS)
POLIOMIELITA

Scriind despre pericolele vaccinarii in masa, stiu ca acesta este un concept pe care il veti gasi dificil de acceptat. Vaccinarile au fost atat de iscusit si agresiv promovate, incat cei mai multi parinti le considera “miracolul” care a eliminat multe boli temute din trecut. In consecinta, a te opune lor frizeaza nebunia. Pentru un medic pediatru, a ataca ceea ce a devenit “painea si cutitul” practicii medicale pediatrice, este echivalent cu negarea infailibilitatii papei de catre un preot catolic.

 

Stiind acest lucru, nu pot decat sa sper ca veti pastra totusi o minte deschisa in timp ce cititi expunerea mea. Multe din ceea ce ati fost facuti sa credeti despre vaccinari, pur si simplu nu sunt adevarate. Nu numai ca am indoieli mari in legatura cu vaccinarile; daca ar fi sa-mi urmez convingerile personale profunde, v-as indemna sa respingeti toate inocularile destinate copilului dvs. Nu voi face asta pentru ca parintii din aproape jumatate din statele SUA au pierdut dreptul de a face aceasta alegere. Medicii, nu politicienii, au solicitat legi care forteaza parintii sa-si vaccineze copiii, ca o conditie obligatorie pentru admiterea in scoli.

Chiar si in aceste state, ati putea totusi sa va convingeti pediatrul sa elimine componenta pertussis (tuse convulsiva) din vaccinul DTP (Diftero-Tetano-Pertussis). Acest vaccin, care apare ca cel mai amenintator dintre toate, este atat de controversat, incat multi doctori au devenit anxiosi in momentul in care trebuie sa-l administreze, temandu-se de actiuni juridice de malpractice. Intr-adevar, ar trebui sa fie speriati, pentru ca intr-un proces recent din Chicago, un copil invalidat de vaccinul anti-pertussis a primit 5,5 milioane $ despagubiri. Daca medicul dvs. este in aceasta stare de spirit, exploatati-i frica, fiindca este in joc sanatatea copilului dvs.

Desi am administrat vaccinuri in primii ani ai carierei mele medicale, am devenit un oponent neclintit al inocularilor in masa datorita multiplelor pericole pe care acestea le prezinta. Subiectul este atat de vast si complex incat merita o carte in sine. In acest articol trebuie sa ma limitez la a-mi enumera obiectiile impotriva zelului fanatic cu care pediatrii injecteaza proteine straine in corpul copilului dvs. fara macar sa stie ce rau pot face acestea.

Iata esenta ingrijorarii mele :

1. Nu exista dovezi stiintifice convingatoare ca vaccinarea in masa a dus la eradicarea vreunei boli a copilariei. Desi este adevarat ca unele boli ale copilariei, candva foarte frecvente, au scazut in incidenta sau au disparut dupa introducerea vaccinarii in masa, nimeni nu stie de ce. Mai degraba imbunatatirea generala a conditiilor de trai poate fi motivul. Daca vaccinarile ar fi fost motivul disparitiei acestor boli in SUA, ne putem intreba de ce ele au disparut simultan si in Europa, unde vaccinarea in masa nu s-a practicat.

2. Se crede ca vaccinul anti-poliomielita Salk a determinat oprirea epidemiei de poliomielita care a afectat copiii americani in anii 1940 si 1950. Daca este asa, de ce epidemia de poliomielita s-a oprit, de asemenea, si in Europa, unde vaccinul anti-polio nu a fost folosit extensiv ? O intrebare si mai relevanta este : de ce vaccinul cu virus Sabin este inca administrat copiilor cand dr. Jonas Salk, care a preparat primul vaccin anti-polio din lume, arata ca vaccinul cu tulpina Sabin este cel care cauzeaza in prezent cele mai multe cazuri de poliomielita la copii ? Continuarea vaccinarii fortate a copiilor cu acest vaccin este o practica medicala irationala care confirma parerea mea ca medicii repeta cu consecventa greselile. Situatia este identica cu incapatanarea lumii medicale de a renunta la vaccinarea anti-variolica la 3 decenii dupa disparitia bolii, cand vaccinul ramasese singura sursa de contaminare si deces prin variola.

Ganditi-va la acest fapt ! Timp de 30 ani, copiii au murit din cauza vaccinului anti-variola, desi nu mai erau amenintati de boala naturala.

3. Exista riscuri semnificative asociate cu fiecare vaccin si numeroase contraindicatii care fac ca administrarea vaccinurilor sa fie riscanta pentru copiii dvs. Cu toate acestea, medicii le administreaza de rutina, de obicei fara sa avertizeze parintii asupra riscurilor si fara sa cerceteze initial daca respectivele vaccinuri nu sunt contraindicate pentru un anumit copil. Nici un copil n-ar trebui vaccinat fara a se investiga initial existenta unei posibile contraindicatii. Cu toate acestea, mici armate de copii stau aliniati in clinici pentru a primi injectia in brat, fara ca parintii lor sa puna vreo intrebare !

4. In timp ce multitudinea de reactii adverse postvaccinale pe termen scurt este cunoscuta (dar rareori explicata), nimeni nu stie care sunt consecintele pe termen lung ale injectarii de proteine straine organismului omenesc in corpul copilului dvs. Si mai socant este faptul ca nimeni nu face nici un efort coerent ca sa afle.

5. Exista suspiciunea crescanda ca vaccinarea impotriva bolilor relativ inofensive ale copilariei este responsabila de cresterea dramatica a bolilor autoimune, crestere aparuta dupa introducerea vaccinarii in masa a copiilor.

E vorba de boli de temut, ca leucemia, cancerul, artrita reumatoida, scleroza multipla, boala Lou Gehrig, lupusul eritematos si sindromul Guillain-Barre. O boala autoimuna poate fi definita simplu ca o situatie in care mecanismele de aparare ale organismului nu pot face distinctia intre invadatorii straini si propriile tesuturi si, in consecinta, isi distruge propriile structuri. Am dat oare oreionul si pojarul pe cancer si leucemie ? Am subliniat aceste probleme pentru ca probabil pediatrul dvs. nu va va preveni asupra lor. La Forumul Academiei Americane de Pediatrie (AAP) din 1982 s-a propus o rezolutie care ar fi asigurat informarea parintilor asupra riscurilor si beneficiilor vaccinarii. Rezolutia indemna ca “sa se faca cunoscute intr-un limbaj simplu, pe intelesul oricarui parinte rational, riscurile si beneficiile vaccinurilor de rutina, riscurile bolilor impotriva carora se vaccineaza si managementul celor mai frecventa reactii adverse”. Se pare ca medicii adunati acolo n-au considerat ca “un parinte rational” are dreptul la acest tip de informatie pentru ca au respins rezolutia !

Controversa amara in legatura cu vaccinarile, dusa in interiorul profesiei medicale, nu a scapat atentiei presei. Un numar din ce in ce mai mare de parinti refuza vaccinarea copiilor lor, suportand sanctiunile legale in consecinta. Parintii ai caror copii au suferit vatamari ireversibile dupa vaccinare nu se mai resemneaza cu situatia si intenteaza actiuni in justitie impotriva producatorilor de vaccinuri sau a medicilor care au administrat vaccinul. Unii producatori au stopat productia de vaccinuri, iar cei care inca le produc, extind an de an lista contraindicatiilor vaccinarii.

Existenta vaccinarilor obligatorii face ca pacienti care altfel n-ar avea nici un motiv sa se prezinte la pediatru, sa fie obligati sa vina periodic doar pentru vaccinare; astfel, vaccinarile au devenit “painea si cutitul” practicii pediatrice. De aceea, pediatrii vor continua sa apere pana la moarte conceptul de vaccinare obligatorie.

Intrebarea pe care parintii ar trebui sa o puna este : a cui moarte ?

Ca parinte, numai dvs. puteti decide daca sa refuzati vaccinarea copilului dvs. sau sa riscati acceptand-o. Dati-mi voie sa va indemn ca, inainte de a va vaccina copilul, sa va inarmati cu informatiile despre riscurile potentiale si beneficiile vaccinarii si sa-i cereti pediatrului sa va argumenteze vaccinarile pe care le recomanda. Daca hotarati ca nu doriti sa va vaccinati copilul, dar legea statului in care locuiti spune ca trebuie, scrieti-mi si va pot oferi sugestii despre cum va puteti redobandi libertatea de a alege.

OREIONUL

Oreionul este o boala virala relativ inofensiva, mai ales daca este contractata in copilarie. Consta in tumefierea (umflarea) uneia sau a ambelor glande salivare parotidiene, situate imediat in fata si sub urechea de partea respectiva.

Simptomele tipice constau in : temperatura de 37,5-38,5 grade Celsius, lipsa poftei de mancare, durere de cap si durere musculara de spate. Tumefactia glandei incepe sa diminueze de obicei dupa doua sau trei zile si e complet disparuta intr-a sasea, a saptea zi. Totusi, se poate ca numai una dintre parotide sa fie afectata mai intai si cealalta numai dupa 10-12 zile. Infectia oricareia din cele doua parotide confera imunitate pe viata.

Oreionul nu mecesita tratament medical. Daca copilul dvs. a facut oreion, insistati sa stea in pat 2-3 zile, hraniti-l cu alimente usoare si cu lichide din belsug si folositi pungi cu gheata pentru a reduce tumefierea glandelor. Daca durerea de cap este severa, administrati-i cantitati foarte mici de whiskey sau acetaminofen. Administrati 10 picaturi de whiskey la un sugar si pana la jumatate de lingura la un copil mai mare. Doza poate fi repetata dupa o ora si din nou dupa inca o ora, daca e nevoie.

In prezent, cei mai multi copii sunt vaccinati impotriva oreionului in triplul vaccin ROR (rujeola-oreion-rubeola) care este administrat la varsta de aprox.15 luni. Pediatrii apara acest vaccin cu argumentul ca desi oreionul este o boala inofensiva la copii, daca acestia nu capata imunitate in copilarie, ar putea contracta oreionul ca adulti. In acest caz, exista posibilitatea ca barbatii adulti sa faca orhita, o inflamatie a testiculului. In rare cazuri, orhita poate produce sterilitate.

Daca sterilitatea dupa orhita ar fi o amenintare reala si daca vaccinarea impotriva oreionului ar fi o certitudine ca adultul nu va face boala, as fi si eu printre medicii care va indeamna sa va vaccinati copiii. Dar, dimpotriva, eu nu va indemn sa-i vaccinati impotriva oreionului, pentru ca argumentele pediatrilor sus-amintiti nu au nici un sens. Orhita cauzeaza foarte rar sterilitate si daca o face, afecteaza de obicei un singur testicul. Capacitatea de productie a spermei din celalalt testicul, ramas sanatos,e atat de mare, incat un barbat ar putea repopula intreaga planeta cu un singur testicul ! Si aceasta nu e totul. Nimeni nu stie de fapt daca vaccinarea impotriva oreionului confera imunitate care sa dureze la anii maturitatii. In consecinta, se pune intrebarea daca vaccinarea la varsta de 15 luni nu face decat sa impiedice contractarea oreionului in copilarie si sa amane contractarea bolii la varsta adulta, cand complicatiile sunt mult mai grave.

Desi complicatiile vaccinului anti-oreion sunt severe, nu veti gasi pediatri care sa va avertizeze asupra lor. La unii copii poate cauza reactii alergice ca eruptii de culoare rosie pe piele (rash) insotite de mancarime a pielii. De asemenea, pot apare efectele afectarii sistemului nervos central care se manifesta prin convulsii febrile, hipoacuzie unilaterala de perceptie (pierderea auzului la una dintre urechi) si encefalita. Aceste riscuri sunt mici, e adevarat, dar de ce ar trebui suportate de catre copilul dvs. numai pentru a evita o boala inofensiva a copilariei, cu riscul de a face o forma mai severa a bolii la varsta adulta ?

POJARUL

Pojarul, numit si rujeola, este o boala virala contagioasa care se transmite prin atingerea unui obiect folosit de catre o persoana infectata. La inceput copilul se simte obosit, are o febra mica si durere de cap si de spate. Ochii i se inrosesc si poate sa nu suporte lumina (fotofobie). Febra creste pana intr-a treia, a patra zi, cand atinge 38,5-39 grade Celsius. Uneori, mici pete albe pot apare in gura, in interiorul obrazului si o eruptie formata din pete mici, de culoare roz apare pe frunte, sub linia de insertie a parului si dupa urechi. Eruptia se extinde in jos pana acopera tot corpul in aprox. 36 ore. Petele roz pot sa se uneasca una cu alta si dispar in 3-4 zile. Pojarul este contagios timp de 7-8 zile, incepand cu trei-patru zile inainte de aparitia eruptiei. In consecinta, daca unul dintre copiii dvs. face pojar, probabil ceilalti frati au fost expusi (au venit in contact cu o persoana infectata) inainte ca primul sa manifeste boala.

Nu este nevoie de nici un tratament pentru pojar in afara de repaus la pat si lichide ca sa combata deshidratarea cauzata de febra. Pentru calmarea mancarimii pielii se poate aplica solutie de calamina sau bai cu amidon de porumb. Daca copilul are fotofobie (nu suporta lumina) jaluzelele vor fi coborate la ferestre pentru a pastra intuneric in camera. Contrar mitului popular, nu exista pericol de orbire permanenta din cauza acestei boli.

Vaccinul impotriva pojarului este un alt element din triplul vaccin ROR (Rujeola-Oreion-Rubeola), administrat la varsta de 15 luni. Medicii sustin ca vaccinul este necesar pentru a preveni encefalita rujeolica, care, sustin ei, ar aparea cu o frecventa de 1 la 1000 cazuri. Dupa decade de experienta in cazurile de pojar, pun la indoiala aceasta cifra, asa cum o fac multi alti pediatri. Incidenta de 1/1000 poate fi adevarata pentru copiii care traiesc in conditii de malnutritie si saracie, dar in clasele de mijloc si de sus ale societatii, incidenta e mai degraba de 1/1.0000 sau 1/100.000.

Dupa ce v-a speriat cu posibilitatea improbabila a encefalitei rujeolice, rareori doctorul dvs. va va spune despre pericolele asociate cu vaccinul impotriva pojarului. Vaccinul anti-rujeolic este asociat cu encefalopatia si o serie de alte complicatii precum PESS (panencefalita sclerozanta subacuta), care cauzeaza solidificarea materiei cerebrale si este invariabil mortala. Alte complicatii neurologice uneori fatale asociate cu vaccinul anti-pojar includ ataxia (imposibilitatea coordonarii miscarilor musculare), retardul mintal, meningita aseptica, convulsiile si hemipareza (paralizia unei jumatati a corpului). Complicatiile secundare asociate vaccinului pot fi si mai inspaimantatoare. Ele includ encefalita, diabetul cu debut in copilarie, sindromul Reye si scleroza multipla.

As considera riscurile asociate vaccinului anti-pojar inacceptabile, chiar daca ar exista dovezi convingatoare ca vaccinul ar fi eficient. Dar nu sunt. Declinul in incidenta bolii aparuse cu mult inainte de introducerea vaccinului. In anul 1958 erau aprox. 800.000 cazuri de pojar in SUA, dar in 1962, cu un an inainte de aparitia vaccinului, numarul de cazuri scazuse la 300.000. In timpul urmatorilor 4 ani, in timp ce copiii erau vaccinati cu un vaccin cu virus mort, ineficient si abandonat in prezent, numarul cazurilor a mai scazut cu inca 300.000. In 1900 erau 13,3 cazuri de deces prin pojar la 100.000 populatie. In 1955, inainte de inceperea vaccinarii anti-pojar rata mortalitatii scazuse cu 97,7 procente, situandu-se la valoarea de 0,03 decese la 100.000.

Cifrele in sine reprezinta o dovada dramatica a faptului ca pojarul era pe cale de disparitie inainte ca vaccinul sa fie introdus pe piata. Daca cifrele nu vi se par suficient de convingatoare, cantariti faptul urmator : in 1978, mai mult de jumatate din copiii care au facut pojar in 30 state americane, fusesera vaccinati impotriva pojarului. Mai mult, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, sansele ca pojarul sa fie contractat de cei vaccinati sunt de 15 ori mai mari fata de probabilitatea ca pojarul sa fie contractat de cei nevaccinati.

“De ce, atunci, in fata tuturor acestor evidente, medicii continua sa vaccineze?” va veti intreba. Raspunsul poate fi gasit in intamplarea petrecuta in California cu 14 ani dupa introducerea vaccinului anti-pojar. Los Angeles-ul a suferit o epidemie severa de pojar si parintii au fost indemnati sa vacineze toti copiii mai mari de 6 luni, in ciuda unui avertisment al Serviciului Public de Sanatate care preciza ca vaccinarea anti-pojar sub varsta de un an este inutila si periculoasa.

Medicii din Los Angeles au raspuns prin injectarea vaccinului in fiecare copil care le-a cazut in maini. Mai multi medici familiarizati cu notiunea de “virus lent”, si de esec imunologic, au ales sa nu-si vaccineze propriii sugari. Spre deosebire de pacientii lor carora nimeni nu le spusese, ei stiau ca “virusurile lente”, care se gasesc in toate vaccinurile si mai ales in vaccinul anti-pojar, se pot ascunde in tesuturile umane ani de zile si pot aparea mai tarziu sub forma de encefalita sau scleroza multipla. Ele reprezinta, de asemenea, si seminte potentiale pentru dezvoltarea si cresterea cancerului mai tarziu in viata.

Un medic din Los Angeles care a refuzat sa-si vacineze propriul copil de 7 luni, a spus : “ Sunt ingrijorat pentru ce se intampla cu virusul vaccinal, care, nu numai ca ofera prea putina protectie impotriva pojarului, dar ramane ascuns in corp, actionand acolo intr-un mod despre care nu stim mai nimic”. Aceasta ingrijorare, nu l-a oprit, totusi, sa-si vaccineze pacientii. El a explicat acest comportament contradictoriu cu comentariul : “ca parinte, imi permit luxul de a alege pentru copilul meu. Ca medic… legal si profesional, trebuie sa accept recomandarile profesiei, asa cum a trebuit sa facem si cu intreaga poveste a gripei suine”.

Poate ca e timpul ca parintilor obisnuiti si copiilor lor sa li se permita luxul de a alege.

 

RUBEOLA

Rubeola este o boala benigna a copilariei care nu necesita tratament medical. Simptomele initiale sunt febra si usoara senzatie de frig insotite de durere in gat. Ne dam seama ca e mai mult de o simpla raceala in momentul in care apare si eruptia caracteristica pe fata si scalp care apoi se extinde pe brate si corp. Petele nu se unesc intre ele cum se intampla la pojar si, de obicei, palesc si dispar in doua-trei zile. Pacientul trebuie sa stea la pat si sa i se dea lichide multe, dar nici un alt tratament nu e necesar.

Singura amenintare pe care o prezinta rubeola este posibilitatea de a cauza malformatii la fat, daca o femeie contracteaza boala in primele trei luni de sarcina. Aceasta frica este folosita ca sa se justifice vaccinarea tuturor copiilor, baieti si fete, ca parte a vaccinului ROR (rujeola-oreion-rubeola). Beneficiile acestui vaccin sunt indoielnice din aceleasi motive expuse la vaccinarea anti-oreion. Nu este nevoie sa protejam copiii impotriva acestei boli inofensive deoarece efectele adverse ale vaccinului sunt inacceptabile. Ele includ artrita, artralgie (dureri de articulatii) si polinevrita care produce durere, amorteala sau parestezii (furnicaturi) pe traiectul nervilor periferici. Aceste simptome sunt de obicei temporare dar pot dura cateva luni si pot aparea cu o intarziere de pana la doua luni dupa vaccinare. Din cauza acestui interval de timp intre vaccinare si aparitia reactiilor adverse sus-mentionate, parintii pot sa nu recunoasca simptomele ca fiind cauzate de vaccin.

Marele pericol al vaccinarii anti-rubeolice este acela ca, impiedicand aparitia bolii in copilarie, creste riscul ca femeile sa faca boala la adolescenta sau maturitate, adica in perioada de procreere. In acest fel vaccinarea anti-rubeola le lipseste pe femeile de varsta reproductiva de protectia imunitara naturala pe care ar fi obtinut-o contractand boala pe cale naturala. Acest punct de vedere este impartasit de multi alti medici. In statul Connecticut un grup de medici, condusi de doi eminenti epidemiologi, au reusit sa elimine rubeola de pe lista vaccinarilor obligatorii.

Studiu dupa studiu a demonstrat ca multe femei vaccinate impotriva rubeolei in copilarie nu prezentau anticorpi de protectie specifici la varsta adolescentei. Alte teste au aratat ca exista o mare rata de esec a vaccinarii copiilor impotriva pojarului, rubeolei si oreionului, fie administrate impreuna, fie ca vaccinuri separate. In cele din urma, intrebarea cruciala la care inca nu s-a raspuns este : imunitatea obtinuta prin vaccinare este la fel de eficienta si dureaza la fel de mult ca si imunitatea obtinuta prin contractarea rubeolei pe cale naturala ? O mare parte din copiii vaccinati arata lipsa oricarei protectii imunitare in testele de sange facute la doar patru-cinci ani dupa vaccinare.

Semnificatia acestor date este atat de evidenta pe cat este de inspaimantatoare. Rubeola nu este o boala periculoasa in copilarie si confera imunitate naturala celor care o fac in copilarie, protejandu-i de a o contracta la varsta adulta. Inainte de inceperea vaccinarii anti-rubeola, aprox. 85% din adulti aveau imunitate naturala impotriva rubeolei.

Astazi, din cauza vaccinarii, cea mai mare parte a femeilor nu vor avea niciodata imunitate naturala. Daca imunitatea obtinuta prin vaccinare dispare, cum este de asteptat, ele vor contracta rubeola exact in perioada graviditatii, cu efectele fatale asupra copilului lor nenascut.

Fiind o persoana sceptica, am crezut intotdeauna ca cea mai buna modalitate de a afla ce gandesc cu adevarat oamenii este sa observi ce fac, si nu ce spun. Daca cea mai mare amenintare a rubeolei este pentru fatul nenascut, gravidele ar trebui protejate in primul rand prin vaccinarea obstetricienilor care le ingrijesc in timpul sarcinii. Totusi, intr-un studiu efectuat in California si publicat in “Journal of the American Medical Association”, mai mult de 90% din medicii obstetricieni-ginecologi au refuzat sa fie vaccinati. Daca insisi medicii se tem de vaccin, de ce Dumnezeu legea cere ca dvs. si alti parinti sa acceptati administrarea vaccinului copiilor dvs. ?

TUSEA CONVULSIVA

Tusea convulsiva este o boala foarte contagioasa care se transmite pe calea aerului de la o persoana infectata la una sanatoasa. Perioada de incubatie este de 7-14 zile. Simptomele initiale sunt identice cu o raceala banala : nasul curge, stranut, stare de slabiciune, lipsa poftei de mancare, lacrimarea ochilor, si , uneori, o febra usoara.

Pe masura ce boala progreseaza, pacientul dezvolta o tuse severa in timpul noptii. Ulterior tusea apare si ziua. In 7-10 zile dupa aparitia primelor simptome, tusea devine paroxistica. Copilul tuseste de mai multe ori in timpul fiecarei respiratii, atat de violent incat fata i se schimba la culoare in timpul accesului de tuse: poate deveni vinetie sau cu tenta rosiatica. Fiecare acces de tuse se termina cu un inspir zgomotos, asemanat cu un chiot, ceea ce a dus la denumirea populara a bolii, care in limba romana este “tuse magareasca”. De multe ori copilul tuseste pana varsa.

Tusea convulsiva poate apare in orice grupa de varsta, dar mai mult de jumatate din victime au varsta sub 2 ani. Boala poate ameninta viata, mai ales daca apare la sugari (copii mai mici de un an). Persoanele infectate pot transmite boala altora timp de pana la o luna dupa aparitia simptomelor initiale, de aceea este important ca aceste persoane sa fie izolate, pentru a nu veni in contact mai ales cu copii.

Nu exista tratament specific pentru tusea convulsiva, altul decat repausul la pat si incurajarea, astfel incat copilul sa se simta inconjurat de afectiune si ajutat. Uneori se pot folosi antitusive, dar ele sunt rareori de folos, asa ca eu personal nu le recomand. Totusi, daca un sugar face boala, e bine sa fie ingrijit in mediu spitalicesc (sa fie internat in spital). Pericolele pentru bebelusi sunt extenuarea prin tuse si pneumonia. La sugarii foarte mici s-au semnalat chiar cazuri de fracturi costale din cauza acceselor de tuse violenta.

Vaccinarea impotriva tusei convulsive se face prin triplul vaccin DTP (Diftero-Tetano-Pertussis), care cuprinde si componentele anti-difterica si anti-tetanica. Desi vaccinul este folosit de cateva zeci de ani, este unul dintre cele mai controversate. Exista inca indoieli asupra eficacitatii lui si multi medici impartasesc ideea ca efectele adverse nocive ale vaccinului depasesc presupusele beneficii.

Dr. Gordon T. Stewart, seful departamentului de medicina comunitatii de la Universitatea din Glasgow, Scotia, este unul din cei mai puternici critici ai vaccinului anti-pertussis (anti-tuse convulsiva). El spune ca a sustinut ideea de vaccinare pana in anul 1974, cand a inceput sa observe izbucniri de epidemii de tuse convulsiva in randul copiilor care fusesera vaccinati. “Acum, in Glasgow”, spune el, “30% din cazurile de tuse convulsiva apar la pacientii vaccinati. Aceasta ma face sa concluzionez ca vaccinul nu confera protectia presupusa”.

Ca si in cazul altor boli infectioase, mortalitatea prin tuse convulsiva incepuse sa scada inainte de aparitia vaccinului. Vaccinul nu a fost introdus decat dupa 1936, dar mortalitatea incepuse sa scada constant din 1900 si chiar mai devreme. Potrivit dr. Stewart, “mortalitatea prin tuse convulsiva scazuse cu 80% inainte de introducerea vaccinului”. Impartasesc parerea dr. Stewart, aceea ca factorul-cheie in controlul tusei convulsive a fost nu vaccinul, ci imbunatatirea conditiilor de trai ale potentialelor victime.

Efectele adverse obisnuite ale vaccinului pertussis (DTP), recunoscute in revista “Journal of American Medical Association”, sunt febra, crizele de plans, o stare asemanatoare socului si efecte locale, la nivelul pielii, cum ar fi umflarea, roseata si durerea. Reactii adverse mai rare, dar mai serioase includ convulsiile si afectarea ireversibila a creierului care duce la retardare mintala. Vaccinul a fost legat, de asemenea, si de sindromul de moarte subita la sugar. In 1978-1979, in cadrul unei largiri a programului de vaccinare a copiilor in statul Tennessee, au fost raportate 8 cazuri de moarte subita imediat dupa administrarea vaccinului DTP.

Se estimeaza ca doar 50-80% din cei vaccinati prezinta protectie reala impotriva bolii. Conform raportului revistei “Journal of the American Medical Association”, numarul de cazuri de tuse convulsiva in SUA este de 1000-3000 pe an, iar numarul de decese de 5-20 pe an.

DIFTERIA

Desi a fost una dintre cele mai temute boli ale copilariei in zilele bunicilor noastre, difteria a disparut aproape cu desavarsire in prezent.

Numai 5 cazuri au fost raportate in SUA in 1980. Cei mai multi doctori sustin ca scaderea cazurilor se datoreaza vaccinului DTP, dar exista numeroase dovezi ca incidenta difteriei era deja in scadere inainte de aparitia vaccinului.

Difteria este o boala bacteriana foarte contagioasa care se raspandeste prin tuse si stranut sau prin atingerea obiectelor atinse de persoane infectate. Perioada de incubatie variaza intre 2 si 5 zile. Primele simptome sunt durere in gat, greata, tuse si febra de 38-39 grade Celsius. Pe masura ce boala progreseaza, pete alb-murdar apar pe amigdale si in faringe. Faringele si laringele se umfla, facand ca actul inghitirii sa fie foarte dificil. Tumefierea laringelui poate ingreuna respiratia ducand, in cazuri severe, la sufocare si moarte. Boala necesita tratament medical si se trateaza cu antibiotice ca penicilina sau eritromicina.

Astazi, probabilitatea de a contracta difterie este, pentru copilul dvs., aceeasi cu probabilitatea de a fi muscat de un sarpe cobra. Cu toate acestea, milioane de copii sunt vaccinati impotriva difteriei cu injectii repetate la doua, patru, sase si 18 luni de viata si apoi din nou vaccinati cand intra la scoala. (nota traducatorului : la noi in tara vaccinul DTP se administreaza la 2, 4, 6 si 12 luni, cu rapel la 2 ani si 6 luni)

Si aceasta, in ciuda dovezilor acumulate in ultimii ani, in care mici epidemii au aparut in randul copiilor ; cu aceste prilejuri s-a observat ca cei vaccinati nu au dus-o mai bine decat cei nevaccinati, boala afectandu-i pe toti deopotriva. In anul 1969, in timpul unei mici epidemii de difterie in Chicago, comisia de sanatate a orasului a raportat ca 4 din cei 16 copii bolnavi erau vaccinati la zi cu toate vaccinurile si rapelurile, iar alti 5 copii bolnavi primisera una sau mai multe doze din vaccin. Doi din ultimii 5 mentionati, desi imbolnaviti de difterie, au prezentat titru protector de anticorpi la testele de sange facute cu ocazia epidemiei. Un alt raport al unei epidemii in care 3 persoane au decedat, a aratat ca unul din cele trei decese a survenit la o persoana vaccinata si ca 14 din cei 23 de purtatori descoperiti, fusesera vaccinati conform schemei.

Aceste episoade zdruncina argumentul ca disparitia difteriei sau a oricarei alte boli ale copilariei se datoreaza vaccinarii. Cum explica sustinatorii vaccinarii aceste incidente ? Numai aprox. jumatate din statele americane au prevederi legale care obliga la vaccinarea impotriva bolilor infectioase si procentul de copii vaccinati variaza de la stat la stat. In consecinta, zeci de mii, poate chiar milioane de copii din zonele unde serviciile medicale sunt limitate si pediatrii aproape inexistenti, n-au fost niciodata vaccinati impotriva bolilor infectioase si ar trebui sa fie vulnerabili la ele. Totusi, incidenta bolilor infectioase nu se coreleaza in nici un fel cu existenta sau inexistenta vaccinarii obligatorii in statele americane respective.

Tinand seama de raritatea bolii in prezent, de existenta tratamentului antibiotic eficient impotriva difteriei, de protectia indoielnica oferita de vaccin, de costul anual impovarator al administratii lui (de mai multe milioane dolari) si de vesnica prezenta a potentialelor efecte adverse nocive pe termen lung ale acestui vaccin ca si ale oricarui alt vaccin, consider continuarea vaccinarii impotriva difteriei ca inutila. Recunosc ca nu s-au semnalat efecte nocive periculoase ale vaccinului, dar asta nu inseamna ca ele nu exista. In jumatatea de secol de cand vaccinul se foloseste, nici un fel de cercetare a efectelor pe termen lung ale vaccinarii nu s-a intreprins !

VARICELA

Aceasta este boala mea favorita, in primul rand deorece este o boala inofensiva a copilariei si, in al doilea rand, pentru ca nici o companie farmaceutica nu a lansat inca pe piata un vaccin impotriva ei. Acest al doilea motiv poate sa nu dureze mult, deorece exista rapoarte care atesta ca un vaccin impotriva varicelei va aparea curand (nota traducatorului : articolul este scris in anul 1983; intre timp, vaccinul impotriva varicelei a fost, intr-adevar, lansat pe piata ).

Varicela este o boala transmisibila foarte frecventa in copilarie. Primele semne ale bolii sunt febra usoara, durere de cap, dureri musculare de spate si lipsa poftei de mancare. Dupa o zi sau doua, mici pete rosii apar pe piele; in cateva ore ele se maresc si se transforma in vezicule (basicute). La sfarsit, cruste (cojite) se formeaza deasupra veziculelor; acestea se cojesc in una-doua saptamani. Eruptia cutanata se insoteste de prurit sever (mancarimea pielii) si copilul trebuie incurajat sa nu se scarpine. Pentru a usura mancarimea, pe piele se pot aplica lotiuni cu calamina sau se pot face bai cu amidon de porumb.

Boala nu necesita tratament medical. Pacientul va fi incurajat sa stea la pat si sa bea multe lichide ca sa previna deshidratatrea datorata febrei.

Perioada de incubatie a varicelei este de 2-3 saptamani, boala fiind contagioasa aprox. timp de 2 saptamani, incepand de la doua zile dupa aparitia eruptiei. Copilul bolnav va trebui sa fie izolat in aceasta perioada pentru a evita raspandirea bolii.

TUBERCULOZA ( Nota traducatorului : in SUA nu s-a folosit niciodata un vaccin impotriva tuberculozei; de aceea, autorul discuta la aceasta boala doar eficienta testului cutanat de depistare a tuberculozei. La noi in tara, impotriva tuberculozei se foloseste vaccinul BCG. Este important de stiut ca numarul cazurilor de tuberculoza si mortalitatea prin aceasta boala au avut un curs asemanator in Europa – unde s-a folosit vaccinarea in masa cu vaccinul BCG – si in SUA, unde nu s-a folosit niciodata un vaccin).

Parintii ar trebui sa presupuna, si cei mai multi o fac, ca testul folosit de medici pentru depistarea tuberculozei produce un rezultat corect.

Testul cutanat la tuberculina este insa un contra-exemplu in acest sens. Chiar si Academia Americana de Pediatrie,care rareori critica vreo procedura folosita de rutina de membrii ei, a eliberat un document critic la adresa acestui test. In document se spune :
“Mai multe studii au aruncat indoiala asupra sensibilitatii unor teste folosite in screening-ul tuberculozei. Intr-adevar, un comitet al Biroului de Biologie a recomandat producatorilor ca fiecare test sa fie testat pe 50 de pacienti cunoscuti ca infectati cu bacilul tuberculozei, astfel incat produsele sa fie suficient de eficiente si sa poata identifica orice pacient cu tuberculoza activa. Totusi, deoarece multe din aceste studii nu au fost realizate randomizat, in modul dublu-orb si au inclus mai multe teste cutanate administrate simultan (de aici posibilitatea suprimarii reciproce a reactiilor), interpretarea testelor este dificila.”

Documentul concluzioneaza ca “Testele de screening pentru tuberculoza nu sunt perfecte si medicii trebuie sa fie constienti ca pot obtine reactii fals negative ca si reactii fals pozitive”.

Pe scurt, copilul dvs. poate avea tuberculoza desi testul la tuberculina este negativ. Sau poate sa nu aiba tuberculoza, desi are o reactie pozitiva la testul cutanat. Acest lucru poate avea consecinte dezastruoase deoarece cei mai multi medici vor recomanda una sau mai multe radiografii de torace care expun inutil copilul la radiatii X. Medicul il va pune apoi pe medicamente periculoase ca izoniazida, pentru perioade de luni sau ani, “pentru a preveni evolutia tuberculozei”. Chiar si Asociatia Medicala Americana a recunoscut ca medicii au prescris indiscriminat si exagerat izoniazida. Acest lucru este rusinos pentru ca se cunoaste lunga lista de efecte adverse ale medicamentului asupra sistemului nervos, sistemului gastro-intestinal, sangelui, maduvei hematogene, pielii si glandelor endocrine. De asemenea, nu este de neglijat faptul ca respectivul copil ar putea deveni un fel de “paria” in zona unde locuieste din cauza etichetei de “bolnav de tuberculoza”.

Sunt convins ca potentialele consecinte ale testului pozitiv la tuberculina sunt mai rele decat amenintarea bolii in sine. Cred ca parintii ar trebui sa refuze testul, cu exceptia situatiei in care stiu sigur ca copilul a venit in contact cu persoane bolnave de tuberculoza.

SINDROMUL DE MOARTE SUBITA LA SUGAR ( SMSS)

(Nota traducatorului : SMSS este definit ca decesul brusc al unui sugar, in plina stare de sanatate aparenta, fara a se putea identifica o cauza imediata).

Frica de se trezi intr-o dimineata si de a-si gasi copilul mort in patutul lui pandeste in mintea multor parinti. Medicina inca nu a elucidat cauzele SMSS, dar explicatia cea mai raspandita printre cercetatori este aceea ca sistemul nervos central este afectat astfel incat actul involuntar al respiratiei este suprimat.

Aceasta este o explicatie logica, dar nu da raspunsul la intrebarea : ce anume cauzeaza disfunctia sistemului nervos central ? Suspiciunea mea, impartasita si de alti confrati medici, este ca cele 10.000 de decese prin SMSS raportate in fiecare an in SUA sunt legate de unul sau mai multe vaccinuri din cele administrate de rutina copiilor. Vaccinul pertussis (impotriva tusei convulsive) este cel mai incriminat, dar poate fi oricare din celelalte.

Dr. Willian Torch de la Universitatea de Medicina din Reno a publicat un raport care sugereaza ca vaccinul DTP este responsabil de decesele prin SMSS. El a remarcat ca doua treimi din cei 103 copii decedati prin SMSS fusesera vaccinati cu DTP in cele trei saptamani dinainte de moartea lor, multi decedand chiar a doua zi dupa vaccinare. El afirma ca aceasta nu este o pura coincidenta, si concluzioneaza ca “o relatie cauzala este sugerata” cel putin pentru o parte din cazurile de copii vaccinati cu DTP si decedati prin SMSS. De asemenea sunt raportate si decesele din Tennessee mentionate mai devreme in acest articol. In acel caz, ca urmare a interventiei autoritatilor medicale, producatorul vaccinului a retras de pe piata toate dozele nevandute inca din lotul respectiv de vaccinuri.

Femeile gravide care sunt ingrijorate de SMSS trebuie sa poarte in minte faptul ca alaptarea naturala a viitorului copil este foarte importanta; alaptarea este unul din factorii care pot impiedica moartea subita a sugarilor si alte accidente grave. Exista dovezi ca sugarii alaptati natural sunt mai putin expusi la alergii, boli respiratorii, gastroenterite, hipocalcemie, obezitate, scleroza multipla si moarte subita. Un studiu stiintific despre SMSS a concluzionat ca “alaptarea poate fi privita ca o blocada a multelor cai prin care se produce moartea subita la sugar”.

POLIOMIELITA Toti cei care au trait in anii 1940 nu pot uita fotografiile copiilor in plamani de metal, nu pot uita imaginea unui presedinte al SUA tintuit in scaun cu rotile de aceasta boala cumplita si isi amintesc interdictia de a utiliza plajele publice de teama de nu contracta poliomielita. Poliomielita este practic inexistenta astazi, dar frica de atunci persista si exista credinta populara ca vaccinarea a eliminat boala. Acest lucru nu este surprinzator, avand in vedere campania puternica de promovare a vaccinului facuta la vremea respectiva.

Adevarul este ca nu exista dovezi stiintifice convingatoare ca vaccinul a dus la disparitia bolii. Asa cum am mentionat si in alte parti ale acestui articol, poliomielita a disparut si in alte tari ale lumii, in care vaccinul nu a fost folosit atat de extensiv.

Important pentru parintii acestei generatii de copii este faptul ca, in prezent, cele mai multe cazuri de poliomielita sunt provocate chiar de vaccinarea in masa impotriva poliomielitei, asa cum arata dovezile. In septembrie 1977 Jonas Salk, descoperitorul vaccinului cu virus polio omorat a depus marturie, impreuna cu alti oameni de stiinta, in acest sens. El a spus ca cele mai multe din cazurile sporadice de poliomielita care au aparut in SUA dupa 1970 au fost, probabil, produsul vaccinului cu virus poliomielitic viu care este in uz in prezent in SUA.

In acelasi timp, o disputa este in plina desfasurare intre imunologi cu privire la riscurile vaccinului cu virus viu contra vaccinului cu virus mort. Sustinatorii vaccinului cu virus mort cred ca virusul viu poate produce efectiv boala odata introdus in corpul omenesc prin vaccin. Sustinatorii vaccinului cu virus viu afirma ca vaccinul cu virus mort nu ofera protectie reala impotriva bolii si ca, din contra, creste susceptibilitatea la boala a celor vaccinati.

Aceasta situatie imi ofera rara oportunitate de a ramane, in mod confortabil, neutru. Cred ca ambele tabere au dreptate si ca folosirea oricaruia din cele doua vaccinuri va creste, nu va diminua, posibilitatea ca copilul dvs. sa contracteze boala.

Pe scurt, se pare ca cel mai eficient mod de a va proteja copilul impotriva poliomielitei este sa va asigurati ca nu va fi vaccinat !